În luna noiembrie se împlinesc 89 de ani de la una dintre cele mai reprezentative expoziții brâncușiene, organizate în anul 1933, la Brummer Galleries, din orașul New York. La începutul anilor `20, metropola de pe Hudson cumula caracteristicile definitorii unui nou centru al artelor moderne. După șocul cultural produs în anul 1913, odată cu inaugurarea „Armory Show” (cunoscut oficial sub numele de The International Exhibition of Modern Art), – o expoziție fără precedent, care a adus pe coasta de est a Americii exponatele artiștilor europeni moderniști – artiștii americani au preluat, din mers, acest nou concept. Se înțelegea astfel că munca de creație artistică are și o importantă parte expresivă, nu doar una estetică sau realistă. Sub acest curent emergent și-au făcut apariția operele de artă modernă ale unor artiști americani, printre care îi găsim pe Charles Demuth (1883-1935) și Marsden Hartley (1877-1943) maeștri ai penelului, care au fundamentat punctul de vedere american în ceea ce privește artele frumoase. Acestora li se alătură fotograful Alfred Stieglitz (1864-1946), recunoscut pentru eforturile sale de promovare ale pictorilor fie din curentul cubismului sau al abstracționismului. Curând, în anul 1929, va fi fondat și MoMa (Museum of Modern Art), care își va deschide galerii permanente dedicate artei moderne contemporane. La orizontul acestei lumi se contura, din ce în ce mai evidentă, silueta zveltă a New Yorkului, un oraș cu o arhitectură explodând pe verticală, cu noi muzee și galerii de artă, o adevărată Mecca a artiștilor din întreaga lume, eclipsând Parisul îmbătrânit al unei Europe fărâmițate, aflată în pragul Celui de al Doilea Război Mondial.
Conștient de destinul marelui oraș american, Constantin Brâncuși decide să-și trimită, din nou, o parte din operele sale de artă la New York – metropola spre care acesta privea atunci, împreună cu prietenul său Marcel Duchamp, ca spre spre noul centru vital al artei contemporane. Brâncuși i-a îndrăgit pe americani nu numai pentru că le-a înțeles și a aderat la valorile culturale și democratice ale acestora, dar și pentru faptul că aceștia i-au primit și receptat arta în mod unic. E drept cu mici excepții…
Erau vremurile în care creaţiile sale erau tratate cu o oarecare condescenţă de către francezi şi, din nefericire, cu incomprehensibilitate de către compatrioţii săi ale căror expunere la modernism era relativ limitată. Au fost însă și momente de derută, dezamăgire și consternare, când cu șase ani înainte de expoziția de la Brummer Galleries, autoritățile vamale americane, evident dintr-un exces de zel și o interpretare îngustă a legislației, au decis unilateral, în anul 1927, că una dintre cele mai faimoase creații din colecția artistului român exilat în Franța, intitulată „Pasăre în spațiu” (Bird in Space) nu este o piesă de artă! A fost considerată mai degrabă o simplă bucată de bronz, a cărei valoare se ridica la ridicolul preț de 40 de cenți. „The work of Constantin Brancusi, modernist sculptor, so-called disciple of pure beauty and pupil of Rodin, are not art…” declara, pentru ziarul The New York Times în 23 februarie 1927, evaluatorul vamal F.J.H.Kracke. Conform cu normele legislative vamale aflate în vigoare atunci, munca unui artist era considerată operă de artă și ca atare devenea „duty free”.
Brâncuși reușise să vândă, în Statele Unite, opt piese de bronz pentru o sumă de aproximativ zece mii de dolari. Dar curând, din această sumă modestă, câștigată pentru operele sale vândute unor colecționari americani, așa cum stipulau noile reguli impuse în urma inspecției vamale effectuate de dl. Kracke, artistul era obligat să plătească guvernului american o taxă de patru mii de dolari.
Marcel Duchamp, artist al Școlii de Artă Avansată din Paris, un apropiat al lui Brâncuși, aflat la New York în acel an declara ziariștilor că artistul – care între timp se înapoiase în Franța – va plăti taxele aferente doar pentru piesele din bronz. Duchamp făcea eforturi imense pentru a apalana efectele colaterale ale acestui deferend, mediind schimbul de replici dintre inspectorul vamal și Brâncuși. În raportul prezentat de către biroul vamal din New York, semnat de același domn Kracke, se arăta că „după o lungă dezbatere… s-a decis că munca lui Brâncuși nu este artă. Mai mulți oameni cu cunoștințe înalte în lumea artei, au fost rugați de către guvern, să-și spună părerea. Au fost unanimi în decizia lor… Unul dintre aceștia ne-a declarat: «Dacă aceasta este artă, atunci eu sunt zidar!» Altul a zis: «Punctele și liniile sunt la fel de artistice ca operele lui Brâncuși!» În general, a fost decizia lor că Brâncuși a lăsat prea mult imaginației și că munca lui nu ar putea fi încadrată în categoria «duty-free»”. (Brancusi No Artist, Custom Men Hold / Works of Rumanian Sculptor, Pupil of Rodin, Must Pay Duty as Mere Merchandise. The New York Times, ediția din 24 februarie 1927).
Agonia „Păsării în Spațiu” a durat doi ani de zile până când hotărârea inițială a fost anulată și înlocuită cu expresia „lucrare de artă”. Acest comportament al autorităților vamale pare de neconceput acum… Brâncuși devenea însă pionierul artei moderne, iar paradigma situației conflictuale dintre artist și vameși a deschis larg drumul conceptului de artă modernă în America.
Ziaristul și criticul de artă Edward Alden Jewell, un atent observator al vieții cultural și artistice americane din perioada interbelică, a comentat în detaliu, acest eveniment, într-o cronică artistică publicată în ziarul „The New York Times” (Art in Review: Brancusi Exibition at Brummer Gallery Hard on Realists but Highly Pleasing to the Imaginative. Ediția din 18 noiembrie 1933). Ziaristul menționa printre altele că „s-a ajuns la înțelegerea că deși piesa poate fi considerată o formă de artă, autoritățile vamale americane au concluzionat că pasărea lui Brâncuși nu poate fi recunoscută foarte bine din punct de vedere ornitologic, ci doar cu ajutorul unei «imaginații vivide», (acesteia n.n.) lipsindu-i capul, picioarele și penele… Aceasta pune ochiul realistului sub auspiciile unui nou concept”.
E vorba despre același concept, pentru care Brâncuși a fost recunoscut în întreaga lume! Odată pasărea eliberată din spațiul claustru al custodiei vamale, Brâncuși i-a netezit zborul spre vitrinele Galeriilor Brummer din Manhattan. Aici o așteptau alte păsări care nu aveau (sic!) penaj, picioare și nici cap, sculptate cu măiestrie de aceleași mâni truditoare ale artistului de la Hobița. Unduirea măiastră a formelor născută sub palmele lui Brâncuși, definea operele sale de artă în parametrii unei viziuni moderne, neobișnuite ochilor. Remarca ziaristului american nu întârzie să se facă auzită: „probabil că realiștii vor avea un timp dificil ca dintotdeauna, deși arta modernă a ieșit deja din anonimat, odată cu faimosul incident creat de biroul vamal. Totuși cei care vor dori să înțeleagă, într-o formă sau într-alta, imaginile reprezentaționale fie citind doar titlurile, vor putea să discearnă în toate, sau mai în toate aceste 58 de piese artistice, fapte impresionante ale imaginației unui poet…”
