(1) Renovarea Casei de Cultură, susţinută pe Facebook
Restart, asociaţia elevilor de liceu, a lansat în reţeaua de socializare Facebook o cauză pentru susţinerea renovării Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare. Cauza are, după două săptămâni de la lansare, circa 100 de susţinători, iar Călin Piuian, secretarul asociaţiei, speră ca numărul acestora să crească suficient cât să convingă autorităţile să finanţeze reabilitarea clădirii. Primarul Cătălin Cherecheş a declarat că intenţionează să renoveze Casa de Cultură, însă acest lucru se va petrece doar după preluarea clădirii în proprietatea Primăriei, prin executare silită.
„Noi am organizat, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Balul Balurilor, atât în 2010, cât şi în 2011. Anul acesta am renunţat să îl mai organizăm acolo, din cauza condiţiilor precare. Scena arată dezastruos, nu e deloc în ton cu timpurile noastre. Apoi, scaunele sunt mizerabile. Dar iarna, cea mai mare problemă o constituie frigul. Clădirea nu este izolată. Chiar dacă am vrea să încălzim, nu am fi lăsaţi, din cauza consumului mare. Singura soluţie ar fi să aducem suflante şi să le punem în funcţiune cu două zile înaintea evenimentului organizat, dar cheltuiala ar fi atât de mare, încât nu ar mai rămâne bani pentru evenimentul în sine. Anul trecut, la Balul Balurilor, am dârdâit toţi, iar după eveniment mai mulţi participanţi mi-au spus că au răcit. Publicul plăteşte bilet şi ar vrea să primească în schimb condiţii decente”, spune Călin Piuian. Acesta susţine că tarifele percepute pentru închirierea sălii sunt destul de pipărate (2.000 lei pentru câteva ore), iar condiţiile oferite în schimbul acestor bani sunt mizere. „Au fost inclusiv căderi de curent la unele evenimente”, spune tânărul, care a calculat că, în sezonul în care se desfăşoară balurile bobocilor, elevii plătesc, în total, Casei de Cultură circa 15.000 lei.
Dumitru Corzan, directorul Casei de Cultură, nu crede că preţurile sunt mari: „Astea sunt minciuni. Ei uită să spună că, în schimbul acestor bani, sala le este pusă la dispoziţie 3 zile, timp în care fac şi repetiţii. Dar nu e obligatoriu să vină aici. Noi suntem o instituţie publică nonprofit pe autofinanţare, o chestie care numai în România poate să existe. Adică, dacă obţinem bani din evenimentele pe care le găzduim, bine, altfel nu primim niciun leu de la nimeni”.
În ceea ce priveşte renovarea clădirii, Corzan este pesimist: „M-aş bucura. Dar n-a fi nimic, n-am încredere în promisiunile politicienilor. Un lucru e cert: ceva trebuie făcut, pentru că se degradează pe zi ce trece. Soluţia ar fi un lucru care nu depinde de mine: ca această clădire, care aparţine de sindicate, să fie trecută în patrimoniul Primăriei. Şi Anghel, şi Cherecheş mi-au spus acelaşi lucru: «clădirea nu aparţine de noi». Pot să dea bani pentru fotbal, pentru alte prostii, dar pentru Casa de Cultură, nu!”, a spus Corzan. „Cum să dăm bani pentru ceva ce nu ne aparţine nouă?! Noi vorbim de legalitate aici. Dăm bani pentru cultură, sport, tineret pe baza unei legi. Am făcut, deja de multă vreme, demersuri de executare silită pentru datoria pe care o au la Primărie, de peste 1.000.000 lei. Când vom deveni proprietari vom face reabilitarea clădirii. Consider că actualii administratori ocupă acel spaţiu în mod ilegal, întrucât nu au niciun drept să se afle acolo. Noi vom prelua clădirea, ceea ce ne dorim, dar trebuie să spun că autoritatea locală, până la mine, nu a făcut niciun demers pentru obţinerea Casei de Cultură”, a precizat, iritat, primarul Cătălin Cherecheş.
