Singurătatea e o gară veche/ Cu liniile scoase demult./ În ea nimeni nu vine, nimeni nu trece./ Timpul se plictiseşte aşteptând ceva ce nu se mai întâmplă,/ apoi se pregăteşte de somn lung. Dumitru Donescu
Singurătatea, această concubină fidelă de care nu te poți îndrăgosti vreodată, doare, și din păcate niciun medicament din lume nu o poate vindeca.
Este un virus insidios căruia nu i se poate găsi un vaccin. Singurătatea nu discriminează și atacă pe oricine indiferent de vârstă, sex sau etnie.Solitudinea afectează calitatea vieții și ne poate îmbolnăvi.Paradoxal, singurătatea poate surveni și când ești în doi, atunci când nu mai există comunicare și înțelegere și când te simți mai singur în doi, decât te-ai simți de unul singur.
Toți avem momente când toți ne simțim singuri, dar acestea sunt temporare …trupul emite niște semnale care atrag atenția asupra faptului că avem nevoi și dorințe care nu sunt satisfacute și de care avem nevoie pentru a supraviețui.
Sunt într-adevăr și situații când vrem să fim singuri și atunci singuratarea poate fi benefică. Ne putem aduna gândurile, medita și analiza în liniște anumite situații a căror rezolvare se poate găsi în momente de solitudine. Singuratatea poate oferi momente de reflecție , momente de introspecție care te pot redescoperi și care te pot încărca pozitiv. Sunt momente când te poți amuza singur în propria ta companie, decât dacă ai fi în compania unor persoane plictisitoare și sâcâitoare.
Singurătatea este ca o otravă care are că antidot conversația, ea este una dintre cele mai mari nefericiri ale bătrâneții și nu numai…ea poate fi o fericire pentur un pustnic sau un călugăr, dar este un infern pentru majoritea celor laici, care încearcă cu disperare să evadeze din acest infert numite singuratate. Sufletul se usucă și se veștejește în singurătate…își pierde mirosul cu iz de fericire și devine natură moartă. Schopenhauer spunea ca singuratatea este soarta spiritelor superioare. Daca asa o fi, eu ma declar spirit inferior si prefer ca singuratatea sa ma caute cand nu sunt acasa, sau sa treaca pe la vecinul….
Această stare de spirit, singurătatea, nu este o opțiune, ci un dat de cele mai multe ori.
Un studiu recent apărut în revista Genome Biology a arătatat că singurătatea poate modifica modul în care anumite gene functionează, determinând în persoanele care suferă de singurătate cronică un sistem imun slăbit și o putere diminuată de apărare fată de boli.
Toți avem momente când ne simțim singuri din când în când, dar unii dintre noi simț acest lucru cu o foarte mare intensitate. Acești oameni sunt mai puțin sănătoși și s-a constatat că cortizolul, un hormon care reglează răspunsul la situații stresante, este mai mare la persoanele solitare.
Singurătatea este o emoție normală obisnuită experimentată de orice om, la un moment dat, și nu este un defect, însă accentuarea acestui sentiment de a te simți singur și închistarea în starea respectivă generează efectele negative atât asupra psihicului cât și asupra sănătăţii.
Mircea Eliade spunea:” Singurătatea e starea spirituala în care ne naștem, acea stare naturală și adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm și devine din ce în ce mai străină . Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea.”
Ne naștem singuri și plecăm din această lume tot singuri. Venim pe rând în această lume si plecăm pe sărite.
În acest interval să tratam singurătatea că pe o stare pasageră, care să ne fie un aliat și de care să nu ne fie teamă, dar să nu devină o stare de lungă durată care poate da depresii și care ne poate afecta santatea fizică și mentală.
Pentru fiecare dintre noi, singurătatea este simțită în mod diferit: pentru unii este un blestem, o durere nimicitoare, iar pentru alții poate fi un rău necesar… o normalitate, o obișnuință, sau o stare de spirit. Unii aleg sa fie singuri….altii devin singuri datorita sortii.Insa, traind in concubinaj cu singuratatea, prea mult timp, pana si timpul se va plictisi…
