resize_fix.php

Olimpiada de vară de la Londra s-a încheiat, dar flacăra olimpica va fi ridicată deasupra Londrei din nou pe 29 August, la debutul Jocurilor Paralimpice 2012, a 24-a ediţie a competiţiei între sportivii cu dizabilităţi fizice de pe toate continentele. Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities (PCRM) şi trupa de dans Trouble Crew aduc spiritul olimpic direct în Centrul Vechi din Bucureşti printr-un eveniment de lansare a Jocurilor Paralimpice programat pentru seara de sâmbătă, 25 august în piaţa Sf. Anton.

Ambasadorul britanic a ales nişte mesageri mai speciali pentru a transmite valorile olimpiadei—respectul, demnitatea, egalitatea şi înţelegerea—pe scena din faţa Hanului lui Manuc. Un grup de puşti şi puştoaice din Ferentari—prieteni vechi ai ambasadei—şi dansatorii de Trouble Crew vor uimi trecătorii cu mişcări de stree-dance care le-au adus premii copiilor şi recunoaştere la nivel naţional şi internaţional profesioniştilor de la Trouble Crew. Spectacolul se va deschide la ora 19:00 cu un discurs al ambasadorului Martin Harris şi cu dansul olimpiadei prezentat de copii, urmate de un spectacol de street dance al Trouble Crew şi Mini Trouble, trupa de juniori pregătită de şcoala de dans Trouble.

Copiii invitaţi de ambasada britanică să deschidă evenimentul sunt membri ai Clubului de Educaţie Alternativă activ la trei şcoli dintr-o zonă de ghetou din cartierul Ferentari al capitalei. Înfiinţat în 2010, Clubul este un program de educaţie non-formală al PCRM şi oferă activităţi educaţionale, sportive şi artistice unor copii consideraţi pierduţi pentru societate chiar de către părinţii şi profesorii lor. Pentru că a reuşit să îmbunătăţească performanţa şcolară a copiilor şi să le dezvolte talentele şi abilităţile de viaţă, Clubul a fost premiat la Gala Societăţii Civile 2012 (prin premiul special Dan Manoleli pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi un premiu în categoria educaţie) şi la summit-ul internaţional Beyond Sport 2012 (prin premiul UNICEF pentru Educaţie decernat în iulie la Londra).

Ambasada Marii Britanii a mai colaborat cu echipa PCRM în iulie 2011, organizând o sărbătoare dedicată sportului şi jocului pentru a marca un an până la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra chiar pe străzile ghetoului. La eveniment au participat copiii de la Clubul de Educaţie Atlernativă, dar şi sute de membri de familie şi ai comunităţii din Ferentari. Cu acea ocazie, campioni olimpici ai României şi personalul ambasadei au făcut sport cu copiii pentru a încuraja mişcarea şi a demonstra că sportul este pentru toţi şi apropie oamenii, indiferent de cine sunt, unde şi cum trăiesc sau ce limbă vorbesc. Au fost prezenţi atunci şi dansatorii de la Trouble Crew, partener vechi al PCRM, care instruiesc trupa de dans a Clubului de Educaţie Alternativă de peste un an.