T-CoșoveiNu aş fi dorit să fiu nevoit să scriu vreodată aceste rânduri despre dispariţia unui mare poet, Traian T. Coşovei. Orice dispariţie a unei mari personalităţi ne lasă mai singuri şi mai trişti chiar din prima zi a unui an nou.
    Traian T. Coşovei a avut, dincolo de calităţile unui poet excepţional, marea calitate de a scrie  generos despre cărţile colegilor săi de generaţie, de a fi solidar cu crezul unor poeţi autentici, de a milita pentru promovarea unor valori literare autentice. Puţini poeţi se pot lăuda cu demersul făcut de Traian T. Coşovei pentru promovarea cărţilor de poezie din constelaţia poetică a generaţiei sale.
    L-am cunoscut pe Traian T. Coşovei prima dată prin cărţile sale, care m-au încântat fiindcă spărgeau nişte tipare şi o făceau cu nonşalanţa bazată pe asimilarea impecabilă a unor valori exponenţiale ale liricii româneşti şi universale.
    A fost un poet strălucit şi un om generos. Atunci când i-am propus să devină Director Executiv al Fundaţiei culturale HESPERUS (a fost o perioadă, după venirea mea în Bucureşti, când ne-am cunoscut mai bine fiindcă am fost vecini de cartier şi l-am vizitat de mai multe ori pentru a discuta diverse proiecte culturale ), o funcţie onorifică fiindcă nu aveam fonduri să-i plătim vreo implicare a sa în demersurile noastre legate de manifestările culturale din ediţiile “Zilelor HESPERUS”, de exemplu.
    Aş putea să scriu foarte mult despre poetul şi omul Traian T. Coşovei, dar acum sunt încă sub imperiul acestei veşti triste şi nu pot decât să spun că a dispărut încă o stea de primă mărime din constelaţia poeziei româneşti contemporane.