eugentomac-1383305097

eugentomac-1383305097

Pe scena politică din România s-a născut de curând un nou partid, Partidul Miscarea Populara. La data de 23 martie anul trecut, după Convenția Națională a Partidului Democrat-Liberal pentru alegerea conducerii, președintele României, Traian Băsescu a anunțat printr-un mesaj postat pe Facebook că se desparte de PDL, acuzând fraudarea rezultatului votului de către echipa lui Vasile Blaga. Astfel, susținătorii Preşedintelui Băsescu au lansat pe 26 martie 2013, Fundația Mișcarea Populară care a devenit ulterior un nou partid pe scena politica de la Bucuresti. Jurnalistul Dan Boanţă, a stat de vorbă cu Presedintele formaţiunii, Eugen Tomac şi ne aduce lămuriri despre cine este şi mai ales ce-şi doreste noua formaţiune politica.

Dan Boanţă: Domnule Presedinte, vreau sa va intreb direct…ce este Miscarea populară?
Eugen Tomac: Mişcarea Populară este partidul care şi-a asumat viziunea politică a preşedintelui Traian Băsescu şi continuă proiectele lui: modernizarea României prin susţinerea statului de drept şi a justiţiei independente, sprijinul acordat clasei de mijloc şi orientarea euro-atlantică a politicii externe a ţării. Partidul Mişcarea Populară este alături de preşedintele României. Toţi cei care au încredere în preşedinte şi în viziunea lui politică se regăsesc în mod natural în PMP.

Dan Boanţă: De ce ar fi Partidul Mişcarea Populară o alternativă viabilă la formaţiunile politice de pe scena politică din România, indiferent că vorbim despre partide de stânga sau de dreapta?
Eugen Tomac: Dacă ar fi să ne comparăm cu partidele de dreapta, PMP se deosebeşte de aceastea prin 3 lucruri fundamentale: PMP este un partid al schimbării (în timp ce alte partide persistă în diverse clişee învechite), PMP este un opozant dur şi consecvent al guvernului Ponta (în timp ce alte partide fac o opoziţie comodă pentru PSD) şi PMP este partid – partener al preşedintelui Traian Băsescu (în timp ce alte partide nu sunt sau nu mai sunt). Pe scurt, vom scoate PSD de la guvernare și vom construi România modernă pe bazele pe care le-a pus Traian Băsescu luptându-se cu marea corupție. În ceea ce priveşte partidele de stânga, în special PSD, diferenţele sunt uriaşe. Partidul Mişcarea Populară consideră în continuare PSD urmaşul fostului Partid Comunist, care a păstrat destule lucruri din mentalităţile de dinainte de 1989. Un exemplu ar fi acela că patriarhul PSD continuă să fie Ion Iliescu, menţinut în funcţia de preşedinte onorific în ciuda trecutului său de înalt demnitar comunist, în ciuda mineriadelor şi în ciuda acoperirii oferite tuturor reţelelor de corupţie care au spoliat România post-decembristă. De asemenea, colaborarea strânsă a PSD cu PC, partid fondat de un informator dovedit al Securităţii, descalifică pretenţiile pesediste de a fi un partid social-democrat modern.

Dan Boanţă: Ce garanţie pot avea romanii că acest partid nu va deveni, unul care va primi „traseişti” politici,? Exista nişte criterii de integritate, deoarece în politică integritatea devine, uneori, desuetă.
Eugen Tomac: Nu avem cum primi traseiști politici. Aceștia pleacă din opoziție la putere și nu invers. Oricum, cea mai mare parte a membrilor PMP sunt oameni care nu au mai făcut până acum politică. Ei sunt oameni care vor să schimbe România, ei sunt cei care lucrează ca PMP să fie un altfel de partid. Cât priveşte oamenii de la vârful PMP, covârşitoare majoritate sunt oameni care şi-au început cariera politică în ultimii 10 ani, fie ca tehnocraţi, fie ca oameni de partid. Nu suntem legaţi de trecut, chiar  dacă unii dintre noi au făcut politică şi în alt partid. Pentru noi, important este să nu trădăm valorile, să nu spunem azi altceva decât ceea ce spuneam ieri. Aş numi acest lucru traseim moral şi pe acesta îl consider detestabil. Noi am crezut şi credem în continuare că măsurile de echilibrare economică din perioada guvernării Boc au fost necesare, eficiente. Noi am susţinut şi susţinem viziunea de modernizare a ţării propusă de preşedintele Băsescu şi nu ne-am dezis de ea atunci când alţii au făcut-o. ­Faptul că am fost constanţi în susţinerea unor valori şi idei politice şi la bine şi la greu este garanţia integrităţii noastre.