Tinerii de la Asociaţia Restart au încercat să facă cunoscută problema condiţiilor proaste de la Casa de Cultură inclusiv prin revista pe care o editează, „Reflect”, şi care este distribuită în toate liceele din Maramureş. “Nu vom mai organiza acolo Balul Balurilor, până când clădirea nu se renovează. Mai mult, îndemn şi liceele din Baia Mare să nu mai organizeze acolo balurile bobocilor, poate astfel se va forţa o schimbare”, a declarat Călin Piuian. (a.g.)
***
(2) Baia Mare are o Galerie de Artă demnă de timpurile noastre
După două luni în care publicul iubitor de artă a pândit degeaba în aşteptarea unei expoziţii şi în care Laura Ghinea, preşedintele Filialei Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici a muncit, în praf şi zgomot, cot la cot cu echipa de meşteri, iată că marţi seară Galeria de Artă de pe Bd. Bucureşti nr. 6 a fost redeschisă. Inaugurarea cu speech-uri şi şampanie, la care a asistat un public extrem de numeros, a coincis cu vernisajul unei expoziţii de pictură, grafică şi sculptură de excepţie, intitulate „Seniorii artei băimărene”.
„Este o galerie minimalistă şi neutră care să permită lucrărilor de artă să trăiască şi să iasă în evidenţă. Am ales albul şi griul ca să putem face un joc de volume şi în acelaşi timp spaţiul să nu deranjeze lucrările de artă care vor fi expuse de acum înainte”, a descris Laura Ghinea spaţiul modern şi extrem de elegant în care vor expune, de acum înainte, artiştii băimăreni. Proiectul a fost executat de arhitectul Puiu Ştefănescu, iar designul ambiental a fost creat de arhitecţii Ştefan Paskucz, Ildiko Mitru şi Laura Stăvar. Lucrările au costat, în total, 28.000 de euro, din care 15.000 au provenit din bugetul Primăriei Baia Mare, iar restul din sponsorizări. La inaugurare a fost prezent şi primarul Cătălin Cherecheş: “Pentru mine personal, şi abia apoi ca primar, este un moment foarte important şi emoţionant. Într-un fel, am crescut în acest spaţiu şi mi-a rămas drag. Le mulţumesc artiştilor pentru felul în care ştiu comunica cu autoritatea locală şi colegilor din Consiliul Local pentru felul în care au înţeles să sprijine demersul artistic, pentru că ceea ce inaugurăm azi aici e doar un prim pas. Mulţi dintre voi ştiţi că eu sunt un mare specialist în garduri. Şi dorim să compensăm un gard cu un alt gard”, a glumit Cherecheş, făcând aluzie la gardul Coloniei Pictorilor, care va fi refăcut după un proiect modern, respectiv la gardul controversat de lângă blocurile sociale de pe str. Horea.
Totodată a avut loc şi vernisajul primei expoziţii găzduite în spaţiul proaspăt amenajat: „Am avut gândul de a sărbători pe cei mai vârstici dintre artişti, în ideea în care deschidem o galerie nouă dar veche, cu oameni vechi dar noi”, a punctat Laura Ghinea. Expozanţii sunt 8 artişti care au o vârstă de peste 70 de ani: Nicolae Apostol, Bitay Zoltan, Dudas Gyula, Traian Hrişcă, Traian Moldovan, Mihai Olos, Toros Gabor şi Veso Agoston. „Este o surpriză plăcută; felicitări şi pentru idee şi pentru organizare Laurei. De obicei, în perioada în care trăim noi, seniorii nu prea sunt favorizaţi. Ni se face o cinste şi mulţumim. Inclusiv Primăriei, căci avem un primar care este un sponsor al artelor plastice şi a ajutat UAP să realizeze o galerie la nivelul dorit, la nivelul oraşului Baia Mare, unde aprecierea picturii şi a artelor este o tradiţie”, a opinat pictorul Veso Agoston. Pictorul Nicolae Apostol a declarat că “destinul oraşului este unul cultural şi artistic” şi i-a sugerat primarului Cherecheş să organizeze un colocviu de design în cadrul căruia participanţii să amenajeze modern un tronson de stradă, “poate, prin contaminare, se va extinde” şi în restul oraşului.