3

Comunicat de presa
3De Ziua Internaţională a Femeii, Curtea Veche Publishing şi Casa Regală a României au organizat un eveniment special. Astfel, pe 8 martie, ASR Principesa Margareta a prezentat cel mai recent volum apărut în colecţia “Casa Regală”, dedicat mamei Alteţei Sale,
 “Ana. Portretul Reginei / Anne. Portrait of the Queen”, semnat de ASR Principele Radu al României.

Evenimentul a avut loc în Librăria Cărtureşti din AFI Palace Cotroceni, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, alături de numeroşi cititori şi admiratori ai Familiei Regale, dornici să fie aproape de membrii acesteia într-un moment plin de însemnătate: anul în care Majestatea Sa Regina Ana a României împlineşte nouăzeci de ani, devenind astfel cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României.

ana portretul reginei coperta 1Alături de Alteţa Sa, la eveniment au luat cuvântul Iren Arsene, Manager Curtea Veche Publishing şi Cristina Uruc, fost bursier şi în prezent voluntar în programul Tinere Talente susţinut de Fundaţia Principesa Margareta a României.

Principesa Margareta a povestit detalii emoţionante despre viaţa personală a mamei Alteţei Sale, punând accentul pe firea complexă şi contrastantă a Majestăţii Sale Regina Ana: atât o fire dură, cât şi o persoană romantică; în egală măsură practică şi feminină. O amintire plăcută evocată a fost cea a deselor plimbări în natură alături de mama sa, când Majestatea Sa avea obişnuinţa să inventeze poveşti spontane şi vesele pentru fiicele sale. În acelaşi timp, Principesa Margareta a mărturisit că Regina Ana a avut dintotdeauna un puternic spirit de aventură, preferând sporturile mai degrabă masculine, precum fotbalul, vânătoarea, pescuitul sau şahul.

Editura Curtea Veche