Dan Boanţă: Ce planuri are Partidul Mişcarea Populară pentru viitoarele alegeri si ma refer atat la europarlamentare cat si la prezidentiale?
Eugen Tomac: Alegerile europarlamentare reprezintă primul test electoral pentru PMP şi suntem cu toţii angajaţi în acest efort. Vrem o prestaţie de nota 10, vrem ca românii să vadă un partid mobilizat, dinamic, dispus să se bată pentru ei. Pentru alegerile prezidenţiale lucrurile vor trebui discutate foarte serios după alegerile europarlamentare, fiindcă stânga PSD trebuie învinsă şi ştim că poate fi învinsă. Noi avem încredere că acel candidat pe care PMP îl va susţine la prezidenţiale va intra în turul 2 al acestor alegeri şi, cu sprijinul preşedintelui Traian Băsescu, îl va învinge pe candidatul stângii.

Dan Boanţă: Dupa ruptura USL, asteptarile romanilor care au votat aceasta coalitie, au fost cu sigurantă înselate. In acest moment, atat televiziunile din Romania cat si politicienii a impartit electoratul, in basisti si antibasisti. Care credeţi că sunt  aşteptările oamenilor de la Mişcarea Populară si ce alternative le poate oferi Miscarea Populara?
Eugen Tomac: Pentru noi este o onoare pentru PMP să fie de aceeaşi parte a baricadei cu preşedintele Traian Băsescu împotriva unor oameni ca Victor Ponta, Dan Voiculescu sau Radu Mazăre. Oamenii – şi mă refer aici în primul rând la electoratul de
centru-dreapta, pentru că ne adresăm în special lor – îşi doresc un partid care să fie în mod limpede promotor al creşterii economice prin reducerea fiscalităţii, al libertăţilor individuale, al unei clase de mijloc solide, un partid al tradiţiei şi al patriotismului. Şi aşteaptă un partid care are curajul să stea în faţa PSD şi să denunţe corupţia, birocraţia, paternalismul şi menţinerea în sărăcie a românilor. Așteaptă un partid capabil să genereze locuri de muncă sigure, ferite de influențe și corupție, ferite de munca la negru, nu doar să promită așa cum a făcut-o în mod jenant Victor Ponta. PMP este acel partid nou care nu va promite joburi, ci le va crea.

Dan Boanţă : Considerati ca ruptura USL a fost benefica pentru Romania?
Eugen Tomac : USL şi-a încălcat grav promisiunile electorale, iar românii care au votat USL au tot dreptul să fie dezamăgiţi. PSD şi PNL sunt în mod egal vinovate de eşecul guvernării USL şi trebuie să plătească împreună preţul acestui eşec. Românii din ţară şi din diaspora vor avea ocazia pe 25 mai, la alegerile europarlamentare de acolo, să pedepsească politic aceste partide. Ruperea USL a fost un lucru bun pentru România, iar plecarea guvernului Ponta ar fi fost un lucru şi mai bun. E bine că a dispărut un monstru politic care avea peste 70% în Parlament, dar care a fost total ineficient în proiectele pe care şi le-a propus. Ei au ratat descentralizarea (declarată neconstituţională), n-au fost în stare să modifice Constituţia, au ratat privatizări, au mărit preţuri și au înmulțit doar taxele. Suntem convinşi că alegerile prezidenţiale vor genera căderea guvernului Ponta şi venirea la putere a unui guvern de centru-dreapta, astfel încât să punem punct programului uselist.

