“Da, suntem aceeasi “securisto-basisti” din Chicago sau alte parti ale Americii care s-au organizat si au contribuit decisiv si in trecut, prin lobby-ul care l-am facut in congresul american,  pentru primirea Romaniei in NATO”

Vineri 10 ianuarie a.c. romanii din Statele Unite au formulat o scrisoare adresata administratiei Obama, respectiv Secretarului de Stat American  John Kerry, cu ocazia vizitei subsecretarului Victoria Nuland la Bucuresti.  In ea  se cerea independenta justitiei si respecatrea statului de drept in Romania.

 

“Dorim o Romanie in care fiecare este egal in fata legii indiferent de pozitia sociala sau politica.”
“Impartasim aceleasi ingrijorari ale Departamentului de Stat despre cele intamplate in Romania si sprijinim pozitia exprimata de Ambasada Statelor Unite in Romania si la OSCE pe aceasta tema”.
“Va solicitam, de aceea, sa puneti o si mai mare presiune pe oficialii romani sa respecte separarea puterilor in stat, statul de drept si independenta justiei in Romania.“ “Este momentul sa aratam Departamentului de Stat si lumii intregi ca si noua, romanilor, ne pasa de eradicarea coruptiei din Romania, nu numai occidentalilor”, au declarat initiatorii acestui demers.
Intreaga scrisoare, impreuna cu lista de semnatari poate fi accesata la adresa: http://www.petitionbuzz.com/petitions/nomorecorruptioninro

 

Motivul principal pentru care m-am numarat printre sustinatorii si semnatarii aceastei scrisori a fostul faptul ca atat eu cat si ceilalti prieteni ai mei, in calitate de romani care traim pe continentul nord American, care urmarim cu atentie si interes ce se intampla din punct de vedere politic la Bucuresti am considerat necesara aceasta luare de pozitie, dorind astfel sa transmitem un mesaj de protest si totodata de suport din partea comunitatii romanesti. Eram convinsi ca Departamentul de Stat american va taxa ca si pana acum derapajele actualei clase politice de la Bucuresti. Prin aceasta scrisoare doream sa ne aratam sustinerea fata de recomandarile pe care administratia americana le va face politicienilor romani, si poate in acest fel, acestia,  vor intelege ca noua romanilor din diaspora ne pasa de ce se intampla acolo si ca diplomatii americani ne reprezinta in mod direct si pe noi romanii din SUA.

Pentru cei care au intoxicat si continua sa intoxice cititorii cu minciuni si falsuri tin sa le precizez ca scrisoarea nu a fost scrisa la Chicago si nici la ordinele lui Traian Basescu, a deputatului Mircea Lubanovici sau altcineva din politica damboviteana. Plus ca noi nu ne-am dorit sa fim o tabăra de romani împotriva unei alte tabere de romani, ca sa arătam cine are mai multe semnături.  Noi ne doream doar sa atragem atentia politicienilor din tara- gen Georgy Frunda- care afirma ca Romania nu e colonie sa vina americanii sa le zica ce si cum, si sa le amintim ca diplomatii americani atunci când le fac observatii ne reprezinta si pe noi romanii din America. Ideile principale ale acestei scrisori de fapt fusesera deja parte dintr-o alta scrisoare de protest trimisa catre parlament cu o luna si ceva in urma cu ocazia votului din “martea neagra”, cand s-a incercat abuziv aducerea de modificari la codul penal.

Imediat ce scrisoarea a fost facut publica distorsionatorii de opinie care isi fac constant treaba, unii dintre ei  chiar de aici in America, au raportat imediat superiorilor lor de la Bucuresti ca “securisto-basistii” din Chicago si deputatul Mircea Lubanovici au facut o scrisoare de protest  care administratia americana.

Portavocea de manipulare, intoxicare si distorsionare USL-ista de la Bucuresti nu a stat nici un minut pe ganduri si s-a pus pe treaba. Era pacat sa piarda momentul si sa nu-l fructifice in favoare lor cu un nou atac, in interes politic si juridic. In cadrul emisiunii “Sinteza Zilei” de la Antena 3, realizatorul ei Mihai Gandea  impreuna cu unul din colegi, Adrian Ursu, a compus o scrisoare asa zis alternativa fata de cea a romanilor din America, intitulata “Abuzurile din Romania trec oceanul”. In scrisoarea poate fi vazut din capul locului ca ea nu este altceva decat un atac personal al USL-ului si a lui Voiculescu la adresa presedintelui Traian Basescu, atac tipic din categoria reglarilor de conturi si atacurilor reciproce, promvate zilnic de mogulul Dan Voiculescu,  acesta folosindu-si angajatii din propria televiziune pentru a-si atinge obiectivele si interesele personale. Intr-o pledoarie actoriceasca penibila Mihai Gandea  isi incepe “predica” la “Sinteza zilei” cu aminitiri din copilarie, dand exemplul unei  “paracioase” din liceu care  isi  reclama in stanga si-n dreapta pe colegii de clasa, condamnand si aratand cat de urate pot fi aceste fapte.  Prezentatorul Gadea isi face astfel introducere si isi cladeste pas cu pas platforma pentru ce urmeaza,  manipularea telespectatorilor prin distorsionarea informatiilor. Acesta continua  actul actoricesc si vorbeste despre o petitie despre care i-a soptit lui o “pasarica” pe email, cum ca ar aduna semnaturi pentru a reclama diplomatilor americani ca “in Romania se zic lucruri nasola de tovarasul presedinte” adica de Traian Basescu. Aminteste apoi de vizita Victoriei Nuland la Bucuresti, si de faptul ca acesti “initiatori” ai petitiei vor “sa faca zid in jurul dicatorului”  Basescu. Urmeaza apoi propunere unei noi scrisorii salvatoare ce se doreste a fi expediata administratiei americane, care de aceasta data -culmea ironiei- sa vina nu de la “paraciosii” de serviciu ai Antenei 3  ci “salvatorii” democratiei din  Romania: Mihai Gandea si  Adrian Ursu. 

