Octavian LUPU - Melcul Cel Anonim si Discretia Intelepciunii

Octavian LUPU - Melcul Cel Anonim si Discretia IntelepciuniiÎntr-o zi de toamnă am avut ocazia să disting în iarba de pe marginea drumului o creatură cu totul neobişnuită. De la depărtare părea să fie doar o bucată de lemn aruncată neglijent. Dacă te apropiai, deja detaliile deveneau tot mai pronunţate prin contururi ce semănau cu striaţiile conului de brad. Dacă, în sfârşit, ajungeai la cea mai mică distanţă, îţi era clar că aveai în faţă suprafaţa lucioasă de un galben-maroniu al unui obiect cu totul neinteresant. Dar dacă aveai răbdare, puteai să observi mişcarea molatică a unor coarne de melc ce explorau mediul din imediata vecinătate.

M-am aplecat cu atenţie să identific natura acestei vietăţi neobişnuite, fiindcă din sumarele mele cunoştinţe de zoologie, nu ştiam de existenţa vreunui melc fără cochilie. De fapt, renunţând la renumita „casă dusă în spinare”, acest gen de melc a ajuns să folosească cu măiestrie tehnica veche a camuflării. Neinteresant pentru prădători, el putea să îşi trăiască viaţa mai departe printre frunze proaspăt căzute pe pământ şi ierburi suficient de înalte, care să nu permită ieşirea excesivă în evidenţă.

Cu gesturi calme, câţiva metri mai încolo, am remarcat un alt melc ridicat câţiva centimetri faţă de pământ în timp ce îşi lua cina, fiindcă tocmai era seară, hrănindu-se cu frunzele proaspete ale unei plante. Oferind o lecţie interesantă despre ce înseamnă să fii discret, această vietate îşi putea duce mai departe viaţa fără să fie deranjată de cei interesaţi să o aibă drept ingredient pentru un „fast-food” pe marginea drumului. Bineînţeles, nenumăratele vrăbii din preajmă ar fi năvălit imediat dacă ar fi ştiut că sub aparenţele unui con de brad căzut pe marginea drumului se afla un melc gustos şi bun de mâncat.

Această scenă m-a dus cu gândul la o povestire taoistă despre ce înseamnă să ieşi în mod necugetat în evidenţă. Astfel, se spune că un mare învăţător se plimba prin pădure împreună cu discipolii săi în timp ce oferea o mulţime de pilde cu privire la natura înţelepciunii. Poteca pe care mergeau a ajuns deodată într-o poiană în care se aflau o mulţime de lucrători forestieri care doborau copaci, îi tăiau în bucăţi mai mici şi ulterior aşezau în căruţe lemnele rezultate.

Multă vreme a privit înţeleptul toate aceste detalii ale unei munci dificile, ce presupunea îndemânare, concentrare şi un efort bine direcţionat. Discipolii urmăreau şi ei, dar fără să înţeleagă exact învăţătura pe care trebuiau să o dobândească. Surprinzător, chiar în faţa lor se afla un pom care fusese cruţat de către tăietorii de lemne. De la depărtare părea a fi un copac la fel ca toţi ceilalţi, dar în realitate exista o diferenţă semnificativă, însă misterioasă pentru privitori.

În cele din urmă, înţeleptul s-a apropiat de căpetenia lucrătorilor şi l-a întrebat: „De ce nu tăiaţi şi acest copac? Nu observ nicio diferenţă între el şi cei din jurul său!”. Imediat acest lucrător experimentat i-a răspuns: „Aparent nu este nicio diferenţă, însă în realitate, acest gen de copac nu prezintă o rezistenţă suficientă pentru a fi folosit în construcţii, iar dacă îl foloseşti pentru foc, lemnul său va scoate un fum gros fără să ofere nici un fel de căldură. De aceea, acest pom este complet nefolositor şi nu avem nici un interes să ne pierdem vremea să îl mai tăiem.”

Răspunsul primit l-a impresionat pe înţelept, care i-a chemat pe toţi ucenicii şi după ce le-a relatat povestea acestui pom, le-a spus: „Să fiţi nefolositori ca acest copac, dacă vreţi să aveţi zile îndelungate! Să nu ieşiţi în evidenţă nici prin puterea voastră, care imediat va fi pusă la lucru de stăpâni nemiloşi până vă vor epuiza, şi nici prin capacitatea voastră de a vă mistui oferind căldură, care în scurt timp va fi folosită de cei care profită de pe urma celor nechibzuiţi. Rămâneţi anonimi, confundaţi-vă cu mediul înconjurător, nu ieşiţi în evidenţă, nu fiţi „folositori” şi aşa vă veţi putea prelungi existenţa, iar tăietorii de lemne nu vă vor remarca!”

De aceea, urmărind melcii fără cochilie din iarbă mi-am adus aminte de multele situaţii în care am ieşit „în relief”, fapt ce mi-a atras de fiecare dată probleme nenumărate ce puteau fi evitate. Există o puternică tendinţă în natura interioară a fiecărui om de a ieşi în evidenţă, de a etala feluritele calităţi înaintea celorlalţi şi de a crede că ai făcut un lucru bun printr-un astfel de comportament. Dacă priveşti cu atenţie în jur, vei remarca imediat eforturile nenumărate depuse de aproape fiecare persoană pentru a atrage privirile prin gesturi, cuvinte sau vestimentaţie. Prin eleganţă, iar alteori prin vulgaritate, distingi nenumăraţi oameni aflaţi în cursa de a deveni lemne pentru construcţie sau vreascuri pentru foc. Dar indiferent cât de falnic poate fi un catarg, copacul din care a fost realizat a murit de mult din clipa în care a fost atins de securea tăietorilor de lemne.

Toată această dorinţă de etalare a calităţilor reale sau presupuse nu reprezintă altceva decât un joc al deşertăciunii. Ca un melc ce traversează neatent o potecă din pădure, cel care îşi prezintă „utilitatea” va deveni în scurt timp o marfă ieftină pe taraba negustorilor de iluzii, care nu au nici un fel de sentimente, ci doar crudul simţ al banului ce alunecă rece în portofele reci şi lipsite de suflet. Ca un copac ce se ridică falnic peste restul pădurii, cel care se crede mai inteligent decât ceilalţi va ajunge o bucată de lemn în construcţia unor proiecte utopice sau un mănunchi de vreascuri aruncate în cuptorul sacrificiilor fără rost.

Jocul vieţii nu cunoaşte milă şi nu are sentimente, ci numai reguli. De aceea, înţelepciunea melcului ce ştie să rămână în iarbă şi să preia chipul lucrurilor umile, lipsite de interes, ascunde o mare ştiinţă pe care puţini sunt dispuşi să o înveţe. Dar în timp ce reflectam la toate aceste lucruri, melcul din faţa mea s-a făcut nevăzut, iar locul în care fusese doar cu câteva minute înainte nu amintea cu nimic despre umila sa trecere. Doar o mică bucată de frunză mai grăia despre cineva care se hrănise din ea, deşi mai degrabă semăna cu o fărâmă verde smulsă de vânt şi zdrenţuită sub paşii vreunui animal al pădurii. Melcul cel anonim dispăruse, dar învăţătura despre ce înseamnă să fii discret într-o lume crudă mi-a rămas pentru totdeauna în minte.