Dan Boanţă: Cum ati caracteriza ce se intampla acum pe scena politica din Romania?
Eugen Tomac: Scena politică este în acest moment foarte fluidă pe partea dreaptă. Sunt cel puţin 5 partide care concurează pentru electoratul de centru-dreapta, aşa că ne aflăm în plină perioadă de reconfigurare. Pe partea stângă PSD reuşeşte să adune lângă el pseudo-partide de stânga gen PC şi UNPR şi nu are un rival serios. Este însă foarte probabil ca scorurile însumate ale partidelor de dreapta să depăşească scorul PSD în alegerile europarlamentare din luna mai, iar acesta va fi punctul de plecare în drumul pentru a readuce forţele de centru-dreapta la putere.

Dan Boanţă : Ce credeti ca isi doresc astăzi românii de la politicieni ?
Eugen Tomac: Lumea îşi doreşte politicieni dedicaţi binelui public, nu propriilor buzunare sau propriilor rude, prieteni, colegi de partid. Lumea vrea politicieni care votează pentru respectarea legii, nu ca să apere diverşi parlamentari de urmărire penală, lumea vrea politicieni care să spună deschis ce trebuie ţării, chiar dacă uneori nu e plăcut sau nu e uşor. Este nevoie de mult mai multă sinceritate în politică, de mult mai mult efort, de mult mai multă competenţă.

Dan Boanţă : Exista in opinia dumneavoastra ca, Mişcarea Populară să devină, în acest context politic de astazi, cel mai important partid politic de dreapta?
Eugen Tomac : Acesta este obiectivul pe termen lung al PMP şi suntem conştienţi că acest lucru presupune foarte multă muncă. Avem ambiţia să devenim nu doar cel mai important partid de centru-dreapta, ci şi cel mai important partid de pe scena politică, deci mai puternic decât PSD. Cu acest obiectiv în minte, avem însă o abordare graduală, fiindcă înainte de a fi cel mai mare partid trebuie să fim între primele 3-4 partide din ţară. Eu cred că alegerile europarlamentare vor confirma acest lucru şi atunci ne putem propune următorul obiectiv de etapă.

Dan Boanţă: Care este relatia pe care PMP o are cu Forta Civica ? Exista posibilitatea unei uniuni pe viitor ?
Eugen Tomac: Am avut discuţii cu Forţa Civică şi cu alte forţe de centru-dreapta, cu obiectivul declarat de a coagula dreapta românească. Din păcate, acest lucru nu mai este posibil până la alegerile europarlamentare, dar vom relua aceste consultări după alegerile europarlamentare. PMP vrea să fie partidul – catalizator pentru unificarea forţelor de centru-dreapta din România. Oamenii politici trebuie să lase deoparte orgoliile şi să vină împreună dacă suntem sinceri în scopul nostru comun, acela de a învinge PSD şi a câştiga alegerile prezidenţiale. Iar pe termen mai lung, în perspectiva anului electoral 2016, suntem condamnaţi să fim împreună. Altfel, vom sta 10 ani în opoziţie dacă nu înţelegem imperativul colaborării.

Dan Boanţă: Care este modelul dumneavoastra politic? Cine sunt cei care, într-un fel sau altul, au reuşit să vă influenţeze, să vă marcheze în cariera dumneavoastră politică de până acum?
Eugen Tomac: Nu e niciun secret că preşedintele Traian Băsescu este un model pentru mine şi pentru mulţi oameni politici din PMP. Am avut şansa să lucrez cu preşedintele Băsescu cât timp am fost secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar ulterior consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. E un om politic cu viziune, extrem de curajos, direct, un luptător cum puţini sunt pe scena politică de la noi şi chiar europeană. E în acelaşi timp un om care dă credit tinerilor şi care, probabil şi din această cauză, e mereu proaspăt şi inovativ în abordări. Cât priveşte alţi oameni politici, un model pentru mine este fostul preşedinte american Ronald Reagan. Hotărârea lui de a lupta fără compromisuri împotriva comunismului, împreună cu politicile lui economice de reducere a fiscalităţii şi a cheltuielilor bugetare au făcut din Reagan un lider politic de referinţă pentru decenii în şir.

