În a doua jumătate a sec. 19, România proaspăt constituită după Unirea din 1859, se afla la începutul conturării fiinţei sale naţionale, după secole de fărămiţare politică, socială si culturală.
În 1866, la numai douăzeci şi şapte de ani pe care îi avea Regele Carol I Hohenzorllen de Singmaringen, s-a străduit să înteleagă spiritul românesc şi să se ocupe de priorităţile tinerei naţiuni, iar prioritatea principală era constituirea statului de drept.
Europa era străbătută de un suflu nou de democraţie şi tânărul principe era marcat de învăţăturile dascălului său din Dresda care ii spunea deseori “Un conducător trebuie să-şi dea multă osteneală pentru ca lumea să-l ierte că s-a născut prinţ !” Iar Regele Carol I chiar s-a ostenit, în timpul celor 48 de ani de domnie! Mărturie a gândurilor cu care venea stă şi un fragment din jurământul său : “Eu vă aduc o inimă leală, cugetări drepte, o voinţa tare de-a face binele, un devotament fără margini către noua Mea Patrie şi un neânvins respect pentru lege.”
Dar dorinţa sa cea mai mare o mărturiseşte într-un discurs ţinut cu ocazia unor premieri şcolare: “ În ziua aceea voi fi pe deplin mulţumit, când fiecare Român va şti să scrie şi să cetească, căci atunci traiul moral şi material va fi asigurat”.
Problemele majore cu care s-a confruntat incă din primii ani, au fost legate de situaţia critică a finanţelor, de organizarea socială şi de politica externă, pentru că ţara sa de adopţie a fost implicată în 1877 -78 in Războiul de Independenţă dus de ţările balcanice împotriva Imperiului Otoman. A fost un moment crucial al istoriei noastre , dar talentul său înnăscut şi pregătirea militară desăvârşită, l-au ajutat să conducă ţara spre victorie. Alianţa cu Imperiul Ţarist , pacea cu Turcia, legi, decrete, hotărâri, discursuri , conferinţe, totul se leagă în ultimele decenii ale sec. 19 de politica internă şi externă a României şi de dorinţa Casei Regale de a face dintr-o ţară mică , un stat independent , respectat de celelalte naţiuni ale Europei.
Sărăcia predomina în rândul marii majorităţi a populaţiei de la sate- lipsind o reformă agrară-sau la periferia târgurilor şi oraşelor, ceea ce l-a făcut pe Carol să doneze in cateva rânduri diferite sume de bani din averea sa personală, aşa cum a procedat în timpul foametei din Moldova când a dăruit 12000 de galbeni.
Paradoxal, cultura luă un avânt fără precedent in istorie! Artele plastice, muzica, literatura şi ştiinţele, au zămislit în acea epocă în creuzetul lor, veritabili oameni de cultură, personalităţile de referinţa ale României moderne. Aceştia, s-au străduit să contribuie la dezvoltarea naţiunii române, dând întreaga măsura a muncii si talentului lor: Aman , Grigorescu, Ştorck sau Mincu in artele plastice si arhitectură; Alecsandri, Eminescu, Caragiale sau Slavici in literatură; Porumbescu, Dinicu si Enescu in muzică; Minovici, Babeş sau Racoviţă în ştiinţe, dar si personalităţi politice ca Rosetti, Brătianu sau Kogălniceanu, istorici ca Iorga , Pârvan şi mulţi alţii.
Marea lor majoritate studiaseră si călătoriseră în străinătate , în special în Franţa, aceasta fiind o Mecca a culturii europene. Cei mai mulţi şi dealtfel cei mai valoroşi dintre aceştia, se întorceau în ţară. Cheltuielile erau in general ale familiei dar erau şi situaţii când instituţii ale statului susţineau perfecţionarea unui tânăr promiţător.
În privinţa lumii teatrale, aceasta se afla la început de drum: Grigore Manolescu , Aristizza Romanescu şi Constantin Nottara, sânt doar câteva dintre cele mai elocvente exemple de talent îmbinat cu patriotism şi devotament.
