Am străbătut insulă în lung și-n laț ,
Te-am căutat
La izvorul unde ne duceam
Să ne îmbătăm cu apa rece cristalină a iubirii.
Am întrebat pietrele :
Ați văzut-o?
Pietrele au rămas mute
Doar apa le spăla de păcatul de a nu vorbi.
Am întrebat frunzele ,
Ele doar au foșnit vesele
Ca și cum ar fi șușotit ceva între ele ,
Ca și cum știau un secret .
Apoi am întrebat vântul ,
Vântul mi-a răspuns cu un șuierat aprig.
Prințesa m-a blestemat ,domnule
Să bat neîncetat pînă ea își va găsi jumătatea .
Vântul încă șuieră-n pustiu.
În cele din urmă am întrebat soarele :
Ai văzut-o ?Tu care mângâi cu razele tale insulă fericirii ,i-ai mângâiat cositile din părul ei de aur?
Soarele mi-a răspuns:
Lumina mea s-a lăsat asupra trupului ei,
Și prințesa mult s-a supărat
Că razele mele sunt atât de îndrăznețe și fac atâta căldură,
Nu am văzut o prințesa atât de frumoasă pînă acum.
Vântul s-a oprit ,
Soarele strălucește pe cer ,
Pietrele turuie sub apa izvorului,
Insulă fericirii e învăluită de bucurie.
