Dragii mei, se pare că nu prea apuc să mă ţin de cuvânt în ceea ce priveşte frecvenţa cu care vă fac cunoscute aceste segmente de jurnal. Şi asta nu pentru că nu aş vrea, dar pur şi simplu în ultima vreme nu am prea avut timpul fizic să o fac, fiind veşnic ocupată cu tumultoasa viaţă de emigrant londonez. Având în vedere că se apropie cu repeziciune Crăciunul şi finalul anului, ar fi cazul să mai relatez câte ceva despre ce s-a mai întâmplat în ultimele săptămâni.
Bineînţeles, sufăr de aceeaşi problemă veşnică, inspiraţia… (oare o fi normal!?) care după aşa o pauză lungă mă cam lasa baltă, aşa că îmi trebuie un imbold, o motivaţie serioasă până încep să se ungă rotiţele şi creierul să se pună în mişcare. Probabil că aţi observat şi dumneavoastră că deseori sunt destul de telegrafică în exprimare. Aşa sunt eu până mă pornesc să scriu, dar după ce m-am pornit odată… e greu mă mai opresc.
De această dată nu am să abordez câteva subiecte tot despre condiţia emigrantului de aici, greutăţile pe care le întâmpină şi modul cum acesta poate avea şi „succesuri” (câteodată! Sic!) în lupta cu sistemul destul de greoi. Vom mai discuta pe viitor, folosind termene de comparaţie, despre sisteme medicale sau sociale, birocraţie, politica externă… Deocamdată am să vă povestesc unele aspecte ale vieţii mele de zi cu zi de aici din Londra, organizarea locului de muncă, ce am mai mai făcut pe meleaguri britanice şi câteva întâmplări petrecute de la ultima mea relatare.
Cât durează o renovare?
Am să încep cu problema care nu se mai termină şi care deja mă epuizează fizic şi psihic, şi anume, curăţenia la salonul de cosmetică unde lucrez. Am să ajung să urăsc să mai fac curăţenie! Probabil mai ţineţi minte că am scris în jurnalele anterioare că salonul de frumuseţe este în renovare. Ce nu ştiţi este că… în timpul acestor renovări noi lucram cu program normal. Doar atunci când în partea de cosmetică se spărgeau pereţii şi se punea gresie a fost închisă partea respectivă. Şi astfel am stat acasă trei săptămâni în loc de una cum era vorba la început. Dar şi asta a trecut cu bine şi m-am reîntors la muncă, ba chiar de atunci am şi obosit de atâta lucru! Însă ce e mai rău, este că renovarea a început în 6 august 2011 şi nu s-a terminat nici până acum, la mijlocul lunii decembrie 2011. Să nu vă imaginaţi că e vorba de un salon uriaş, pentru că nu este. E chiar un salon micuţ, dar care, sunt convinsă că o să fie tare cochet când va fi gata. Problema este că o singură persoană munceşte la aceste modificări şi amenajări, soţul patroanei… şi de asta durează atât de mult! Eu cred că nu numai pentru a face economie ci şi pentru a executa lucrările aşa cum îi plac domniei sale! Bine că se pricepe! Şi ca să fie cât de cât prezentabil clienţilor trebuie să facem zilnic curăţenie (generală!) şi nu glumesc, chiar zilnic. Nu vă explic cât praf şi mizerie este. Asta pentru că toate renovările se fac în salon. Indiferent dacă e vorba de vopsit, sudat, şlefuit, tăiat ţevi… etc., în fine ştiţi cum este un şantier în toată splendoarea lui mai ales când spaţiul este micuţ şi înghesuit.
Desigur, am înţeles perfect ce se întâmplă la salon! Ba chiar m-am oferit să merg săptămâna trecută, duminica, să ajut la curăţenie ca să nu o las pe patroană să facă totul de una singură şi ea, desigur… s-a oferit să mă plătească! Aşa că a meritat efortul. Deşi am stat atunci până la orele 23:00 la salon, pentru a pune totul în ordine, tot nu am terminat, deoarece nu am avut spaţiu suficient de mişcare a mobilierului şi a aparaturii, trebuind să cărăm toate obiectele dintr-o încăpere în alta pentru ca să avem loc să facem curăţenie. Din păcate nici până acum nu am reuşit să terminăm, şi vineri când am plecat acasă, locul arăta ca şi cum nu am fi făcut deloc curăţenie, deşi am frecat podelele cu soluţie de îndepărtat vopseaua. Ba chiar am ajutat şi eu uneori la vopsit şi zugrăvit. Aşa că pot zice că mi-am lăsat amprenta… de „zugrav” prin Londra. Cine ştie… poate îmi schimb meseria! În loc să cosmetizez oameni m-apuc să fac frumoşi pereţii! Totuşi sper(ăm) că până săptămâna viitoare, sau măcar înainte cu o săptămână de Crăciun, salonul să fie gata. Ar trebui să începem să făcem reclamă pentru a ne reface clientela pe partea de cosmetică. Cu asta cred că aţi înţeles de ce nu am avut timp să scriu „jurnale şi povestiri”, nici măcar taclale-banale… Veneam epuizată de la servici şi sinceră să fiu nu visam decât odihnă… odihnă… odihnă!
