POPA-Constantin---HAZARDUL-1--wb

POPA-Constantin---HAZARDUL-1--wbExistenţa umană nu este liberă, ci determinată pe de o parte din punct de vedere genetic, biologic şi psihologic, iar pe de altă parte social şi cultural. Nu este liberă atâta timp cât nu am ales noi să ne naştem, intr-o lume a hazardului, nefastului, absurdului, a suferinţei, şi pentru că existenţa depinde de resurse (aer, apă, hrană, etc). Aristotel afirma că omul este o fiinţă socială (zoon politikon). Însa, socializarea înseamnă reguli, constrangere, crearea de sisteme politice care favorizează apariţia corupţiei şi injustiţiei sociale. Omul devine nevrotic pentru că societatea, în numele ei cultural impune renunţarea la impulsurile instinctuale.  Socializarea a presupus interferenţa a două tendinţe opuse, însa la fel de proprii naturii umane, creând un continuu conflict existenţial. Pe de o parte aspiraţia personală spre fericire, catalogată drept egoistă, iar pe de alta necesitatea socializării, provenită din instinctul de socializare (pentru că singurătatea înseamna nefericire), şi deci acceptarea “binelui comun”. În această ipostază moralul reprezintă echilibrul necesar impus de instinctul de supravieţuire având rolul de armonizare a trei caracteristici inerente naturii umane:  impulsurile instinctuale, socializarea şi supravieţuirea.

———————————————

Hazardul şi naşterea angoasei I, 50×50 cm

 

Existenţa umană nu este liberă, ci determinată pe de o parte din punct de vedere genetic, biologic şi psihologic, iar pe de altă parte social şi cultural. Nu este liberă atâta timp cât nu am ales noi să ne naştem, intr-o lume a hazardului, nefastului, absurdului, a suferinţei, şi pentru că existenţa depinde de resurse (aer, apă, hrană, etc). Aristotel afirma că omul este o fiinţă socială (zoon politikon). Însa, socializarea înseamnă reguli, constrangere, crearea de sisteme politice care favorizează apariţia corupţiei şi injustiţiei sociale. Omul devine nevrotic pentru că societatea, în numele ei cultural impune renunţarea la impulsurile instinctuale.  Socializarea a presupus interferenţa a două tendinţe opuse, însa la fel de proprii naturii umane, creând un continuu conflict existenţial. Pe de o parte aspiraţia personală spre fericire, catalogată drept egoistă, iar pe de alta necesitatea socializării, provenită din instinctul de socializare (pentru că singurătatea înseamna nefericire), şi deci acceptarea “binelui comun”. În această ipostază moralul reprezintă echilibrul necesar impus de instinctul de supravieţuire având rolul de armonizare a trei caracteristici inerente naturii umane:  impulsurile instinctuale, socializarea şi supravieţuirea.

Hazardul şi naşterea angoasei II, 35×45 cm

Aspiraţiile omului de eliberare din lanţurile biologice şi sociale sunt inutile. Natura umană este controlată de necesitaţi, dorinţe, neîmplinirea lor atragând suferinţă, de inevitabilitatea morţii, de sărăcie şi corupţie. Omul are libertatea să raţioneze că nu este liber, însă şi să caute un sens existenţei.

Hazardul şi naşterea angoasei III, 60×40 cm

Singurătatea provocată de conflictul dintre dorinţa egoistă de fericire şi limitarea impusă de socializare, dintre omul animalic şi omul social, înseamnă suferinţă. Pe plan social, supravieţuirea, in anumite cazuri, poate înseamna ruperea de familie, de suportul emoţional (a se vedea imigraţia). Inocenţa, simplitatea, temperanţa sunt oaze de fericire, însa greu de atins din cauza ritmului alert impus de supravieţuire.

Hazardul şi naşterea angoasei IV, 40×40 cm

Nu există dreptate absolută. Justiţia este selectivă, arbitrară. Atât justiţia socială, care judecă omul in funcţie de poziţie şi posesii, cât şi justiţia transcedentală (a se vedea boala, calamităţile naturale, moartea). Existenţa materială este produsul hazardului, absurdului, nicidecum al unei dreptăţi cosmice.

Hazardul şi naşterea angoasei V, 40×60 cm

Lupta pentru supravieţuire. Este înnăscută în natura umană şi exploatată de socializare. Societatea are obligaţia impusă de moral şi instinctul de supravieţuire să intervină in procesul biologic al selecţiei naturale prin legi care să garanteze libertatea, fericirea, siguranţa individului, şi chiar dacă acum o face, se află la un nivel foarte firav (a se vedea lumea a treia, razboaiele, state-frontiere-interese, globalizare, etc). Scopul suprem al societăţii trebuie să fie individul.

