Acum 10 ani, autobuze, autocare, veneau grămezi, stive, din ţară, odată cu revoluţia protocalie. Mulţimi de organizatori, trâmbiţaşi, gonaci, hăitaşi, şi vânat… se înghesuia să aclame alesul zeilor, care sfârşea în triumf, sugând din sticlă. Acum câteva zile, alt Malstrom de autobuze, autocare, alţi hăitaşi, alţi gonaci, alt vânat euforic, năvălea să îşi sărbătorească idolul, care sugea şi Domnia sa, la tata maternă a aceluiaşi luminos protector înalt.
Se dau bani. Curg de sus bani. Se suspendă taxe, se micşorează taxe, dispar taxe, cresc venituri (pensionari. Actori, datornici). De unde se dau bani? Eu nu am primit şi nu primesc nimic de pomană. Nici măcar 1 Ron, pe stradă. Sau 10 bani. Este vreo tiparniţă care îi scoate? Îi dă vreo bancă, pe gratis? Îi tipăreşte toamna, pe frunze? Cad produse din cer? Nu zic că ar nu ar fi bine, şi nu există precedente, extraterestre. Dar în halul în care arata lumea – noastră – şi lumea – în general – ar fi bine să nu punem mâna. Pe mărgeluşe de sticlă otrăvite!
S-au făcut averi colosale înainte de 2004. Înainte de 2004. Ininte de 1996. Înainte de 1989. Acum Virtutea vine călare pe Statuia Libertăţii, şi bandele de hoţi se bagă, din alegeri în alegeri, din generaţie în generaţie, la închisoare. Anchete, urmăriri, scandaluri, promisiuni de linişte. Poate, linişte totală. Deja spanul transpiră aluzii din urmă: „un procuror asasinat prin influenţa” (Panait), „la arma se răspunde cu arma” (Ponta contra Turcescu), „la şantaj cu şantaj, la foc, cu foc”, până vine la conducere un clan binecuvântat de lumea toată. Ghici ce Adversar este? Aţi ghicit: Adevăratul Mesia, de lerusalim. E tot ce aveam nevoie. Un medic psihiatru nebun, într-un azil global de nebuni.
Scriu de 15 ani Timp în care am câştigat – prin scris, observaţie, creaţie, participare – multe premii. Două dintre ele mi-au adus bani. 150 de Euro. Când am luat premii mari, şi foarte mari. Celelalte premii mi-au adus cărţi şi diplome. În 15 ani. Noroc că am fost şi sunt nabab. Toţi din familie sunt sănătoşi, ne achităm facturile, şi avem – încă – pentru tot ce avem nevoie. Dacă avem sănătate, servicii şi pensii.
Suntem asiguraţi că totul va fi bine pentru noi, dacă suntem liniştiţi şi cuminţi. Sub aripa Războiului. De la Vest, sau de la Est. Ca să vezi de ce nu e posibilă neutralitatea. Pentru că îşi fac de cap ambele aripi ale războiului cu capul, trupul şi sufletul tău. Vedeţi Siria, mai ales. Te sfâşie, ca să îţi aducă fericirea pe pământ. Cui? Bate din poartă în poartă ca să te întrebe ce vrei? Pe ce bani? Din ce bani ţi-o oferă?
Campania electorală este o gargară atât de murdară, încât apreciez acel candidat care citeşte de pe o coală de hârtie, ce scrie. Şi nu răspunde la nicio întrebare.
Monsieurs, Madames, c’est une grande misere!
Ladies and gentlemens, what a great horror!
Daraghie tavarisci, ne strelate na pianist!
Liebe ober, uşor cu pianul pe scări!
World Yankee, deles minte Delo!
Shalom Aleichem!
Salam Alaikum!
Daţi-vă şi voi mâna, măcar acum!
Sufletele, daţi-le cui le judeca, oricum!
Dragi calicieni, vouă nu am nimic să vă spun!