La întâlnirile mele cu elevii din Cluj sau din Tinca, preocupată fiind de clipa prezentă, rareori mă gândesc la eleva care am fost odinioară. Anul acesta însă, la cea mai recentă şedinţă a cenaclului „Poesis”, pe 11 mai, am avut senzaţia că retrăiesc unul dintre acele momente irecuperabile, ale atmosferei pe care o crea cu atâta pasiune dascălul de limba şi literatura română, dirigintele meu, Constantin Enciu. Îi datorez formarea mea ca iubitoare de cuvântul scris. Îi sunt recunoscătoare că a intuit talentul pentru creaţie la vremea adolescenţei mele, înflăcărând luminiţa ce aştepta să fie dezvăluită. Erudit, cunoscut meloman, a ştiut să picure, fără să pregete,din preaplinul fiinţei lui, adolescentei care am fost cândva. La iniţiativa colegilor de liceu ploieşteni, ne-am întâlnit la împlinirea a 50 de ani de la terminarea Liceului „Mihai Viteazul”. Domnul profesor Constantin Enciu, acum venerabil nonagenar, a fost alături de noi la agapă. Dumnealui se poate mândri cu o seamă de foşti elevi pe care i-a educat şi care au devenit la rândul lor dascăli. Din clasa noastră eu şi Mihai Litinschi am devenit profesori şi scriitori.
Am plecat în 1988 din Ploieşti la Cluj-Napoca unde locuiesc în prezent. Aici am avut privilegiul să o întâlnesc în 1994 pe Irina Petraş, care m-a „descoperit” ca poetă. Fusese invitată la aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea Liceului „Regina Maria”, azi Colegiul Naţional „George Coşbuc” la care eram profesoară de biologie. „Din întâmplare” stătea chiar lângă mine în Sala Festivă a liceului şi m-a întrebat: „Cine scrie aici, poezie?” Debutam atunci editorial cu volumul de versuri „Pe punte…peste punţi” sub pseudonimul Genţiana, editată la Imprimeria Filaret din Bucureşti. Cartea am scris-o în preajma aniversării Colegiului dar parcă n-aş fi vrut parcă să „ies în faţă”. Am aflat apoi despre Irina Petraş că este un critic literar redutabil, o scriitoare dotată cu mult har. Am bătut calea scrisului până azi, urmându-i cu grijă deosebită sfaturile pentru care mă simt onorată.
Şi cum mâna lui Cronos în dirijarea orchestrei astrale nu iartă pe nimeni, în ziua de 10 mai anul acesta aveam să trăiesc un alt moment parcă aranjat de pronia divină. „Zilele Lucian Blaga” au debutat la sediul Filialei Cluj a USR cu prezentarea cărţilor fizicianului filozof Basarab Nicolescu. În 1959 am reprezentat amândoi şcolile noastre: el, „Liceul I.L.Caragiale” eu, „Liceul Mihai Viteazul”, ambele din Ploieşti, la un concurs „Drumeţii veseli” cu tema „A.S. Puşkin în literatură şi muzică”, transmis la radio în toată ţara. Adversarul meu s-a dovedit de pe atunci un elev special. O inteligenţă sclipitoare, o capacitate de memorare uluitoare. Cu tot efortul echipajului nostru el a situat prin prestaţia personală şcoala de la care provenea, cu puţin peste şcoala noastră. Am obţinut ambele licee premii dar şi o excursie de câteva zile la Păltiniş Sibiu într-un cadru natural deosebit.
La prezentarea cărţilor lui cu ocazia aniversării poetului filozof din Lancrăm, m-am privit în adâncul fiinţei mele şi am socotit că anii care ne-au îmbrăţişat pe noi, cei doi ploieşteni aflaţi în miraculosul „Cluj literar”, n-au trecut zadarnic. I-am amintit lui Basarab Nicolescu de concursul din urmă cu peste 50 de ani. Atunci când el, „copilul minune”, a câştigat în acelaşi an, 1959, prima Olimpiadă Internaţională de matematică dar şi olimpiada de literatură… Evoluţia ulterioară avea să confirme existenţa în profilul său al unui genotip care apare odată la cine ştie câţi ani la o fiinţă omenească… Azi e recunoscut pe plan mondial pentru lucrările sale îndeosebi într-un domeniu nou, al Transdisciplinarităţii. Are o biografie demnă de o personalitate majoră.
În volumul „De la Isarlîk la Valea Uimirii” apărut la Editura Curtea Veche, Bucureşti 2011, scrie cu veneraţie despre dascălii care l-au îndrumat şi au contribuit la dezvoltarea intelectului său ieşit din comun, fiind azi o personalitate de folos pe plan internaţional.
A străbătut Valea Uimirii
Şi-i strălucit fizician
Şi filozof al omenirii
În templul sfânt olimpian…
Mi-a oferit cu generozitatea-i caracteristică şi cu modestie un autograf: „Prahovencei, fostei mele colege, minunatei doamne Gabriela Genţiana Groza, cu bucuria reîntâlnirii peste timp, în omagiu, Cluj, 10 mai 2012”. La rândul meu l-am invitat în lumea fermecată a copilăriei oferindu-i cartea mea de versuri: „Marea copilăriei” apărută în 2011 la editura „Dacia XXI” Cluj, chezăşie a întâlnirii noastre benefice la o jumătate de secol distanţă…
