Radu Marculescu, autorul impresionantelor Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica si Marturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul romanesc, evoca in Amintiri din restul vietii mele momente pitoresti, cu parfum de epoca, din copilărie, episoade amuzante sau dramatice din adolescenta si prima tinerete, intamplari si intalniri semnificative din afara anilor de detentie comunista. O selectie de fotografii si facsimile din arhiva familiei confera un plus de autenticitate istorisirii.
RADU MĂRCULESCU (1915–2011) a urmat liceul Spiru Haret din Bucureşti, în a cărui revistă, Vlăstarul, i-au fost publicate primele încercări literare, şi şi-a încheiat studiile universitare în 1938 cu o licenţă în litere şi filozofie. Între 1939 şi 1942 a predat limba română la liceele Gheorghe Lazăr şi Aurel Vlaicu din capitală; în acelaşi interval a publicat în periodice eseuri filozofice, studii literare şi traduceri din lirica franceză. Mobilizat pe front, ia parte, ca ofiţer în Armata Regală Română, la războiul antisovietic; în 1942, în urma bătăliei de la Cotul Donului, e luat prizonier. Ca represalii pentru participarea sa activă la rezistenţa din lagărele URSS a ofiţerilor români împotriva prozelitismului ideologic şi politic al puterii sovietice, va fi eliberat abia în 1951, după nouă ani de dure încercări. Între 1959 şi 1964 are parte de o nouă detenţie, de astă dată în spaţiul concentraţionar autohton, la Periprava, în urma unui simulacru de proces având drept capete de acuzare trei poeme pe care le scrisese, socotite subversive. Înainte de detenţie îşi găseşte de lucru în construcţii; după eliberare, lucrează ca pictor de biserici. Atât între cele două detenţii, cât şi după 1964, este marginalizat şi nu poate publica nimic. Evenimentele din decembrie 1989 îl găsesc cu mai multe manuscrise de sertar; printre acestea, poemul dramatic Meşterul fără nume, nominalizat pentru premiile UNITER din 1992 şi ulterior difuzat ca teatru radiofonic, va fi publicat în volumul Teatru: Meşterul fără nume. Magog (Vitruviu, 2001). În 1991 începe să-şi descrie, în pagini memorialistice, experienţa concentraţionară: volumul Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică (cu ediţii în 2000, 2007 şi – la Humanitas – în 2010; publicat în germană în 2008 la C&N Verlag, Berlin; Premiul Fundaţiei Culturale Magazin Istoric pentru cea mai bună carte de istorie, 2000) este urmat de Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc, publicat cu ediţii în 2005 şi 2012.
