coperta_mica_2

coperta_mica_2Cartea De prin State adunate, reprezintă  exprimarea liberă a celor mai profunde gânduri, reflecţii  şi opinii ale autorului Viorel VINTILĂ, lucrare care este o introducere în universul intern magic şi spiritual al scriitorului român din Diaspora.

Succesul primei cărți, Românaş la San Francisco, a realizat trecerea către editarea unei alte cărţi, De prin State adunate, ca şi continuitate în invitaţia de a ne păstra mintea limpede, să ne deschidem inima şi să observăm normalitatea, democrația, altruismul, succesul şi nobleţea oamenilor de valoare,dar şi libertatea – în sensul său cel mai pur –  , oriunde ne-am afla.

Este o carte scrisă din suflet, cu pasiune, autentică sinceritate şi naturalețe.

Se remarcă prin originalitate, caracter direct, tonic – atractivă pentru oricare iubitor de carte – pentru  toţi românii din diasporă, dar şi pentru cei din ţară.

De prin State adunate se distinge prin caracter savuros, plin de umor, logică şi bun-simţ, fără, însă, să-şi piardă misterul…..Autorul ţese poveşti pasionante în care realitatea prezentată sfâşie voalul iluziilor, pentru ca inima “românaşilor” să fie ferită de tentaţiile Lumii Noi şi de greşeală.

Carismaticul Viorel VINTILĂ revendică sută la sută moştenirea sa culturală şi, din modul în care îşi pune sufletul “la citit”, nu are nici cea mai mica dorinţă să îşi nege rădăcinile de ROMÂNAŞ !!! Prin apelul la valoare – interviurile- aduc o dimensiune spirituală numelor noastre ROMÂNEŞTI, ca moştenire, fiind un frumos exemplu de forţă a originii care se conjugă cu bucurie în viitorul fiecăruia dintre cei care alcătuiesc Diaspora.

Lucrarea sintetizează elemente autobiografice cu interviuri recent realizate cu artişti consacraţi şi oameni de cultură din Romania, dar şi cu personalitaţi şi artişti români aflaţi în vizită în State.

O parte importantă este consacrata prezentării experienţelor trăite în periplul autorului către “pământul făgăduinţei” – USA!

Un loc aparte îl ocupă opiniile despre evenimentele din România, dar si reflecţiile, gândurile şi analizele despre sentimente ori trasături de caracter, fiind atent şi profund prezentate. Sunt abordate subiecte precum: Proxenetism politic – made in Romania; evenimentul 15 noiembrie 1987; drogul numit Facebook sau despre limba română vorbită pe Messenger.

Un amplu capitol este alocat, cu onoare şi mândrie de român autentic,  unor extrem de valoroase interviuri cu personalităţi remarcabile ale ştiinţei, culturii si artei din România. Aici amintim numai câteva dintre acestea: Dumitru-Dorin Prunariu, unicul cosmonaut român; Aura Imbăruş, Românca Nominalizată la Premiul Pulitzer sau Luminiţa Dobrescu, prima câştigătoare româncă a festivalului „Cerbul de Aur – în 1969, reprezintă câteva dintre motivele pentru care lucrarea aici prezentată poate fi recomandată ca lectură utilă – prin lecţiile de viaţă – încununate de succes, aduse în atenţie; originală şi cu mult umor!

Vremurile pe care le trăim acum au dificultatea şi valoarea lor – ne dau posibilitatea să facem o schimbare de paradigmă –  invitaţie care se concluzionează distinct din abordările socialului realizate extrem de matur şi pertinent de către Viorel VINTILĂ.

Orice proces de inovare si înnoire – fie la nivel individual, fie la nivel de organizaţie sau societate, pleacă mereu de la ” bază” (să construim pe pozitiv): un cosmonaut simbol naţional în România, de exemplu, un artist consacrat, un sportiv – adică, se pleacă de la redescoperirea valorilor naţionale, promovarea şi recunoaşterea acestora ca modele de viaţă demne de urmat !

Abordările autorului, pe care vi-l recomandăm cu convingere şi speranţă, ne ţin cu picioarele pe pământ, în realitatea practică, şi ne invită, pe cei care dorim să gândim către dezvoltare şi recunoaştere a sufletului şi identităţii naţionale, sa construim bine ” baza”. Iar cartea “De prin State adunate” reflectă cum nu se poate mai bine aceasta invitatie.