Cu toate ca profesional ar fi trebuit sa o faca, in nici un moment Mihai Gadea nu a mentionat faptul ca initiatiorii scrisorii de care vorbea sunt romanii din Statele Unite si nu din Romania. Mai mult decat atat acesta nu da citire continutului acestei scrisori in care de nici un fel nu era mentionat numele presedintelui Traian Basescu, si nici nu se cerea ajutor diplomatilor americani ca acesta sa fie protejat. Scrisoarea se referea strict la incercarea politicienilor romani de a-si vota super imunitate parlamentara, petitionarii cerand egalitatea in fata legii a tuturor romanilor. In ciuda deontologiei profesionale jurnalistul Mihai Gadea nu doar ca nu s-a deranjat sa contacteze pe nici unul din semnatarii scrisorii, dar nici macar nu aminteste sau mentioneaza faptul ca scrisoarea este semnata de catre directorii si proprietarii principalelor ziare romanesti din America, dar si liderii principalelor  organizatii romanesti din marile metopole americane.  Ba mai mult  “securisto-basisti” din Chicago sau alte parti sunt aceeasi romani care s-au organizat si au contribuit decisiv in trecut, prin lobby-ul care l-au facut in congresul american,  pentru primirea Romaniei in NATO.

Ceea ce a facut Mihai Gadea este un caz clasic de manipulare bine orchestrat si pus la punct, la care si-au dat concurenta foarte multi inclusiv cei care i-au votat constienti sau nu petitia. Acesta este un maestru in manipulare a maselor prin televiziune, iar cei care il urmaresc seara de seara fara sa verifice ce spune vor cadea usor in plasa minciunilor sale.

In ciuda faptului ca am incercat pe diverse cai sa il contactez pe jurnalistul Mihai Gandea, pentru a-i  oferi dreptul la replica si ocazia sa isi expuna punctul de vedere, incercarile mele au ramas fara raspuns pana in momentul publicarii acestui material.

Redau aici integral scrisoarea romanilor din SUA:

“Domnule secretar de stat,

Vă scriem în numele mai multor români americani, precum și din partea multor români de pretutindeni pentru a vă mulțumi pentru trimiterea secretarului adjunct Victora Nuland în România pentru a discuta cu înalți oficiali ai statului despre consolidarea statului de drept în România.

Politicienii români au încercat recent să încalce statul de drept votându-și o imunitate care ar face aproape imposibilă cercetarea lor în cazuri de corupție de către autorități. În plus, au încercat să treacă o lege care promovează amnistierea politicienilor corpți judecați în prezent sau aflați deja în închisoare. Aceste tentative ne-au provocat o adâncă îngrijorare atât nouă, cât și familiilor noastre aflate în România.

Sunt, în lume, numeroase exemple care demonstrează că nicio țară nu poate asigura un trai bun și un viitor pentru poporul său dacă este condusă de o clasă politică coruptă, care încearsă să se plaseze deasupra legii. Și, într-adevăr, asta încearcă să facă politicienii români.

Vrem o Românie în care toți cetățenii sunt egali în fața legii, indiferent de poziția politică și socială pe care o dețin.

Comunitățile noastre împărtășesc îngriijorarea Departamentului de Stat al SUA cu privire la recentele evoluții din România și susținem pe deplin poziția exprimată de ambasadorii SUA la București și la a OSCE în această privință.

Vă solicităm, așadar, să puneți și mai multă presiune asupra oficialilor români să respecte principiul separației puterilor, statul de drept și independența Justiției.

Vă mulțumim, domnule secretar de stat, pentru atenția acordată și pentru ajutorul acordat menținerii democrației în România.”   (http://www.petitionbuzz.com/petitions/nomorecorruptioninro)

Pentru ca Mihai Gadea si corul USL-ist il faceau dictator pe actualul presedinte al Romaniei in acea scrisoare virulenta pe care dorea sa o trimita secretarului american John Kerry si presedintelui Barack Obama, vreau sa le  reamintesc si sa-i atentionez ca, daca nu au realizat inca, si administratia Obama este tot “basista”. Cam la asta ar trebui sa ne conduca concluzia logica a gandirii USL-iste dupa vizita Victoriei Nuland la Bucuresti si declaratiile ei de presa. 

In ultimii 5 ani, sub așa zisa “dictatura” a actualului presedinte s-au făcut progrese importante in ceea ce privește independența justiției spune Victoria Nuland, conform discutiei avute cu jurnalistii romani si postata pe situl Departamentului de Stat, iar acestea progrese trebuiesc protejate si aparate de cetatenii Romaniei :

“It is concerning when politicians of any party decide to challenge the independent underpinnings of the judiciary. So it’s something that we watch in countries around the world. The citizens of Romania have fought hard for the right to have an independent judiciary. You’ve made great strides particularly over the last five years or so in this direction, so I would urge all Romanians, no matter what political party you support, no matter where you live in the country, to fight hard to protect and defend the independence of your judiciary and to keep it out of politics.”  (Sursa: http://m.state.gov/md219632.htm)