Hazardul şi naşterea angoasei VI, 50×50 cm

Procesul de maturizare înseamnă pierderea puritaţii, inocenţei, a simplitaţii, şi acceptarea hazardului existenţei umane, acceptarea regulilor absurde impuse natural şi social de instinctul de supravieţuire, acceptarea vieţii.

Hazardul şi naşterea angoasei VII, 40×50 cm

Naşterea artistului. Arta nu trebuie să fie redarea fidelă a realitaţii, ci redarea adevărului din spatele cortinei realităţii şi căutarea sensului existenţei. Arta şi filosofia sunt filtre prin care putem percepe adevărul asupra condiţiei umane, şi anume că omul este fragil în faţa absurdului şi nimic in faţa morţii, că este condamnat la suferinţa si nefericire, că este inlanţuit într-un univers material limitat, însă, deasemenea că are posibilitatea să se elibereze de frică dând un sens existenţei.

Hazardul şi naşterea angoasei VIII, 50×70 cm

Angoasa. Frica este factorul dominant al condiţiei umane. Frica stă la baza societataţii, a ideologiilor, a religiilor. Fricii faţă de absurdul vieţii, de hazard, nefast şi moarte i se alatură şi frica că suntem produsul accidentului, că suntem nimic (nihil) şi că nu există transcendental. În asemenea circumstanţe, filosofia inseamnă eliberarea de sub dominaţia fricii. Metafizica este incercarea de a căuta sensul existentei, altul decât răspunsurile ideologiilor nihiliste si existenţialiste (care consideră că omul este produsul accidentului) pe de o parte, şi religioase (care consideră omul ca fiinţa slabă, păcătoasă, care are nevoie de implorarea graţiei divine) pe de altă parte, dându-i omului demnitatea ştirbită de aceste ideologii.

(Sfârşit)

Constantin POPA

11 iunie 2012

———————————————

Seria „Condiţia umană” este împărţită în: „Hazardul şi naşterea angoasei” şi „Metafizica”. Aceasta divizare sugerează faptul că în timp ce în prima parte se stabilesc problemele existenţei umane, în partea a doua se încearca cautarea raspunsului şi sensului existenţei, pentru asta fiind nevoie de introspecţie în Metafizică.

„Hazardul şi naşterea angoasei” se doreşte a fi o abordare critică asupra condiţiei umane. Hazardul reprezintă pe de o parte lipsa controlului asupra existenţei (boala, calamitatile naturale, moartea sunt evenimente asupra carora omul nu are control), iar pe de altă parte lipsa libertaţii care este sugerată de determinismul biologic, genetic şi psihologic, prin faptul că omul este dependent de resurse (aer, apă, hrană, etc). Acestui determinism natural i se alatură şi determinismul social, un control artificial născut din lupta pentru supravieţuire (a se vedea injustiţia socială, razboiul, sărăcia, imigraţia, etc). Astfel că, natura umană este victimă atât din punct de vedere transcendental cât şi biologic şi social. Conştientizarea acestui fapt conduce la naşterea angoasei, Metafizica avand rolul de a găsi un scop existenţei, în pofida faptului că evidenţele amintite sugearează lipsa oricărui scop.

***

Artistul Constantin Popa s-a născut în comuna dâmboviţeană Runcu în 1979, schimbând în 2001 decorul inocenţei cu cel  al eforturilor pentru integrare în provincia spaniolă Alicante. Anii petrecuţi în stadiul tranziţiei au insemnat o  perioadă de puternică preocupare filosofică, de gestaţie artistică, dând naştere pe panză unei fuziuni între artă şi filosofie. Studiază pentru un an pictura la Scoala Municipală de arte frumoase- Alcoy. In 2005 decide să studieze Istoria Universală la Universitatea Ovidius din Constanţa, aprofundând domeniul de studii în cadrul Universitaţii Autonome din Madrid, unde studiază masterul de Istorie Contemporană. Astfel mutarea în Madrid îl aduce în contact cu elita culturală romanească, concentrată în jurul Espacio Niram. Pe parcursul anilor, aşa cum artistul a aratat  în expoziţii ca cele din sediul UNESCO Alcoy, galeria Nicole- Blanco, Institutul Cultural Român – Madrid, sau Ambasada României din Madrid, ideile prind conturul culorii într-un mod ce nu te poate lăsa fără întrebări. Din acest sincretism de talent, sentimente, framântare şi vopsea, apare ultima serie a artistului, „Condiţia umană”. Seria dă formă sistemului filozofic pe care Constantin Popa l-a conceput ca raspuns la intrebarile născute din confruntarile cu existenţa. Fiecare tablou ilustrează un concept filosofic, provocând la gândire aşa cum se va observa în continuare. (George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, 2012)