Fundaţia Gabriela Tudor organizeaza un eveniment de prezentare a noului program de finanţare al Uniunii Europene, Europa Creativă (2014-2020), organizat împreună cu Punctul de Contact Cultural al României.
Evenimentul se derulează în cadrul „Festivalului E–Motional: corpuri & oraşe în mişcare”, organizat de Fundaţia Gabriela Tudor în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti la Muzeul Naţional de Artă Contemporană în perioada 12-14 aprilie 2013. Festivalul încheie proiectul european de mobilitate şi schimburi artistice E–Motional Bodies & Cities, iniţiat şi organizat de Fundaţia Gabriela Tudor între 2011-2013, şi derulat prin programul Cultura 2007-2013.
Prezentarea programului „Europa Creativă” va fi urmată de deschiderea oficială a festivalului E–Motional (12 aprilie 2013, orele 18.00) în prezenţa E.S. Dl. Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei la Bucureşti şi de vernisajul instalaţiei dedicate ce documentează proiectul european derulat în perioada 2011-2013 în România, Irlanda, Letonia, Cipru, Marea Britanie şi Turcia precum şi de un cocktail oferit de Ambasada Irlandei.
Festivalul E–Motional este prezentat şi co-organizat de Fundaţia Gabriela Tudor în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, şi susţinut financiar prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene, precum şi de către Fundaţia Culturală Europeană din Amsterdam.