“Vederea nu înseamnă cunoaştere” (Giovanni Sartori)

Dacă într-un magazin alimentar sunt descoperite alimente expirate sau depozitate în condiții care pun în pericol sănătatea consumatorilor, Protecția Consumatorului poate amenda patronul acelui magazin, poate confisca marfa, poate închide magazinul respectiv, întrucât este pusă în pericol sănătatea consumatorului, care, din diferite motive, poate cumpăra acel produs. Un produs expirat, poate fi ambalat frumos, iar consumatorul poate fi tentat să cumpere și să consume acel produs. În plus, chiar dacă producătorul are libertatea de a vinde produse, el nu are libertatea, și nici nu trebuie lăsat, să vândă produse care pun în pericol sănătatea consumatorului, indiferent de profitul pe care patronul unui magazin îl poate avea. Privind în spațiul mass-mediei, observăm că întâlnim o situație similară: Avem un producător – televiziunea, cea care fabrica informația/ produsul, și avem drept consumator pe telespectator. Rolul CNA, ca și consiliu de monitorizare este similar cu cel al Protecției Consumatorului, pentru că prioritatea o reprezintă cetățeanul în calitatea de telespectator. Televiziunile au libertatea de exprimare, însă, în același timp, nu pot fi lăsate să prezinte marfa expirată, știri false care pot pune în pericol telespectatorul, întrucât și cetățeanul, în calitate de telespectator, are dreptul la o marfă de bună calitate. Plătești abonamentul la antenă, plătești produsul, este dreptul tău să beneficiezi de o marfă/ de un produs ne-expirat, de bună calitate.
Antena 3 se autointitulează a fi un post confiscat, iar cetățeni din întreaga țară își donează casele pentru ca Antena 3 să reziste în continuare. Dacă înainte de condamnarea lui Dan Voiculescu era normal ca Antena 3 să emită din clădirile care aparțin lui Dan Voiculescu, brusc, confiscarea acestora, este mediatizată drept un abuz, iar Antena 3 joacă în continuare rolul de victimă. Spre deosebire de retragerea licenței în cazul OTV-ului, pentru care nu s-a făcut atâta scandal, Antena 3, prin modul în care se comportă, subliniază următoarele aspecte:
În primul rând, susțin moderatorii trustului Intact, dacă vor fi dați afară de pe acele proprietăți confiscate în urma condamnării lui Voiculescu, postul va fi “subminat economic”, neavând posibilitatea să închirieze alte spații. Se omite însă, cu bună știință, informarea telespectatorilor cu privire la veniturile moderatorilor Antenei 3, precum și profitul obținut din publicitate. Se omite a se preciza relația dintre proprietarul Dan Voiculescu și trustul Intact Media, în privința modului în care informarea corectă și echitabilă a fost influențată de dependența de Dan Voiculescu. Se omite a se preciza de ce Valentin Stan a plecat de la Antena 3 la scurt timp după ce l-a criticat pe Dan Voiculescu. Cu alte cuvinte, Antena 3, prin dependența față de Dan Voiculescu, nu poate fi considerată o televiziune, prin faptul că nu poate fi imparțială, întrucât susține de fiecare dată politica patronului Dan Voiculescu.
În al doilea rând, prin cuvintele unei bătrâne participante la Plimbarea din jurul Palatului Cotroceni, conform căreia a fost aproape să-și taie venele când a auzit că postul Antena 3 a fost confiscat, se observă efectul nociv de “imbecilizare” și de “manipulare” pe care un post de televiziune îl poate avea: Ură, Violenţă, precum și Decredibilizarea instituțiilor statului și în special a justiției. Așa cum atrăgea atenția Giovanni Sartori, însăși democrația este pusă în pericol de această continua manipulare și dezinformare, ducând la distrugerea sistematică a spiritului critic și a toleranței față de opțiunile și părerile celor din jurul nostru.
Din păcate, Antena 3 nu este singura televiziune care acționează în acest fel. B1 Tv este portavocea lui Traian Băsescu, iar România Tv înclină înspre Victor Ponta și Dan Diaconescu (strategie de divizare a dreptei).
Întrebarea care frământă este unde se va ajunge, în contextul în care CNA nu va lua o poziție clară în această privință. Nici nu a început campania electorală, iar populismul este tot mai prezent pe canalele de televiziune, fie că se numește Victor Ponta, Traian Băsescu sau Dan Diaconescu. Sper totuși că propaganda să nu atingă nivelul modelului Chavist din Venezuela, întrucât nu aș suporta să văd emisiunea fără sfârșit “Alo Presidente”, indiferent ce canal aș urmări.
Nu în ultimul rând, această situație seamănă izbitor cu modul de comportament al tinerei generații pe facebook: postarea de fotografii indecente și utilizarea unui limbaj vulgar, pentru a scoate în evidență că sunt “cool” său “sexy”. Politicienii și Televiziunile se adaptează noului “trend”: se dezbracă de orice bun simț și logică, prezentând fiecare informație în “nuditatea” ei, pentru că circul aduce rating. Să nu uităm că, prin puterea exemplului, orice succes aduce cu el un val de adepți. Dacă sălbăticia și nuditatea vor fi acceptate și vor aduce rating, vor deveni o obișnuință în societatea în care trăim.