Ladrone – hoţomanul (sau… „Unde eşti tu, Ţepeş Doamne?”)
Ca să nu trec atât de rapid la alt subiect am să vă povestesc o altă experienţă tragi-comică legată tot de salon. Şi anume, pentru patru săptămâni – care de fapt au fost patru zile lucrătoare (fapt care îmi aduce aminte de gluma cu „cei patru apostoli care au fost trei… Luca şi Matei!”), am avut un coleg nou pe partea de coafură. Un italian de pe lângă Sicilia. Hmm… acum începe distracţia! Acest individ venea deci, doar o zi pe săptămână, la salon (fiind plătit cu un sfert de normă) pentru că lucra şi în altă parte cică. După prima lui zi de lucru… au dispărut feon-ul colegei mele şi o perie de păr profesională. Fiind într-o zi de vineri cu şantier, cărat de mobilă, agitaţie, şefa mea (care e una dintre cele mai bine-intenţionate persoane pe care o cunosc) oferă oricui prezumţia de nevinovăţie. Mentalitate englezească! Aşa că ne-am gândit că… probabil din greşeală, „Signor O’Solemio” al nostru şi-a lăsat propriul feon (care era mai vechi şi spart) la salon şi l-a luat pe al colegei mele impreună cu peria de păr. Bun! A trecut prima zi, şi uite că a venit şi ziua a doua din săptămâna a doua de lucru a lui Ladrone (parcă aşa se zice în italiană la hoţoman!?). La finalul acestei zile au dispărut 25 de lire din casa de marcat, adică după ce s-a făcut monetarul, banii erau cu 25 de lire mai puţini decât trebuia. Mergem mai departe! (tot naivi şi înţelegători!) Vine săptămâna a treia, ziua a treia, când se evapora din casă încă 35 de lire! Patroana îi oferă în continuare italianului prezumţie de nevinovăţie… crezând că probabil unul din noi a trecut din greşeală pe lista de calcul un serviciu în plus… în ambele ocazii. Trebuie să menţionez că încă la mijlocul primei zile de lucru a italianului, petrecută la salonul nostru, am fost întrebată de patroană ce părere am despre el! Am răspuns că prefer să mă abţin să ofer o părerea pozitivă sau negativă, asta pentru că am un sentiment ciudat faţă de el pe care nu pot să mi-l explic. Fiind şi prima lui zi de lucru la noi… am preferat să nu mă pronunţ deloc şi să aştept să treacă timpul pentru a îl cunoaşte mai bine şi a vedea ce persoană e. Nu a trecut însă prea mult timp şi am aflat consternată de „năzbâtiile” lui.
Ziua a patra, săptămâna a patra, vine încărcată cu noi surprize din partea italianului nostru! Eu zic că a pus capac la tot. La finalul acestei zile, lipsesc 25 de lire din portofelul meu, apoi foarfeca şefei mele şi trei tuburi de vopsea de păr de acelaşi fel. Partea comică din toată povestea asta e că în ziua respectivă italianul m-a invitat în oraş şi mi-a propus să-mi petrec Crăciunul cu el în Italia!!! I-auzi brâul! L-am refuzat diplomatic, aşa cum îmi stă mie în fire, dar ulterior, analizând situaţia, m-a apucat râsul când m-am gândit că „bietul Casanova” strângea bani ca să mă scoată pe mine în oraş economisind/sfeterisind şi pentru Crăciunul în Italia! A fost totuşi un „gentiluomo” (domn) că nu mi-a furat toţi banii… Mi-a lăsat totuşi 10 lire în caz că se întâmplă ceva… Ce „drăguţ”! După ce patroana „a analizat” situaţia şi s-a constatat că numai când era ziua lui de lucru, banii erau în minus şi lipseau şi produse, s-a hotărât să i-se trimită un mesaj prin care să-i ceară să nu mai vină la muncă şi să facă bine să returneze obiectele furate. Banii nu aveam cum să-i recuperăm deoarece era cuvântul meu împotriva cuvântului lui, aşa că paguba a rămas pe seama mea! Şi se bârfeşte că „rumânii” fură! Păi dacă „De la Râm se trag…”! O fi vreun virus adus de romani lui Traianus… Ehe, că de aia, mai târziu, îi trăgea Ţepeş în ţeapă pe cei care îî prindea cu ocaua mică!
Desigur că în final, şefa şi-a dat seama că senzaţia mea, avută în privinţa italianului, a fost adevărată. În fine, mi se mai întâmplă şi mie câteodată lucruri ciudate… chiar inexplicabile, lucruri pe care le simt înainte de a se petrece… Ciudat, dar cred că nu e nimic extraordinar! Ascuţirea simţurilor pe un tărâm necunoscut şi într-un habitat nou!
„Twilight Saga”, filme fantezist-romantice cu… vampiri!
