ana.maria.margineanDe curând am intâlnit aici la Chicago o tânără şi talentată interpreta de muzică populară din zona Sibiului. Pentru ca tinerii interpreţi au nevoie de promovare pentru a putea duce mai departe aceste cântece şi tradiţii muzicale româneşti am oferit Ancăi Maria Mărginean ocazia de a răspunde câtorva întrebari pentru a se face cunoscută românilor iubitori de folclor din Statele Unite, dar nu numai.

De unde pasiunea pentru muzica populară?
Am avut norocul să mă nasc la sat (Racoviţa, judeţul Sibiu), într-o familie iubitoare de folclor, de tradiţii, care mi-a insuflat această pasiune pt muzică de mică.

Crescând am descoperit o ladă plină de costume populare lăsate de stăbunica şi acum întreţinute de bunica, multe plăci vechi cu toţi interpreţii genaraţiei de aur a folclorului nostru românesc şi mi-a fost foarte usor să mă decid să cânt, mai ales că m-a înzestrat Dumnezeu şi cu talent.
O moştenesc pe mama, ea cântă foarte frumos, dar nu a reuşit să-şi cultive vocea, în schimb, văzând că eu o moştenesc şi-a dorit ca măcar prin mine să-şi vadă visul împlinit şi cred că am reuşit în mare parte să o fac fericită în acest sens.

De câţi ani cânţi sau te pregăteşti, unde ai facut studii de specialitate ?
În clasa a 6-a m-am înscris la ansamblul de dansuri populare din sat ca dansatoare, instructorul nostru, din dorinţa de a extinde programul folcloric, care îl susţineam pe scena căminului cultural în faţa părinţilor, s-a gândit să ne testeze şi dacă avem voce să cântăm şi câteva cântece, având şansa să mă remarce. să-şi de-a seama că aş putea face chiar mai mult decât atât, şi m-a îndrumat spre Şcoala Populară de Artă din Sibiu, unde am făcut 5 ani de canto popular.
Încă nu sunt sigură, dar acum mă gândesc să urmez şi cursurile unui conservator. Un lucru este cert, experienţa îşi spune cuvântul, şi cu cât cânţi mai mult şi te întâlneşti cu diferite situaţii, în concerte sau turnee, cu atât viziunea despre muzică e alta. Îţi dai seama mult mai uşor de greşeli şi ce ar trebui să înbunătăţeşti. Chiar am rămas plăcut surprins că au venit oameni care m-au auzit şi acum 3 ani aici în Chicago şi au remarcat asccensiunea mea. Contează foarte mult şi părerea publicului, practic el este cel bun judecător al nostru.

Ce faci în prezent, ai terminat şcoala?
Am terminat facultatea de Jurnalistică, specializarea : Comunicare şi relaţii publice, şi acum sunt în ultimul an de master: Marketing şi comunicare în afaceri.

Muzica populară este doar o pasiune sau doreşti să devină o profesie?
Acum câţiva ani nu vedeam muzica decât o pasiune, acum în schimb pot spune că am muncit destul de mult să ajung aici şi ar fi păcat să nu-mi doresc mai mult. În octombrie când mă întorc acasă o să-mi lansez primul CD al meu, la care lucrez de ceva vreme şi mă gândesc chiar la o lansare de amploare. Cred că am toate şansele să reuşesc să fac muzică la un nivel profesionist, bineânţeles dacă îmi ajută Dumnezeu. Eu cred că sunt pe drumul cel bun.

Cu ce ocazie la Chicago? Ce planuri ai cât stai pe aici, am înţeles că ai mai fost prin zonă?
Cum spuneam, am mai fost acum 3 ani în Chicago, şi sunt foarte fericită că oamenii de aici şi-au dorit să vin din nou. Pot spune că datorez venirea mea aici în primul rând unchiului meu, Gheorghe Vasu, care s-a ocupat de organizarea festivalului de la biserica Naşterea Domnului, şi apoi tuturor membrilor consiluilui parohoial. N-aş vrea să dau nume pentru că sunt foarte mulţi, să nu omit pe cineva, le mulţumesc din suflet tuturor românilor de aici, care mă susţin şi mă îndrăgesc.
O să stau aici până la sfârşitul lunii septembrie, o să mai cânt şi în Detroit, Cleveland, şi unde voi mai fi invitată. Eu sunt deschisă publicului, mă duc cu drag oriunde sunt chemată să cânt şi mă bucur că aşa departe de casă găsesc aici o mică Românie, oameni cu dor de cântec popular românesc.

Care sunt artişti preferaţi din muzica populară româneasca care te-au inspirat sau te inspiră?
Sunt foarte mulţi artişti care îmi plac, îi admir şi încerc să “fur” de la fiecare câte puţin pentru a-mi contura stilul propriu. Sunt de parere că fiecare tânăr care îşi doreşte o carieră în muzică trebuie să-şi descopere stilul propriu, fără să imităm, altfel vom risca să fim comparaţi tot timpul cu originalul şi aşa nu cred că vom dainui în timp, cum au reuşit marii artişti, ambasadori ai cântecului popular românesc, peste mări şi ţări.
Când spui Sibiu, spui şi Lucreţia Ciobanu, care este una dintre marile artiste care m-a impresionat şi care cred că este o călăuză în muzica populara din mărginime, pentru fiecare tânăr interpret în parte.
De unde îţi culegi cântecele?
Ştim cu toţii că “folclorul s-a născut la sat”, acolo găsesc la oamenii mai învârstă o comoară nestemată, perle ale folclorului, care aşteaptă să fie cântate. Culeg folclor original de la oameni care au ştiut mai bine decât noi tinerii să îl păstreze, care îşi aduc aminte cu drag de şezători, care din pacate nu mai prea mai există, care se bucură că le rascolesc amintiri dragi pentru a-i putea asculta cântând aşa cum ştiu ei mai bine. Este singura modalitatea de a nu ne îndepărta de originalitate, mai ales că pe zi ce trece ne invadează tot mai multă muzică de proastă calitatea. Măcar în folclor să mai găsim puritatea şi bucuria de a ne alina sufletul.

La ce alte concerte, festivaluri ai mai participat în ţară sau în afară?
Asta este marea satisfacţie a fiecărui artist, putem duce talentul nostru oriunde în lume. Astăzi sunt în Chicago, peste o lună cine ştie prin ce colţ de Românie voi fi solicitată. Particip la multe festivaluri şi spectacole, n-aş putea să le mentionez pe toate, dar pot să vă spun că am început cu festivalurile concurs unde am luat diferite premii, şi acum mă bucur să am parte de spectacole mai ample, unde am plăcerea şi omoarea să stau de vorbă cu artişti consacraţi care îmi dau sfaturi preţioase. Este şi exemplul festivalului de aici unde am cunoscut-o pentru prima dată pe domana Florica Bradu care m-a impresionat. Este o artistă desăvârşită de la care am avut multe de învăţat, de asemenea interpretul Raoul, deşi cântă alt gen de muzică a fost interesant schimbul de experienţe. Până la urmă ne leagă pe toţi sufletul de român.

Îţi dorim mult succes pe viitor şi te mai aşteptăm prin America.

Mulţumesc.