Stimaţi politicieni şi mai ales, jurnalişti, nu prea îmi este clar ce suntem noi ceilalţi de fapt? Plătitori de taxe şi impozite, votanţi, protestatari cu ocazia anumitor mişcări organizate, simpli aplaudaci cu diverse prilejuri sau numai victime inocente şi dobitoace ale diverselor campanii electorale sau doar organizate ad-hoc?
Când nu este declanşată vreo campanie electorală, de regulă jurnaliştii, fiecare servind din varii motive pe vreun politician ori pe altul sau cine mai ştie ce cauză obscură, purced pe străzi ori în alte locuri aglomerate şi dovedind calităţi incontestabile de selecţie depistându-şi astfel victima o acostează şi cu deosebită competenţă îi adresează anume întrebări pentru care primesc anume răspunsuri care de regulă sunt cunoscute a priori şi de fapt, sunt numai cele dorite. In caz contrar, reportajul este clasat la „pierderi”!
Pe de altă parte, reporterii se îmghesuie cu orele ori zilele pe la uşa DNA-ului sau a nu ştiu cărei instanţe de judecată în aşteptarea vreunuia dintre prea numeroşii politicieni privitor la care, în sfârşit, s-a hotărât „acolo sus” că i-ar fi venit doar lui momentul ca să răspundă „conform legii” şi în setea lor justificată pentru un reportaj bombă îi adresează din fugă întrebări dure cum ar fi: „De ce-ai violat-o pe bătrâna cutare?”, sau „Regreţi că ai omorât pe ….” ori „Recunoşti că ai furat 10 milioane de euro?” şi aşa mai departe în timp ce răspunsurile intervievaţilor nu pot fi recepţionate de telespectatori datorită fluierăturilor suprapuse din regie pentru a nu da apă la moară CNA-ului să aplice sancţiuni dure pentru înjurăturile adresate astfel reporterilor.
Ei, dar se schimbă treaba când este vorba despre mândri noştri politieni care sunt foarte bine organizaţi şi dotaţi. Indiferent că sunt de la guvernare ori din opoziţie aflăm de la ei cu foarte mare bucurie că ei sunt aceia cinstiţi spre deosebire de ceilalţi care nu sunt decât nişte lichele, nişte şnapani, hoţi, tâlhari, escroci şi mari mincinoşi care tot spre deosebire de ei nu urmăresc decât să acapareze pârghiile puterii pentru a jefui Ţara şi Poporul. Iar acest mesaj de-a dreptul înfiorător ne este transmis de strigători bine instruiţi şi consacraţi care, monopolizând auditoriul format din proprii lor partizani şi gurişti, îşi urlă ca din gură de şarpe oroarea care îi sugrumă de grija scumpei lor Ţări!
Ascultându-i, îţi dai seama de îndată că ai în faţă pe cei mai vajnici patrioţi, românii adevăraţi care doresc din tot sufletul lor ca să conducă România numai şi numai din fierbintea lor dragoste de Ţară şi grija neţărmurită faţă fde popor dând astfel dovadă de un tulburător sacrificiu personal !
Ciudăţenia survine însă în următoarea jumătate de oră când, ajungând în faţa unei alte săli în care reprezentanţii celuilalt partid îşi clamează cu spume la gură dragostea pentru Ţară şi Popor înfierând astfel cu maxilarele încleştate de furie tâlhăriile, furturile şi oribilele infracţiuni săvârşite de patrioţii celuilalt partid îţi faci cruce înfiorat şi mulţumeşti Domnului că poate scapi de hoţii şi de tâlharii care au jefuit şi care poate încă mai jefuiesc Ţara şi Poporul!
Dar oare, care sunt infractorii? Primii vorbitori sau ceilalţi?! Dacă îi asculţi şi pe unii şi pe ceilalţi constaţi însă cu justificată surprindere că şi unii şi ceilalţi sunt deopotrivă de vinovaţi pentru faptele care li se impută cu lux de dovezi iar peste ei tronează o armată de procurori şi judecători mult mai vinovaţi ca respectivii patrioţi care, deşi sunt plătiţi şi îmbuibaţi cu bani grei din puţinul naţiunii totuşi, fără să aibă această împuternicire expresă din partea celor care îi plătesc, îşi permit cu de la ei putere să trieze şi astfel să-i selecţioneze pe cei care apreciază ei după criterii personale că merită ori trebuie să suporte rigorile legii iar restul, pot să-şi continue potlogăriile nederenjaţi de nimeni.
Păi, dacă nu-i crezi pe poiliticieni este una însă dacă-i crezi şi dacă eşti convins să promisiunile lor ca şi afirmaţiile pe care le fac sunt adevărate, atunci, ca simplu cetăţean ce eşti, constatând că toţi mint şi îşi bat joc de Ţară, nu-ţi mai rămâne decât să faci odine în ŢARA TA şi în lipsa celor plătiţi ca să-ţi asigure securitatea şi ordinea, să pui tu însuţi mâna pe ce nimereşti şi să ieşi în stradă dându-le vinovaţilor ceea ce merită.
Oare, chiar asta să fie soluţia după trecerea a douăzeci şi cinci de ani de democraţie ? Dar asta este oare democraţia ori cumva ni s-a dat numai o otravă pe care însă au scris chiar ei în fals că în fiolă ar fi democraţie ori mai frecvent „STATUL DE DREPT?!” Se mai spune din bătrâni că, persistând în minciună nu ai cum să ajungi la adevăr! Se încumetă oare cineva ca să contrazică această regulă? Oare nouă românilor, nu ni se poate aplica această regulă de viaţă? Păi, persistând în furtişaguri permanente, în minciuni şi escrocherii, unde va mai ajunge România noastră?! Care va fii viitorul Ţării noastre? Mai putem noi oare repara vreodată toate nedreptăţile şi neregtulile petrecute şi cimentate ca norme de conduită în Ţară? Cum ar trebui procedat pentru aceasta şi cine poate să o facă? Dacă nu, ce ne mai rămâne altceva decât fie să ne abandonăm Ţara şi să luăm calea bejeniei, fie să ne facem dreptate aşa cum ne va duce capul şi în limitele puterii şi a posibilităţilor pe care le avem.
Până atunci, ascultându-i pe politicienii pe care să spunem că i-am crede şi luând act de dezvăluirile pe care fiecare le face despre oponentul său constatăm nu fără surprindere că, împreună cu magistraţii care îi tot protejează, TOŢI NU SUNT DECÂT O BANDĂ DE INFRACTORI EXTREM DE PERICULOŞI care, potrivit legilor în vigoare trebuie arestaţi de urgenţă, condamnaţi la ani grei de puşcărie şi astfel izolaţi cu mare atenţie şi fermitate de restul oamenilor cinstiţi după ce să li se confişte de îndată toate averile în folosul bugetului de stat.
Oare, cum ar arăta un stat fără hoţi?!
