COPERTI

COPERTI1 an de la lansare proiectului de autor “Legendele Dacilor”. Interviu cu artistul Mihai Ionuț Grăjdeanu.

Legende sau Adevăr? Controverse sau Realități acceptate științific?
Știm cu adevărat cine ne-au fost înaintașii și ce păstrăm cu exactitate de la ei? Vrem să descoperim aceste rădăcini care ne leagă de locul în care ne-am născut?

Și noi avem eroi legendari și poate tocmai acești eroi i-au inspirit pe alții care, cu ajutorul unor tehnologii avansate și o finațtare demnș de invidiat, au reușit să promoveze filme artistice și de animație, cărți, jocuri și jucării, aplicații pentru telefoanele mobile și calculatoare, în care imaginația depășește adevărul istoric, povestile se încurcă și se amestecă, totul devenind o industrie, o mașinărie comercială axată pe vânzări și nu pe o educație corectă și coerentă din punct de vedere știintific, educativ.

Cărtile, lucrările de specialitate, muzeele și expozițiile studiate și vizitate de artistul Mihai I. Grăjdeanu, i-au inspirat creionul dând naștere unui proiect care azi implineste 1 an: “Legendele Dacilor”.

Mihai, cum s-a născut acest proiect?

Cu ani în urmă am început o colaborare cu editura Dacica, ceea ce a însemnat o documentare care mi-a trezit interesul pentru povești și legende despre geto-daci, păstrate din moși stramoși și transmise din generație în generație prin cântece și doine, prin povești, de ciobanii din munții Carpați. Colaboarea s-a concretizat într-o serie de ilustrații publicate în cartea „Legendele Dacilor Liberi” care a avut mare succes la public. Am lucrat după aceea la banda desenată „Legendele Dacilo Liberi- Piatra sacră”. Scenariul l-am realizat împreuna cu Felix Craincu, iar cartea a fost publicată în 2011, într-o ediție limitată, din finanțare proprie.

Ce a urmat după aceasta experiență?

Din 2011 am început să aprofundez cercetarea în istoria antică a României. Mi-am cumpărat de la anticariate foarte multe cărți scrise de istorici români, am cercetat pe internet, dar și la biblioteci: lucrări de doctorat, articole, esee, am început să merg la muzee și la expoziții, apropriindu-mă de un univers, un univers dacic plin adevăruri și mistere.

Când ai lansat proiectul?

Proiectul „Legendele Dacilor” l-am lansat din proprie inițitaitvă la prima ediție în România a ComicCon 2013, un eveniment specific literaturii americane pentru copii. De ce? Pentru că mi-am dat seama că la un astfel de eveniment era nevoie de mai multe personaje românești, cu rădăcini în poveștile și legendele noastre. Am marcat lansarea proiectul cu volumul „Legendele Dacilor Personaje”, o carte cu ilustrații și bandă desenată, cu un concurs surpriză: cuvinte ascunse în paginile benzii desenate care, descoperite și arnajate corect, formau o propoziție, un concurs în premieră națională pentru literatura de gen. Cartea a fost tipărită în numar limitat, din fonduri proprii, iar epuizarea ei a dat naștere la numeroase ateliere pentru copii, expoziții și întâlniri cu grupuri de tineri pasionați de istorie și bandă desenată.

Cum sărbătorești primul an al proiectului tău?

Cea mai bună metoda de a marca un an de existență a proiectului este, cred eu, lansarea a două titluri noi: „Dacia preistorică ilustrată” și „Mandale dacice”.

Sunt 2 cărți în pemieră! Nici mandalele dar nici această enciclopedie ilustrată a României antice nu au mai fost realizate pâna acum.

Da, sunt două abordari curajoase! Ambele sunt la granița dintre adevăr și legendă, dar acesta este și scopul întregului proiect! Să descoperim adevărul prin intermediul legendei și nu a oricărei legende, ci a celei din țara noastră, pe care toți copiii ar trebui să o cunoască și din care să-și aleagă eroii preferați!

Pentru „Dacia Preistorică Ilustrată” m-am documentat timp de 3 ani. Am pornit de la cartea „Dacia Preistorică” a lui Densușianu , o lucrare care îmbină mitologia cu descoperirile arheologice, dar mult prea mare pentru copiii din ziua de azi. Are 1300 de pagini. Mi-am dat seama că trebuie scurtată, imbogățită cu alte descoperiri și elemente mitologice, folosind un limbaj rapid și ușor de înteles pentru tânara generație de azi, considerând ilustrația ca fiind cea mai ușoară și directă cale de a ajunge la ei, de a le capta atenția, de a-i dezlipi pentru câteva minute de telefoanele mobile, calculatoare sau televizor. Cartea povestește prin ilustrații și text puțin, începuturile vieții pe teritoriul Daciei străvechi, ajungând până la civilizația danubiană (12.000 de ani î.e.n.). Voi continua cu volumul 2 care va acoperi civilizația gumelnița, cucuteni, hamangia, vinca, vedica, apoi traco-geto-dacii pâna la civilizația pre-romană.

„Mandalele Dacice” este o colaborare cu editura Curtea Veche și este o carte de colorat. Abordează, printr-o manieră originală, mitologia și arta traco-geto-dacilor. Face parte dintr-o colecție a editurii dedicată mandalelor și spiritualității antice.

Cărti pentru copii, legende și adevăruri povestite într-un stil ușor de înteles: ilustrații, acestea fiind de cele mai multe ori un limbaj fără granițe. Moștenirea pe care o avem de la moșii și strămoșii noștri este bogată și frumoasă, dar trebuie să învățăm să ne bucuram de ea și nu s-o ignorăm.