“Se pare că numai comițând un act atât de revoltător de imoral și de sfidare a bunului simț și a bunei credințe a românilor devii un om de încredere, unul „de-al lor” care poate fi admis în Sistem. Domnul Ponta merită compasiunea noastră. Viitorul său în lumea mare a politicii și afacerilor românești pare asigurat, dar prețul plătit pentru acest viitor este un destin maculat de compromisuri, demisii morale și dezonoare.” Victor Ponta ar fi putut întoarce foaia istoriei şi să rupă PSD de trecutul încărcat de corupţie, abuzuri şi aroganţă comunistă şi să-l tansforme într-un partid socialist modern de felul Partidului Laburist, că tot şi-l luase model pe Tony Blair. Episodul Balaban-Grăjdan, tentativa josnică de a-l scăpa pe Adrian Năstase de închisoare printr-un act guvernamental, este o sfidare aruncată în obrazul românilor şi hârtia de turnesol care dovedeşte că Ponta a ales continuitate cu vechea gardă pesedistă. În loc să gândească în termeni grandioşi, Ponta îşi face debutul în politica mare alegând un destin meschin.
Faptul că Ponta l-a demis pe nefericitul „Grăjdan-l-am-exonerat-pe-Năstase-în onoarea-lui-Cuza” „din cauza comportamentului” acestuia, care nu l-ar fi informat pe prim-ministru asupra deciziilor luate este o circumstanţă agravantă pentru Ponta şi un episod din ceea ce pare spectacolul cinic la care se dedă actuala putere cu scopul de a-l scăpa pe Năstase de închisoare cu orice preţ. Dacă anunţul privind demiterea ar fi fost însoţit şi de scuzele personale adresate de Ponta cetăţenilor români şi de declararea drept nulă şi neavenită a adresei Inspectoratului de Stat în Construcţii prin care se ISC se retrage ca parte civilă din procesul lui Năstase şi renunţă la un prejudiciu de 75,5 miliarde de lei vechi şi dacă toate acestea ar fi fost însoţite de un angajament ferm al lui Ponta că acest guvern nu are intenţia să intervină în actul de justiţie, atunci, poate, şi-ar fi recâştigat o parte din credibilitate. Aşa, demiterea ineptului Grăjdan nu pare altceva decât o etapă din ceea ce pare a fi un plan bine pus la punct cu ceva vreme în urmă.
Ponta vrea să ne facă să credem că a trecut în mod cu totul întâmplător ISC din subordinea Ministerului Dezvoltării în subordinea sa personală, că l-a numit la fel de întâmplător pe Balaban-Grăjdan în funcţia de inspector-şef („întâmplător” fostul şef al biroului de resurse juridice din perioada când ISC s-a constituit ca parte civilă), că întâmplător acesta a descoperit după numai trei zile că nu există prejudiciu şi că în mod cu totul întâmplător a trimis adresa la Înalta Curte în aceeaşi zi în care se întâmpla ca Năstase să aibă termen de judecată în dosarul Trofeul Calităţii. Şi că Ponta a devenit conştient de acest şir de întâmplări nefericite abia joi. Nu, mulţumim.
Dacă ştim ceva despre practicile fostei Securităţi şi ale Procuraturii comuniste, atunci este mult mai probabil că întreaga afacere a fost premeditată cu cinism şi aronganţă şi că Grăjdan nu a fost altceva decât omul de paie care trebuia sacrificat public şi că acest sacrificiu a fost pedeapsa pentru păcatul de a fi oferit DNA documentele care l-au încriminat. Ceea ce i s-a întâmplat lui Grăjdan este ceea ce Inchiziţia numea autodafé – umilirea publică a ereticului care a trădat dreapta credinţă în mafia de partid şi de stat. Ponta şi-a dat în acest fel examenul de intrare în elita selectă a clasei dominante din România. Se pare că numai comiţând un act atât de revoltător de imoral şi de sfidare a bunului simţ şi a bunei credinţe a românilor devii un om de încredere, unul „de-al lor” care poate fi admis în Sistem. Domnul Ponta merită compasiunea noastră. Viitorul său în lumea mare a politicii şi afacerilor româneşti pare asigurat, dar preţul plătit pentru acest viitor este un destin maculat de compromisuri, demisii morale şi dezonoare.
Nu că Ponta n-ar fi avut de ales. De la vârful PSD ar fi putut lansa un proces de reformare şi modernizare a acestui partid pe care să îl elibereze de balastul ultimilor 20 de ani. Dacă ar fi vrut, Ponta ar fi putut să încerce să pornească împreună cu o echipă nouă şi competentă – există persoane competente şi la stânga – la realizarea unor proiecte de anvergură pentru România, proiecte care, în acord cu ideologia asumată, ar fi putut duce la o Românie mai dreaptă din punctul de vedere al distribuţiei avuţiei.
În schimb, Ponta a ales să confirme toate temerile legate de planurile USL de subordonare politică a Justiţiei, a ales să satisfacă servil clientela politică numind în funcţii oameni compromişi sau irelevanţi precum Corina Dumitrescu, Mang ori Daniel Constantin, sau, mai nou, Remus Cernea, Liviu Harbuz şi – oroare – Natalia Intotero! Ar fi putut măcar să încerce să depolitizeze instituţiile de stat aşa cum a promis dar a ales să înlocuiască oamenii PDL cu cei ai USL până la nivel de directori adjuncţi în companiile de stat.
Când se lăuda cu „tinereţea” lui, şi vorbea de „o nouă generaţie de politicieni”, Ponta promitea să facă „un alt fel de politică”. Acţiunile sale din ultimele zile dovedesc că a ales să facă exact aceeaşi politică pe care o face PSD (FDSN, FSN) de douăzeci de ani. Abia lansat în politica la vârf, Ponta a şi eşuat deja.
P.S. Aşteptăm, în continuare, din partea ONG-urilor care au făcut lobby pentru un guvern USL în Occident, reacţii faţă de derapajele membrilor cabinetului Ponta şi ale prim-ministrului
