Uniunea Sovietică a investit în economia moldovenească, au fost construite uzine şi combinate, vinurile din podgoriile de la Mileştii Mici au fost băute în toate cârciumile dintre Kiev şi Irkutzk… Toate astea nu se pot trece cu vederea, nu se uită… Legăturile economice duc şi acum aproape toate spre Rusia. Moldovenii – chiar şi cei de origină română – trec fără nici o problemă de la dialectul – sau limba? – moldovenească la limba rusă…Nu, ţinutul Republicii Moldova nu este …ţinut românesc: este moldovenesc.
Aceasta sunt aspect ale realităţii actuale. Visurile despre “întregirea neamului”? Sunt destinate să rămână ca atare: între timp o altă “cortină de fier” separă cele două ţări surori. Este vorba de graniţa de vest a Uniunii Europene. Republica Moldova se va putea alipi de România atunci când va fi admisă în Uniunea Europeană…Când…?
După spusele lor, în toţi cei 19 ani de istorie românească de după revoluţie moldovenii nu au găsit nimic înălţător şi emoţionant care să-i determine să spună cu hotărâre: vrem înapoi, vrem să ne alipim ţara la România! Din tot ce le oferă România, ei apreciază cel mai mult faptul că, având un paşaport românesc în buzunar, îşi pot câştiga o pâine în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene… Pentru mulţi dintre ei, chiar şi România face parte dintre ţările dezvoltate şi de aceea vin să lucreze în ţară sau chiar se stabilesc aici…
Setea de învăţătură a tineretului moldovean este determinată de convingerea că numai aşa pot scăpa de situaţia materială – preacară – în care trăiesc, dar procesul de învăţământ se loveşte de o greutate foarte mare: realitatea economică sau industrială despre care ei învaţă… nu există în ţară! Învăţământul rămâne cu un puternic caracter teoretic iar cunoştinţele căpătate rămân fără aplicare. Muzeul Naţional – figurat alăturat – aduce o contribuţie importantă la conservarea elementului românesc în Republica Moldova. Viaţa la ţară este mai departe grea. Nu toate drumurile sunt mo­dernizate, nu toate satele au lumină electrică sau apa potabilă curgătoare. De aceea mulţi moldoveni – probabil cam o treime din populaţie – a luat drumul pribegiei şi lucrează acum în ţările UE.
Desigur că elementul rusesc este preponderent, în parte în urma dominaţiei de aproape 200 de ani. Dar nu numai din cauza asta ci şi din cauza deosebirilor de caracter: în timp ce ruşii sunt dinamici, poate violenţi, în timp ce ei sunt convinşi de superioritatea convingerilor lor şi de dreptatea acţiunilor propii – pe care o afişează cu de­zinvolutură – moldovenii sunt mai aproape de caracterului marelui scriitor Ion Creangă, şi el moldovean, dar din partea cealaltă a Prutului. Ei sunt mai molcomi, mai doritori de viaţă dulce, mai împăciuitori, mai bucuroşi să guste un pahar de vin decât să ducă o discuţie în contradictoriu…Ceea ce nu se poate face astăzi se poate lăsa pe mine… sau pe poimâine…
Este normal ca elementul rus, deşi minoritar, să domine. La aceasta se adaogă şi spiritual imperial rus: pe ce au pus mâna nu mai lasă. Dominaţia este masivă şi desigur că lipsa unui ziar în limba română este sesizată imediat de vizitatorul ocazio­nal. Dar şi asta are o explicaţie: moldovenii se exprimă mult mai fluent în limba rusă. Sau poate invers: fiindcă au ziare numai în limba rusă, folosesc cu predilecţie această limbă. Cine mai poate să determine acum ce a fost mai întâi?
Mişcări naţionale româneşti există, desigur, dar ele au loc de cele mai multe ori izolat, în forma unor acţiuni personale ale unor entuziaşti… Au fost întreprinse multe acţiuni acest sens, printre cele mai remarcabile fiind reintroducerea scrierii cu litere latine a limbii române – până atunci limba română se scria cu litere cirilice! – organizarea de cursuri de limbă română pentru cei care au uitat-o, şi multe altele. Însă în următorul parlament majoritatea a fost câştigată de reprezentanţii partidului Agrar cu orien­tare pro-rusă şi toate aceste măsuri au fost date uitării. Limbă română a fost declarată “limbă de stat” dar limba utilizată cadrul statului este limba rusă! Mişcarea pro-românism a pierdut masiv din influenţa pe care o avea pe vremea când era reprezentată masiv în Parlament, iar acum nu se mai vorbeşte de ea decât din când în când…Chiar dacă câţiva reprezentanţi ai ei persistă şi rezistă peste ani, moldovenii rămân mai departe preocupaţi de asigurarea zilei de mâine, de obţinerea a cel puţin o firimitură peste ceea ce munca de toate zilele le poate oferi.
Unire naţională? Românism? Toate acestea se discută din nou acum violent pe străzile Chişinăului dar, în liniştea căminului propiu moldovenii îşi pun întrebarea care rămâne fară răspuns: ce ne-ar aduce asta nouă? De altfel, dinspre partea cealaltă a Prutului nu se aude – şi aşa, şi aşa – nimic. Şi dacă nu România, cine să susţină românismul dincolo de Prut? Uniunea Europeană? ONU?
Într-un material difuzat prin internet Republica Moldova a fost denumită “o redută a Europei”. Greu de imaginat cum s-a ajuns la această părere. Cândva Republica Moldova a avut graniţe bine de­finite, care ar fi ajutat-o să fie privită astfel:
La sud, a fost Marea Neagră. Sudul Basarabiei a fost însă cedat Ucrainei. Graniţa este de regăsit într-un ţinut locuit de găgăuţi, un popor – un trib mai curând – de origine bulgară.
La est, Nistrul. Nu mai este! În schimbul teritoriului din sud Moldova a primit de la Ucraina Transnistria, o fişie de pământ folosită de ruşi drept baza militară. În urmă cu mai bine de un deceniu aceasta s-a declarat independentă, a fost recunoscută ca atare de Rusia şi se străduieşte acum să obţină recunoaşterea din partea ONU. Este o ţărişoară cu populaţia cartierului Ferentari din Bucureşti şi cu o suprafaţă cam de două ori mai mare decât cea a municipiului Constanţa. Dar, oficial, graniţa estică a Republicii Moldova este încă de căutat undeva în Câmpia Donului.
În schimb “Republica Transnistria” se străduie din răsputeri să dovedească câte nedreptăţi îi face zilnic Republica Moldova şi bruiază cu intermitenţă atât legăturile telefonice cât şi cele radio din ţara vecină. Deh, are şi ea cumva legături! Are despre ce discuta pe “căi diplomatice”…
La nord, Ucraina, cu o graniţă dincolo de care se găseşte Bucovina. De Cernăuţi aţi auzit? Ce?
La vest, Prutul. Da, asta este singura graniţă care a mai rămas fermă.
Republica Moldova reunită cu România, aşa cum unii dintre manifestanţi se exprimă aceste zile? Care părţi din ceea ce a mai rămas? Şi cu restul cum să rămână? Şi cu vecinii ce să faci? Dar cu moldovenii ?! Dar cu problemele legate de dezvoltarea economică? Ei dulce Românie (Mare) ! Numai visuri.