bigstockphoto businessman reading an e-book 453884

bigstockphoto businessman reading an e-book 453884Proiectul romanului-maraton este realizat de Asociaţia Culturală Aedificatio şi partenerii săi, Editura Art, Links Associates şi Universitatea din Bucureşti. Astfel, sâmbătă dimineaţa, la ora 9.00, 50 de scriitori români se vor întâlni în laboratoarele Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universității din Bucureşti, pentru a concepe şi elabora împreună cel mai rapid roman care a fost scris vreodată în literatura universală. După instructaj, la ora 10.00, se va da startul platformei colective de editare de text, organizatorii estimând că întregul proces editorial, de la alegerea subiectului până la realizarea efectivă a cărții, nu va dura mai mult de patru ore.

“Este un eveniment unic. Romanul scris în câteva ore, la 100 de mâini, va fi un dublu record: de viteză şi de cooperare creativă. Dorim totodată să atragem atenţia asupra acestei bresle, a scriitorilor, a cărei condiţie este incomparabil mai grea decât a colegilor din Occident. Astăzi, la Universitate, se scrie istorie”, a declarat Gabriel H. Decuble, preşedintele Asociaţiei Culturale Aedificatio, iniţiatorul acestui demers inedit.

În tentativa de a omologa un record inedit în Guinness Book, observatorii independenţi vor fi bucuroşi să nu mai numere metri de cârnaţi, ci minute de inteligenţă colectivă. Spiritul de echipă, gândirea rapidă şi cuvântul ales vor fi atuurile scriitorilor români. Orice reflectare a acestui eveniment în media este o pledoarie pentru educaţie, pentru valorile ei perene, comuniunea şi comunicarea.

La capătul acestei zile de foc, Editura Art va scoate din tipografie cel mai rapid roman din lume, urmând ca marţi, 18 decembrie, volumul să se găsească deja în librării pentru un public larg, iar pe 19 decembrie să fie lansat în prezenţa tuturor autorilor. De fapt, nimeni nu şi-ar dori cu adevărat să lipsească de la acest eveniment.