Dan Boanţă: Domnule Presedinte, nu pot sa nu va intreb… ce rol va avea Traian Băsescu, după alegerile prezidenţiale?
Eugen Tomac: Preşedintele este singurul care poate da detalii despre rolul pe care şi-l va asuma după încheierea mandatului prezidenţial. Noi sperăm că va continua să fie alături de noi, că planurile lui post-prezidenţiale vor include Partidul Mişcarea Populară şi Fundaţia Mişcarea Populară.

Dan Boanţă: Credeti că un candidat al Dreptei, susţinut de preşedintele Traian Băsescu, are sanse să intre în turul II al prezidenţialelor ?
Eugen Tomac: Forţele de centru-dreapta au prima şansă în alegerile prezidenţiale din 2014 şi pot învinge forţele stângii, aşa cum au făcut şi în 2004 şi 2009. Cu două condiţii: să fie unite şi să accepte sprijinul pe care-l poate oferi preşedintele Traian Băsescu. Eu cred că sprijinul preşedintelui va fi decisiv în turul 2 al alegerilor prezidenţiale şi cred că acel candidat susţinut de PMP se va califica  în turul 2, alături de candidatul PSD, şi va câştiga adunând toate voturile alegătorilor de centru-dreapta.

Dan Boanţă: Pana la prezidentiale ne apropiem de cele europarlamentare, care este scorul pe care speraţi să-l obţineţi la alegerile pentru Parlamentul European?
Eugen Tomac: Sunt două sondaje date publicităţii în ultimele două  săptămâni şi ambele confirmă că PMP are circa 10%. Noi ne-am propus obiectivul de a avea un scor electoral cu două cifre şi facem eforturi susţinute în acest sens.

Dan Boanţă: Cum vedeti lista candidatilor la aceste alegeri?
Eugen Tomac: PMP are cea mai proaspătă listă de profesioniști în care nivelul de pregătire educațională dar și morală este foarte ridicat. Tinerețea caracterizează această listă. PMP a dovedit că se poate face o listă curată și performantă pentru europarlamentare. Mai mult a dovedit că poate apela pentru desemnare la cea mai democrată formă de alegere și a reușit să pună accent pe preferințele membrilor săi. Ca să dau doar câteva exemple l-aș aminti pe Cristian Preda care reprezintă România în Parlamentul European din 2009, perioadă în care a redactat 37 de rapoarte și activează în Comisia pentru Afaceri Externe a PE. Este profesor de politologie la Universitatea din Bucureşti şi a fost de două ori decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti. Are un doctorat în studii politice la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris (1998).Cea mai mare surpriză plăcută este Sigfried Mureșan, un tânăr mai puțin cunoscut în România, dar foarte cunoscut la Bruxelles. Este consilier politic principal pe probleme economice şi sociale al Partidului Popular European, implicat în elaborarea politicilor europene pentru depăşirea crizei economice. A fost consilierul preşedintelui Comisiei de Afaceri Europene a Parlamentului Germaniei (Bundestag), a lucrat cu Hans Martens și Joseph Daul. Pe locul al trilea îl avem pe diplomatul de succes Teodor Baconschi, fost ministru de externe, fost ambasador la Vatican în perioada în care Suveranul Pontif a vizitat Romania, o vizită
istorică, în premieră într-o ţară ortodoxă, a Papei Ioan Paul al II-lea şi-a obţinut de asemenea doctoratul la Universitatea Paris IV Sorbonne. Și lista continuă cu alți foști miniștri, precum Daniel Funeriu și Cristian Petrescu, cu o fostă tenisemnă de excepție și o fostă președintă a Federației Române de Tenis, Ruxandra Dragomir. Ce vedem la adversarii politici pe liste însă ? Din primele 8 poziţii pe listă, jumătate aparţin unor rude ale şefilor PNL. Pe locul 2 este Adina Vălean, soţia lui Crin Antonescu. Pe locul 3 este Ramona Mănescu, soţia lui Rareş Mănescu (primarul sectorului 6 din Bucureşti şi secretarul general al PNL). Pe locul 7 este Mihai Ţurcanu, fratele lui Florin Ţurcanu (preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi şeful PNL Botoşani). Pe locul 8 este Claudia Benchescu, logodnica lui  Mihai Voicu (deputat, preşedintele PNL Dolj şi fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în guvernul USL). În ceea ce priveşte lista PSD, pe locul 7 este Daciana Sârbu, soţia lui Victor Ponta. În februarie 2010, Victor Ponta declara că soţia lui nu va mai candida la un nou mandat de europarlamentar având în vedere că el tocmai fusese ales preşedintele PSD. Nicio surpriză, Victor Ponta a minţit din nou. • Alte nume controversate de pe lista PSD sunt Ecaterina Andronescu şi Maria Grapini, ambele cu performanţe foarte slabe ca ministru şi cunosute pentru opţiunile lor anti-reformiste.

