E iarăşi primăvară şi iarăşi ma bucur ca la pima întâlnire cu iubirea din adolescenţă cu acest tulburător anotimp Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât mai multe se adună, se încarcă cu semnificaţii strânse din trăiri de neuitat din frumoase primăveri traite “acasă” şi ne simtim răscoliţi de dorul primăverilor vieţii noastre. Le retrăim împletindu-le cu amintirile de care nu ne putem desprinde. Începând de prin martie, chiar dacă este zăpadă afară, în noi simţim chemarea primăverii care poartă în ea atâtea răscolitoare amintiri odată cu Ziua Mărţişorului, ziua Femeii, Zilele Babei, sărbători şi tradiţii aduse cu noi de pe meleagurile copilăriei, cinstindu-le aici, aproape ca “acasă”. Şi aici, ca şi “acasă”, ne pregătim timp de 12 săptămâni în post şi rugăciuni ca să întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a creştinilor, ziua Învierii. Paştele, sărbătoare nu întâmplător asezată în anotimpul primăverii, al reînnoirii naturii, este şansa noastră de a spera la un veşnic început. Se strecoară ca prin vis gânduri şi înfiorări, fără să ştim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile şi ştevia abia răsărite pe lângă gardul din fundul grădinii, parcă simţim iarăşi mireazma văzduhului răspândită de horbota florilor din curtea părintească, mirosul de curăţenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podeţele, parcă vedem curtea plină de mişcare, de zumzet de albine, de cotcodăcitul păsărilor, de mângâierea blândă a razelor calduţe de primăvară timpurie care se revarsă deasupra casei. Ne stau în faţă parcă aievea chipul celor dragi din acele vremuri. Nu putem uita nimic din toate pregătirile ce se fac pentru ziua Invierii, această mare Taina a lui Dumnezeu. Nu putem desprinde din noi imaginea oamenilor care păşesc cu smerenie spre denii cînd asupra satului se răsfrânge dangătul copotelor bisericii, nici Prohodul cântat cu sfinţenie în suflet în Vinerea Mare, cea mai spiritualizată dintre denii.
Şi aici, în îndepărtata Canadă, ca şi “acasă”, Imnul Învierii, “Hristos a Înviat din morţi”, acel măreţ triumf al vieţii, trezeşte în noi aceleaşi sentimente care nu se pot compara cu nimic altceva, cu nicio altă emoţie omenească. Pune stăpânire pe noi o stare sufletească unică şi incomparabilă. Sărbătoarea Învierii ne strecoară picuri de sfinţenie, fiindcă niciodată Iisus Hristos nu a fost mai aproape de noi ca în această noapte. El, care este Lumină din Lumină şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ne cheamă în noaptea Învierii să luăm Lumină din mâna preotului, Lumina care a fost prima creaţie a Dumnezeului nostru. Trăim un moment emoţionat, deosebit când Sfânta Taină a Învierii se săvârşeşte anunţată de îndemnul preotului: “Veniţi de luaţi lumină!” Cu bucurie, oamenii îşi dau lumină unii altora, drept mărturie personală a Dumnezeului adevărat, Lumină pe care o păstează şi în suflet şi pleacă acasă mai întăriţi în credinţă, în nădejdea de mai bine şi cu mai multă dragoste pentru aproapele lor. Miracolul Invierii readuce echilibru şi armonia creştinilor. Morţii nu sunt uitaţi nici ei, fiindcă sărbătoarea Învierii este sărbatoarea întregii creaţii, şi a celor vii, şi a celor morţi. Pentru mine sunt răscolitoare imaginile din satul meu natal, Ţigăneşti din judetul Teleorman, locul de unde am sorbit viaţa şi de unde am plecat simţind şi trăind viaţa ca oamenii de acolo. Îmi stăruie viu în minte tabloul femeilor care se întorc de la biserică cu coşul în care au pus cel mai frumos ştergar şi bunătăţile interzise în timpul postului aduse pentru sfinţit, apoi, spre ziuă când se duc la cimitir. Acolo aprind lumânări, tămâiază mormintele şi îşi jelesc morţii cum se cuvine, cu glas răsunător, acoperind satul, povestindu-le printre lacrimi ultimile evenimente petrecute în viaţa lor, căci pentru oamenii satelor, graniţa dintre viaţă şi moarte nu este chiar un abis. Acasă nimeni nu se atinge de bucate până nu dau mai întâi pomana pentru cinstirea morţilor. Începe forfota între vecine cu strachinile cu bunătăţi, ouă roşii, cozonac, pască, vin roşu păstrat anume din via lor din vara trecută şi lumânarea arzând pentru sufletul celor duşi fără întoarcere. Răsună văzduhul de “Hristos a înviat! Adevarat a înviat!” pe care îl rostesc până în ziua Înalţării.
După-amiezile răsună satul de cântecul horelor, de bucuria hainelor noi dupa tradiţie, de veselia oamenilor şi a copiilor care nu-şi mai găsesc astâmpărul.
Dar inima noastră în care păstrăm comorile amintirilor a făcut loc şi pentru bucuriile momentului prezent pe care îl trăim aşa cum se cuvine, căci viaţa noastră nu-i o repetiţie în care să ne pregătim mai bine pentru cea adevarată. Asta este singura, cea pe care o trăim acum şi trebuie să ştim să o gustăm şi să ne bucurăm de cele ce putem împlini şi atinge prin efortul nostru. De ce să nu ne bucurăm de miracolul reînvierii naturii aducător de bucurii şi speranţe de viaţă în orice colţ de lume ne-am afla? Şi Canada are ce să ofere, chiar dacă primăvara poposeşte aici cu puţină întârziere. Nici aici nu rămâne nimeni surd la chemările pline de viaţă ale primăverii. Te trezeşti că freamătă inima incărcată de emoţii, de frumos şi de bunătate pe care doreşti să le dăruieşti, numai să fie cineva care să aibă nevoie de darul tău. Spaţiile largi încărcate de verdeaţă duduie de energii care pot pune aripi chiar şi seniorilor de vârsta mea. Nu rămâne nimeni surd la chemările pline de viaţă ale primăverii. Florile sunt la fel de frumoase ca peste tot în lume şi pomii înfloresc parcă anume să ne îmbrăţisşeze cu ramurile lor, păsărelele cu guşuliţa lor cântă oda bucuriei de viaţă la fel ca suratele lor înaripate răspândite peste tot unde pământul freamătă de viaţă, iar sărbătoarea Invierii Domnului Iisus Hristos, la fel ne picură stropi de mir în suflet.
Bucuria Învierii rămâne oriunde ne-am afla, cel mai răsunător ecou al primăverii.