Am terminat cu poveştile şi experienţele de la salon. În continuare am să vă povestesc modul prin care un film, pare-mi-se adolescentin, alcătuit din mai multe părţi, m-a captat în aşa măsură încât am stat până la ora 4 dimineaţă să-i vizionez episoadele. Totul a început atunci când am stabilit cu colegele de la servici să mergem împreună sâmbăta, să vedem al patrulea film din serialul „Twilight Saga”. Şi cum nu ştiam despre ce e vorba, mi s-a dat ca „temă de casă”… ca vineri seara, după ce ajung acasă, să mă uit la „un video”… măcar la prima parte, pentru a înţelege despre ce e vorba şi pentru a face legătura cât de cât cu filmul care urma să-l vedem cu fetele în ziua următoare. „Twilight Saga” conţine până în prezent o serie de patru filme de lung metraj având ca subiect „vampirismul”. Descrie viaţa personajului principal, Bella Swan, o tânără care se mută la Forks, un orăşel situat în statul Washington, unde se îndrăgosteşte de un vampir, Edward Cullen. Acţiunea este construită pe baza nuvelelor autoarei Stephenie Meyer, o tânără cam de aceeaşi vârstă cu mine, care a câştigat o notorietate internaţională nemaiîntâlnită! Primul film, numit „Twilight” (Amurg) a fost prezentat publicului la sfârşitul anului 2008, al doilea „New Mooon” (Lună nouă) în 2009, urmat de „Eclipse” (Eclipsa) în 2010 şi desigur acesta, „Breaking Down” (Prăbuşirea) pe care urma să-l vedem cu fetele şi pentru care mă pregăteam cu atâta conştinciozitate… pierzându-mi noaptea… speriată de personaje malefice.
Eu, care veneam din „Ţara lui Dracula”, transilvăneancă get-beget, nu prea credeam în asemenea „stories”, dar ţinând cont că musiu Abraham (Bram) Stoker îşi trăise cea mai mare parte pe meleagurile londoneze am încercat şi eu să mă conformez! La început chiar mă gândeam în sinea mea cum o să rezist să văd tot filmul respectiv – că deh, era musai… pentru a înţelege ceva din cel ce urma spre vizionare următoarea sâmbătă! De fapt mi se părea un calvar să mă uit până la capăt, ştiind că e un film despre fantezie, dragoste, aventură… şi vampiri, dedicat mai mult, zice-se, adolescenţilor naivi. Dar pentru că vroiam să-mi petrec timpul cu fetele, m-am comformat. Aşa că ajunsă acasă m-am aşezat frumos în fotoliu şi mi-am făcut „tema de casă” vizionând primul film. Ei, şi nu mi-a venit a crede că îmi place… am spus că am dat în mintea copiilor… ba chiar m-am dus înapoi în timp… Am savurat din plin film după film, ajungând să văd până la urmă toate cele 3 dvd-uri (adică filme!). Nici nu am observat că era ora 4 dimineaţa pe când m-am îndurat să merg să fac nani. Aşa că… a doua zi eram expertă în acţiunea filmului şi mi-a fost uşor să înţeleg ce se întâmplă în cel de-al patrulea film care rula în mare vogă pe marele ecran! Şi astfel am ajuns să petrecem cu… colegele o seară tare drăguţă. Soţii acestora, bieţii de ei, erau cam plictisiţi (de film) dar noi fetele, gureşe, eram tare entuziasmate. Pot spune că am avut parte de o altă seară frumoasă la Londra.
Nu după mult timp, ne vom bucura din nou să fim împreună, deoarece pe 16 decembrie, urmează petrecerea de Crăciun. Împreună cu colegele şi alt coleg nou, de care am uitat să vă povestesc, vom avea parte de „good time”. Aşadar am un coleg nou, care e definitiv pe post, un ungur de pe lângă Szolnok, iar eu ştiind limba maghiară am avantajul de a mai exersa această limbă şi de a mă simţi mai aproape de casă uneori, cel puţin sufleteşte, cred. Revenind la petreceri, aici toate firmele, organizează împreună cu angajaţii petreceri de Crăciun şi închiriază săli la puburi, la restaurante, la cluburi pentru această ocazie. Aşa că şi noi vom avea parte de aşa ceva pe data de 16 decembrie. Abia aşteptăm! Tot cu această ocazie, aşa cum este datina, ne vom oferi cadouri. Abia aştept! Vă doresc sărbători fericite în continuare!
Plec la Cambridge
Mâine vreau să merg la Cambridge, la prietenii mei de acolo. Se organizează petrecerea românilor cu ocazia Zilei României şi a Crăciunului. Asta aşa… ca să le sărbătorească pe ambele chiar dacă sunt la date diferite. Mă bucur că voi cunoaşte comunitatea românilor de acolo. Sunt convinsă că mă voi simţi bine, căci doar tot se zice de decembrie că e luna bucuriilor. Vă doresc şi dumneavoastră să aveţi parte de cât mai multe! Vă îmbrăţişez cu drag şi dor.
