În colecţia EPOSS a editurii Armonii Culturale, a apărut de curând o nouă carte, intitulată Să apropiem cerul de pământ” (un dialog religios între doi scriitori) de Cristian Petru Bălan (Chicago, SUA) . „Să apropiem cerul de pământ este un dialog necesar care, pe lângă valenţele sale religioase, prezintă şi deosebite valenţe epice. Stilul dialogului este clar, concis, cu o largă deschidere spre acceptarea valorilor moral-creştine, înlăturând elementele conservatoare şi oferind noi şi inedite maniere de interpretare asupra dogmelor acceptate de către întreaga creştinătate. O manieră originală de a polemiza adevăruri iniţiatice, de a contribui la deschiderea bisericii către noi orizonturi, de a ne accepta – până la urmă – descendenţa umană, ridicată la rang de nobleţe prin desăvârşitul act al creaţiei divine. Maniera pozitivă de a prezenta faptele, insolitul relatărilor, cât şi concentrarea exprimării, vor produce – cu certitudine – cititorului, regretul de a-şi fi terminat lectura mai repede decât şi-ar fi putut închipui ori de a-i induce o puternică dorinţă de VA URMA… a acestui rarisim dialog. O broşură producătoare de profundă pace spirituală, în orice moment ar fi lecturată, scrisă de un om dăruit de Dumnezeu cu aleasă înţelepciune, în memoria unui alt mare purtător de har divin, cărora le aducem şi noi un omagiu, prin cele câteva modeste cuvinte scrise despre HARnica lor trudă. ” – Gheorghe A. Stroia.
PORTOFOLIU EDITORIAL ARMONII CULTURALE
Până în acest moment, editura Armonii Culturale a inaugurat, cu noi titluri de carte următoarele colecţii (vor urma, cu siguranţă, altele):
A. ANTOLOGIS
1. Gheorghe A. Stroia (Adjud, Vrancea), Cristian Petru Bălan (SUA), Mariana Zavati Gardner (Anglia) – COMORI DE VISE – Antologie universală Armonii Culturale (Poveşti, povestiri, amintiri);
B. EPOSS
1. Aga Lucia Selenity (Braşov) – Domnişoara Kitty (poveste);
2. Ion Lazăr da Coza (Tulnici, Vrancea) – Apusul îngerilor (povestiri);
3. Elena Toma (Piteşti, Argeş) – Noaptea nu va mai fi acolo (jurnal autobiografic);
4. George Peagu (Bucureşti) – Cu capra prin Bucureşti (proză umoristică);
5. Iulia Cordeanu (Imperia, Italia) – Salon Belvedere (Ψ-roman)
C. ERUDIT
1. Adina Voica Sorohan (Sebeş, Alba) – Textul liric (abordare transdisciplinară) – nivel liceal;
D. EXEGESIS
1. Gheorghe A. Stroia (Adjud, Vrancea) – Dincolo de vitralii (eseistică literară);
E. FANTASY
1. Petru I. Szabό (Buşteni, Prahova) – Misiune printre stele (jurnal SF);
F. LIRIK
1. Andreea Maria-Dănilă (Şugag, Alba) – Femeia de zăpadă;
2. Ionel Marin (Focşani, Vrancea) – Picături de timp;
3. Speranţa Miron (Galaţi) – Glezna Timpului;
4. Emil Druncea (Feteşti, Ialomiţa) – Insula de cuvinte;
5. Gheorghe A. Stroia (Adjud, Vrancea) – Metamorfice stări/ Metamorphical states (vol. 2 – bilingv);
6. Liviu Ofileanu (Hunedoara) – Cinderella & alte marşuri funebre;
7. Veronica Oşorheian (Alba Iulia) – Anotimp cernut;
8. Victor Burde (Alba Iulia) – Descântec de rouă;
9. Felicia Feldiorean (Műnster, Germania) – Petale de suflet;
10. Dorina Şişu (Dublin, Irlanda) – Intuiţia rătăcirii mele;
11.Georgeta Minodora Resteman (Limassol, Cipru) – Descătuşări – Fărâme de azimă (versuri vechi şi noi);
12. Daniela Voicu (Brűste, Elveţia) – Blue in vitro;
13. Lucica Sava (Bucureşti) – Oglinda Umbrei.
14. Vasile Sevastre Ghican (Tecuci) – Glutamatul de sodiu
15. George Peagu (Bucureşti) – Îngrijitorul de stele
G. MAGIC
1. Gina Cobileac (Adjud, Vrancea) – Sănătos de vrei să fii…;
2. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Pastel de borangic;
3. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Pastel de viorele;
4. Gina Cobileac (Adjud, Vrancea) – În Ţara Cifrelor;
5. Angela Burtea (Brăila) – Ilinca şi Matei (poveşti);
6. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Poveşti din grădina viselor
H. SATHYR
1. Mariana Dobrin, Aga Lucia Selenity, Constantin Gr. Goga – Epigolane imnlunate (epigrame);
2. Ion Croitoru (Adjud, Vrancea) – Migraţia polilor (catrene umoristice);
3. Ion Croitoru (Adjud, Vrancea) – Stropi de senin (catrene umoristice);
I. SOLARIS
1. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Roco şi Creionul Fermecat în lumea cuvintelor (caiete speciale nivelul I şi nivelul II – Domeniul Limbă şi Comunicare);
2. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Roco şi Creionul Fermecat în lumea cifrelor (caiete speciale nivelul I şi nivelul II – Domeniul Ştiinţă);
3. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Roco şi Creionul Fermecat exploratorii naturii (caiete speciale nivelul I şi nivelul II – Domeniul Cunoaşterea Mediului);
4. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Roco şi Creionul Fermecat în lumea bunelor maniere (caiete speciale nivelul I şi nivelul II – Domeniul Om şi societate);
5. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Roco şi Creionul Fermecat în lumea Anotimpurilor (carte de colorat);
6. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Roco şi Creionul Fermecat în lumea Figurilor Geometrice (carte de colorat);
7. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Roco şi Creionul Fermecat în lumea Fructelor şi Legumelor (carte de colorat);
8. Maricica Stroia (Adjud, Vrancea) – Să scriem cu Roco şi Creionul Fermecat (caiet de scriere nivelul II);
Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com, web: www.armoniiculturale.ro
ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!
În curând la Editura Armonii Culturale…George Nicole Podişor (Argeş), Cristina Lila (Franţa), Stelian Gomboş (Bucureşti), Năstase Marin (Galaţi) şi multe alte noi apariţii editoriale!