Dan Boanţă: Domnule preşedinte, ce reprezinta Basarabia pentru dumneavoastra si cum catalogaţi relaţiile actuale dintre Republica Moldova şi România?
Eugen Tomac: Eu sunt român basarabean, născut în sudul Basarabiei, pe  teritoriul de azi al Ucrainei. Înţelegeţi deci că Basarabia este baştina, cum spunem noi. Fac parte dintre mulţii români basarabeni stabiliţi în România şi port cu mine în suflet Basarabia. Cât priveşte relaţiile României cu Republica Moldova, ele sunt foarte bune şi s-au îmbunătăţit imediat după căderea regimului Voronin în aprilie 2009, prin revolta tinerilor din Chişinău. Pentru Republica Moldova, prioritatea momentului este semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, astfel încât opţiunea europeană să devină ireversibilă. România, prin preşedintele Traian Băsescu ca şef al politicii externe, rămâne cel mai bun avocat al apropierii Republicii Moldova de Uniunea
Europeană şi credem că cel de-al doilea stat românesc merită să primească rapid perspectiva de aderare europeană.

Dan Boanţă: Ce vă preocupă cel mai mult în situaţia din Moldova?
Eugen Tomac: Principala temere în legătură cu Republica Moldova ţine de provocările dirijate de la Moscova pentru a destabiliza ţara şi a o deturna de pe calea europeană. Am avut deja o provocare la începutul lunii februarie, când a avut loc un referendum ilegal în zona autonomă a Găgăuziei, prin care s-a votat aderarea Autonomiei Găgăuze la Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan. Vedem ce s-a întâmplat deja în Crimeea. Nu sunt excluse şi alte provocări, legate de Transnistria sau de anumite regiuni din nordul Republicii Moldova, unde diverşi provocatori din Rusia se pot gândi să aţâţe cetăţenii la nesupunere şi la încălcarea legii. Evident, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, condus de două decenii de acelaşi Vladimir Voronin,
continuă să funcţioneze ca o coloană a cincea sovietică şi reuşeşte în continuare să păcălească destui oameni, chiar dacă a pierdut mult din influenţă din 2009 încoace. PCRM se opune vectorului european al ţării şi pledează pentru integrarea Republicii Moldova în viitoarea Uniune Euroasiatică, noul proiect imperial al Rusiei. De aceea este crucial ca alegerile parlamentare din Republica Moldova programate pentru sfârşitul acestui an să se soldeze cu victoria forţelor pro-europene, iar comuniştii să nu-şi mai bată joc de ţară, aşa cum au făcut-o atâta vreme.

