Un roman pasionant al scriitoarei Magdalena Brătescu, aduce o notă nouă în peisajul literaturii române din Israel. Şi aceasta, deoarece autoarea iese cu dezinvoltură din universul evreo-român din care se alcătuieşte, de regulă, materia celor mai multe proze scrise de cei care, fiind siliţi să plece din România, au configurat de-a lungul anilor o adevărată punte culturală între ţara lor de origine şi Ţara Sfântă.
Magdalena Brătescu scrie un roman de dragoste, în buna tradiţie a romanelor noastre interbelice, şi o face cu siguranţa şi dezinvoltura unui autor aflat în centrul literaturii române, nu la mii de kilometri distanţă. În consecinţă, romanul se citeşte pe nerăsuflate, fiind construit ca o naraţiune în care abundă faptul de viaţă şi, în oglindă, radiografia psihologică. O naraţiune dominată de iubire sub toate formele, de la eros la iubirea de copii şi familie. Dar şi de suferinţă, trădare, secrete păzite acerb. Romanul este atât de dens şi de alert (fără să fie deloc stufos sau încărcat), încât a-l povesti pe spaţiul restrâns al unei cronici ar însemna să-i ştirbesc tocmai calitatea esenţială, care este autenticitatea.
Magdalena Brătescu se mişcă, spuneam, cu dezinvoltură în romanul ei, din Israel în Brazilia şi de acolo în Europa (Viena este, într-un fel, centrul în care se înnoadă şi se deznoadă firele naraţiunii), preocupată mereu de psihologia personajelor pe care le imaginează, de evoluţia lor în cadrul familiei şi în afara ei. Dacă ar fi să găsesc o asemănare în afara literaturii, aş trimite la un bun serial de televiziune, din cele în care dragostea, aventurile şi conflictele de familie ne fac să stăm cu ochii ţintuiţi de ecran seară de seară. Tot aşa face şi romanul Chipul: ne ţine prizonierii lecturii, la capătul căreia ne trezim ca după o revelaţie. Revelaţia unei construcţii bine gândite şi a unei poveşti captivante.
Chipul este, dincolo de drama captivantă şi plină de suspans – aducând aminte, cum spuneam, de serialele de calitate – un roman psihologic foarte bine conceput şi scris.
Personajele Magdalenei Brătescu (şi în primul rând Wanda Mohn, personajul-cheie al romanului) au adâncime sufletească, iar prozatoarea împleteşte cu fineţe în jurul lor un halou de descripţie realistă şi analiză psihologică, prin care Chipul ne evocă, subtil, marea tradiţie a romanului românesc interbelic şi în special proza Hortensiei Papadat-
Bengescu. Ne aflăm, prin urmare, în prezenţa unei scriitoare cu un profil literar aparte, în cadrul literaturii române care se scrie azi în Israel. O prozatoare care reuneşte cu naturaleţe harul construcţiei realiste şi abilitatea analizei psihologice, capacitatea de a imagina o poveste captivantă şi de a scoate la iveală elementul etern uman din destinele aparte ale personajelor ei. Un roman şi un autor care ar merita să fie mai bine cunoscuţi şi publicului din România.
——————————————————————————————————————
* Magdalena Brătescu, Chipul, Editura Revista Familiei, Rishon Letzion, 2013.
