BUICA Elena3

BUICA Elena3Sfârşitul unui an şi apropierea celui ce urmează, aduce în firescul rosturilor noastre o aruncătură a privirii ca o concluzie asupra celor ce ne-am dorit şi ce am reuşit sau nu să împlinim, ca apoi să extragem esenţe de viaţă pe care să construim acel podium necesar urcuşului zilelor ce vor urma. Fie individual, fie în familie, grupări mai mici sau mai mari, cât o ţară, un continent sau o întreagă omenire, cu toţii cernem prin sita timpului întâmplările ultimului an. Ceea ce rămane pe fundul sitei le adunăm ca pe boabele de mărgăritar, mărturii ale unor împliniri, atâtea câte au fost.

Astăzi, fiica mea mi-a prezentat  astfel de boabe de mărgăritar, câteva imagini însoţite de succinte comentarii culese dintr-o publicaţie electronică apărută în Canada şi pe care nepoata mea le-a afişat pe Facebook cu comentariul “Sunt manadră că aparţin unei astfel de ţări, aşa cum e Canada”. Aceste imagini însumau câteva secvenţe concentrate de spiritualitate canadiană, despre ceea ce este specific canadienilor,  pe care şi-l doresc să dureze.  Este zestrea de suflet a oamenilor obişnuiţi care n-au ieşit în evidenţă prin nimic măreţ.

Am plecat dintr-o ţară în care spiritul balcanic amestecat cu cel latin a creat oameni cu temperament dinamic, tumultuos, pasional, vorbind şi gesticulând mult, cu o gamă mai largă a trăirilor interioare pe tărâmul cărora se fac schimbări mai rapide, şi am ajuns într-o altă ţară în care am deschis larg ochii pentru a privi din alt unghi de vedere valori ale altor concepţii de viaţă. Aceste motive de mândrie pentru canadieni ne-au amintit pe deplin acest lucru. Nu poti trece uşor cu vederea, îţi trebuie un popas să înţelegi bine pe ce pun preţ canadienii.

Una din poveşti (sau exemple de fapte) făcute de canadieni în 2014 cu care ne mîndrim era despre  o moscheie unde cineva a murdarit pereţii cu grafitti, inclusiv scris “Arabii să meargă acasa”. Un grup de canadieni au venit să-i ajute la curăţenie şi când au terminat au pus ei cu un afiş pe care era scris “Aici sunteţi acasă”. Spiritul de toleranţă al populatiei canadiene este aici atît de grăitor, încât comentarea lui ar face să se dilueze esenţa.
O altă imagine care m-a făcut să simt că emoţia mă ridică din scaun se datoretză  unei întâmplări, pe cât de simplă, pe atât de semnificativă. Pe un stadion din Canada, înaintea  începerii unui meci de hokey între o echipă americană şi una canadiană, în timp ce o solistă câta imnul Americii, s-a defectat microfonul. Spontan, miile de spectatori canadieni au îceput să cânte la unison continuând imul american ţinând mâna în dreptul inimii, aşa cum fac americanii.

Un astfel de glas comun s-a auzit într-un autobuz în care voia să urce un ins cu o plancardă pe care era scris: “Arabii sunt terorişti”. Oamenii au protestat spunandu-i: “Nu toţi arabii sunt terorişti.  Tu trebuie să renunţi la pancardă sau să nu  urci”.
Două din povestiri erau în jurul a nişte însemnări care m-au pus pe gânduri.

Una era o scrisoare semnată de o tînără care aducea mulţumiri şefei sale de la un fast food restaurant Dairy Queen. Tocmai ajunsese doctoriţă şi se simţea îndatorată pentru grija pe care şefa ei i-a purtat-o (tînăra dădea detalii) când a lucrat acolo în timpul liceului (cum fac aici copiii) şi chair în primii ani de universitate. E o recunoştinţă care înnobilează pe cel în sufletul căruia poate înflori.

Celălalt bilet aparţinea unui senior aflat singur la restaurant. La o masa alături de el se aflau doi tineri care aveau fericirea înscrisă pe faţă şi în priviri. După plecarea lui, tinerii au putut citi cîteva cuvinte scrise în grabă pe un şerveţel: “În seara asta am ieşit singur la restaurant. Cu o săptămînă înainte am condus pe ultimul drum pe soţia mea cu care am împărtăşit viaţa timp de 43 de ani. Văzându-vă pe voi, mi-am amintit de tinerţea noastră. Ştiu că soţia mea ar fi mândră de mine ca v-am plătit masa.”  De bună seamă că cei doi tineri nu vor uita curând aşa un gest şi sunt convinsă că vor încerca şi ei la rândul lor să facă lumea mai bună.
Aspectul cel mai important este acela că asemenea gesturi aparţin cetăţeanului obişnuit,  întâlnit pretutindeni şi astfel de fapte, în aparenţă neînsemnate, ar putea umple volume intregi. Fapte mici îşi au marea lor însemnatate, din ele se împlinesc faptele mari aşa cum mările şi oceanele lumii sunt alcătuite din mici picături de apă.

Meditînd la aceste aspecte, nu poţi pune stavilă gândului să nu zboare şi la fraţii noştri români. Ştim cu toţii că şi în România sunt mulţi oameni de această valoare pe care o admirăm la canadieni, dar stau în umbră.

Cu prilejul Anului Nou, dorim Canadei  să prospere, să  păstreze şi să-şi înflorească aceste valori, iar Romaniei să îşi poată pune în valoare oamenii şi faptele frumoase şi  Dumnezeu să ne înzestreze cu puterea de a înlocui relele aşa cum se întrezăreşte acum ca o rază de lumină şi de speranţă.
LA MULTI ANI CANADA!
LA MULTI ANI ROMANIA !
Elena Buica – Buni

NB
Articolul care are multe alte fapte minunate făcute de canadieni în 2014, poate fi citit la adresa urmatoare:
http://www.buzzfeed.com/tanyachen/canadians-being-eh-plus-people-in-2014