Dan Boanţă: Cum vedeti pentru viitor relatiile Romaniei cu Europa si mai ales cele cu Statele Unite?
Eugen Tomac: România are un parteneriat strategic cu Statele Unite şi o orientare euro-atlantică foarte clară. Statele Unite au încredere în România, iar această încredere s-a construit în ultimii 10 ani şi se datorează foarte mult preşedintelui Traian Băsescu, care este un atlantist convins. Statele Unite dezvoltă în România elementele unui scut anti-rachetă, au o bază militară în judeţul Constanţa, compania Ford produce automobile la Craiova, preşedintele Băsescu a fost primit la Casa Albă şi de preşedintele Bush şi de preşedintele Obama, deci relaţiile politice, economice şi militare sunt excelente. În privinţa Europei, politica externă promovată de preşedintele Traian Băsescu este aceea de a face din România o ţară cu influenţă în Uniunea
Europeană, în spaţiul valorilor comune europene. Suntem o ţară dedicată proiectului comun european şi credem în mai multă Europa (more Europe), credem în viabilitatea ideii europene şi susţinem în continuare extinderea Uniunii Europene.

Dan Boanţă: Domnule presedinte, 2014 este un an electoral important si fara indoiala, toti candidatii vor face asa cum ne-au obisnuit, nenumarate promisiuni electorale. De fiecare data romanii din diaspora se simt tradati, mintiti si nu in ultimul rand umiliti de catre politicienii romani. Ce poate sau ce isi propune partidul pe care il conduceti sa faca pentru romanii din dispora ?
Eugen Tomac: Își propune să-i conecteze mult mai mult la deciziile care se iau în România, își propune să-i apropie cât mai mult de țară și mai ales să le protejeze interesele acolo unde au ales să se stabilească. Își dorește să ofere mereu perspective și oportunități pentru ca cei din diaspora să revină în țară fie definitiv, fie temporar pentru afaceri sau a se reconecta la cultura noastră, dar toate în condiții moderne. PMP își propune să le dea posibilitatea românilor de pretutindeni să poată spune că seninătate și mândrie că sunt cetățeni români. Nu e ușor, dar nu sunt lozinci. Noi suntem prea tineri ca și partidul ca să umblăm cu lozinci comuniste. Dar șrtim ce avem de făcut și avem putere de muncă să servim și interesele diasporei cu eficiență.

Dan Boanţă: Cum vedeti pe termen lung relatia PMP cu romanii din diaspora ?
Eugen Tomac: PMP este un partid profund dedicat diasporei româneşti. Eu însumi am candidat şi am câştigat un mandat de deputat într-un colegiu electoral din diaspora. Preşedintele Traian Băsescu, care este alături de noi, este un susţinător puternic al românilor din diaspora, care de altfel l-au şi votat masiv atât în 2004, cât şi în 2009. PMP are filiale în diaspora şi aduce constant în atenţia guvernului problemele şi nevoile românilor din diaspora. Eu văd PMP pe termen lung drept partidul care-i reprezintă cel mai bine pe românii din afara graniţelor, indiferent că sunt în Republica Moldova, în Ucraina, în Italia, Spania, SUA sau Canada. Ne-am bătut permanent pentru diaspora şi vă dau doar un singur exemplu – proiectul de lege al votului prin corespondenţă iniţiat de dl. Baconschi, actual vicepreşedinte al PMP.

Dan Boanţă: Domnule presedinte, ce le transmiteti romanilor din tara, dar mai ales celor care in acest moment sunt departe de casa?
Eugen Tomac: Tuturor românilor din diaspora le transmit să nu uite niciodată de patria-mamă şi să ştie că, indiferent de guvernare, ţara este aceeaşi şi ţine la toţi ai ei. Dragostea de ţară ne uneşte pe toţi, oriunde am fi.