Maestrul Constantin Nottara, unul dintre întemeietorii teatrului românesc, Societar pe viaţă al Teatrului Naţional şi mentorul primei “Generaţii de aur “ de actori ai sec XX, a studiat la Comedia franceză şi la L`Odeon, in 1883 si in 1895 primind sprijinul Direcţiei teatrului, al Prinţului Ion Ghica si al Comitetului Teatrului Naţional. A fost ispitit să rămână la Paris, dar conştiinţa valorii sale, datoria faţă de cei ce-i arătaseră încredere precum şi faţă de publicul său, l-au determinat să refuze ofertele primite.
Ca si pe ceilalţi oameni de valoare , Regele Carol I l-a recompensat cu medalii si distincţii : Medalia jubiliară Carol I, Medalia de Onoare Carol I, Decoraţia Coroana României 1901, Medalia jubiliară 1866-1906 şi altele.
Este cunoscută pasiunea Reginei Elisabeta , soţia Regelui Carol I pentru arte. Ea însăşi poetă, sub pseudonimul Carmen Sylva, găzduia deseori la Palatul din Bucureşti sau la Castelul Peleş din Sinaia serate muzicale sau literare. Fotografii de epocă, păstrează mărturii evocatoare şi sugestive. La Muzeul Memorial C.I. şi C.C. Nottara este expusă o fotografie din anul 1896 reprezentând Salonul de muzică al Castelului Peleş. Regina, aşezată la pian, este înconjurată de muzicieni şi de câteva doamne din suita sa. În faţa reginei, în picioare, foarte tânărul George Enescu la vioară- prima. Alaturi, Ghe. Dinicu – vioara secunda, D. Dinicu-viola si Eulalia Coandă la harpă. Mica orchestră este completată de încă două viori şi un violoncel . Această fotografie aparţine colecţiei muzicianului Constantin Nottara, cel care printre alte realizări, a fost iniţiatorul primului qvartet de muzică de cameră românesc intitulat “Regina Maria”, purtând numele unei alte ocrotitoare a artelor , fiind soţia Regelui Ferdinand I .
Muzeul Memorial Nottara deţine alături de medaliile si distincţiile actorului Constantin Nottara şi pe cele ale fiului acestuia, compozitorul şi violonistul Constantin C.Nottara , care a fost la rândul său apreciat şi recompensat de Casa Regală.
Nici in Testamentul Regal conceput de Carol la 60 de ani- după ce îi menţionează pe toţi cei care i-au fost aproape în anii de domnie , de la Regina Elisabeta până la cel mai mărunt funcţionar- nu neglijează acele instituţii ale statului menite să sprijine cultura: “Academiei Române pentru publicaţii, şase sute mii de lei ; Fundaţiunii mele universitare, şase sute mii lei ; pentru infiinţarea Institutului de educaţie al tinerelor fete de la Craiova( ca la Charlottenburg) doua milioane lei ; pentru biserici începute sau sărace, cinci milioane lei ; Societăţii de binefacere Elisabeta, patru sute mii lei ; Societăţii goegrafice fondate de mine, trei sute mii lei; întemeierea unui fond pentru studenţii săraci, un capital depus de cinci sute mii lei a cărui dobândă va fi împarţită anual între 50 de studenţi; pentru burse in strainătate pentru viitori profesori ai şcolii industriale, cinci sute mii lei ; pentru biserica naţională, şase sute mii lei ; pentru biserica catolică din România, patru sute mii lei ; pentru biserica protestantă din Bucureşti, una sută mii lei. Urmează cantinele şcolare, diverse societăţi de binefacere şi primării ale principalelor oraşe din ţară : Bucureşti, Iaşi, Craiova, Ploieşti, Galaţi, Brăila şi altele.
Dincolo de toate aceste moşteniri materiale, Regele Carol I a lăsat în urma sa ceva mult mai de preţ – preceptele sale morale ! Unul dintre ele şi desigur cel mai important, ne-a rămas inscripţionat pe medaliile oferite oamanilor de cultură – şi nu întâmplător: “ NIHIL SINE DIO”!
