De ziua naşterii sale, îi spunem din preaplinul inimii un călduros LA MULŢI ANI! folcloristului, scriitorului, poetului, dramaturgului şi compozitorului de marcă Marin Voican-Ghioroiu.
Gândul se îndreaptă spre acest om deosebit pentru că l-am apreciat de la bun început pentru starea de spirit care degajă din creaţia sa îndreptată spre frumos, deschizând drumul spre trăiri înalte, spre speranţe, visări şi înfăptuiri fără urâţenie şi fără răutate.
I-am remarcat creaţiile sale muzicale, literare, dar şi merituoasa activitate pe tărâm cultural, în care a prins viaţă o lume diversă, complexă, stratificată, nuanţată, în care se intersectează trăirile proprii cu cele ale personajelor şi ale cititorilor. Sunt frumuseţi care vor învinge vremelnicia prin nota lor foarte variată, când sobră, când jovială, când satirică, dar întotdeauna încărcate de sens profund. Deşi creaţia sa se află pe planuri diferite, autorul glisează cu uşurinţă unindu-le prin spiritul subtil de observaţie în care îşi pune amprenta personală.
Despre vasta sa operă, îmi permit să spun cu modestie o părere personală. Partea cea mai valoroasă a creaţiei sale, mi se pare că o constituie preţuirea pe care o arată folclorului autentic, dar şi întoarcerii în timp şi spaţiu pentru a da viaţă personalităţilor care ne definesc cultura sau arta noastră naţională, precum şi disponibilitatea de a crea atmosfera unei epoci. Evocarea în versuri a lui Anton Pann şi a epocii sale în revista umoristica într-un act ” Cu Anton Pann în cârciumioară la Deşliu” , sunt pagini de antologie. De asemenea, e măiestrit prezentat un episod de iubire mai puţin cunoscut între pasărea măiastră a cântecului romanesc, Mara Tănase şi sculptorul care a fost atins de aripa geniului, Constantin Brâncuşi, “Ne vedem la Paris”, dramă într-un act şi trei tablouri. Creator de atmosferă se remarca evocând în versuri universul lumii omului de rând din perioada interbelică, o lume oglindită cu multe apucături izvorâtă din prăvalia unui frizer dintr-un oraşel provincial – ,,In Mizil la Bimbiric”.
Dar cea mai intensă activitate a sa a fost a condeiului său pus la lucru şi acesta a aşternut frumoase creaţii din lumea muzicii populare, ca şi când au fost izvorâte din vatra satului, a cules sau a prelucrat nestemate folclorice, reuşind să ne transporte “În grădina Raiului folcloric” aşa cum frumos şi-a intitulat un valoros volum de culegeri de cântece din minunatul nostru folclor. La toate astea mai este de adăugat valoarea unor activităţi de organizare de spectacole şi concursuri pe ţară de primă importanţă. Şi pentru că bunul Dumnezeu i-a dat atâtea daruri, ca să le poată bine valorifica, i-a hărăzit şi o frumuseţe de soţie, pe Rodica Anghelescu, înzestrată cu glas de ciocârlie, argument temeinic pentru a fi angajată ca prim-solistă a Ansambului “Ciocârlia” al MAI. Astfel, prin glasul ei, cântecele şi poeziile lui îşi iau zborul spre sufletele oamenilor şi au ajuns să fie răsplătite cu premii valoroase.
Vorbind de dragostea ce l-a legat de satul natal de pe dealurile vâlcene cu nume parcă din basm – Ghioroiu – de la care a împrumutat zestrea sufletească, dar şi numele, Marin Voican-Ghioroiu ne spune: „am cules cu migală flori alese de pe Dealul Viilor, apoi le-am semănat în Grădina Raiului Folcloric spre a bucura pe dragii mei români cu melodii izvorâte din patimă şi dor, din foşnetul frunzelor, murmurul izvoarelor, hăulitul fetelor, chiuitul flăcăilor la nunţi şi horele satului, să ofer iubitorilor de muzică populară câteva clipe de fericire pentru a nu uita niciodată limba, portul, tradiţiile şi plaiul nostru strămoşesc”.
Activitatea sa reaşează firesc şi limpede o lume în care a fost devastat autenticul şi frumosul şi tinde să lase loc kitsch-lui şi manelizării. Marin Voican-Ghioroiu are instinctul şi puterea de a produce realmente altceva, de a se pune de-a curmezişul acestor stări.
Venind în contact cu activitatea sa creatoare, te simţi mişcat de profundele sale convingeri în valorile perene. Se face frate cu codrul pe care-l înzestrează cu trăsături umane, cântă cerul, apele, soarele şi luna, păsările: „Turturica toarce fir / Pe-o creangă de trandafir”, cântă fântâna ca elixir al vieţii, frământările omului simplu, tumultul vieţii de la ţară împletit cu clipele de răgaz pentru meditaţie profundă, speranţe şi regrete, dansul popular care elimină forţa negativă şi îl încarcă pe om cu pofta de viaţă, întâmplări cu dimensiuni baladeşti, momente de răscruce, cumpenele vieţii. Autorul stă de vorbă cu oamenii satului, descrie obiceiurile şi tradiţiile ca în adevarate tablouri rurale, anotimpurile si momentele zilei, meditează asupra scurgerii ireversibile şi implacabile a timpului. Vibrantă este delicateţea revigoratoare şi bucuria retrăirii copilariei, chipul mamei ca izvor dătător de viaţă, dorul, iubirile, frumuseţea sufletească întruchipată în fiinţa iubită.
Creaţiile sale de o inestimabilă frumuseţe te duc imediat cu gândul că sunt un bun prilej de educaţie a tineretului, prin care poate să cunoască mai bine rădăcinile şi valorile poporului nostru şi să primească mesaje profunde: omul poate fi fericit şi fără bani, sau îndemnul de a fi buni şi cu credinţă în Dumnezeu.
Nu e de mirare că pentru asemenea merite, nenumărate sunt comentariile de caldă apreciere ale oamenilor de înală cultură şi nenumărate sunt şi premiile ce i s-au acordat.
Când întâlnim astfel de oameni ca Marin Voican-Ghioroiu, oameni dăruiţi cu har de la Pronia Cerească, oameni ţesuţi din lumină, cu convingeri profunde în valorile neamului nostru cărora să le închine întreaga viaţă, cu iniţiativă creatoare, cu măsură în tot ce fac, cu demnitate, cu un larg umanism şi curat creştinism, oameni încărcaţi de emoţie şi delicateţe în faţa purităţii simple, trebuie să ne plecăm frunţile.
