gaston_3

gaston_3Vicepreşedintele TSD Cluj-Napoca, Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, a anunţat că a comandat o barcă din bambus unui prieten din Congo, care să îl ducă pe preşedintele Traian Băsescu în Africa, la dictatorul din Zimbabwe, Robert Mugabe, pentru că acolo îi este locul. Acesta a confecţionat o bărcuţă din hârtie, macheta pentru barca din bambus pe care o va oferi, în decembrie, preşedintelui Traian Băsescu pentru a pleca în Zimbabwe, împreună cu soţia sa, cu Elena Băsescu şi Elena Udrea, după ce va pierde alegerile..
„Bărcuţa de hârtie este un cadou pe care vreau să îl fac cadou preşedintelui Traian Băsescu care tot timpul şi-a manifestat dragostea faţă de mare. Îi trimit această machetă iar în decembrie vreau să aduc barca din bambus care este în lucru în Africa şi cu care se poate muta în Zimbabwe alături de Robert Mugabe, împreună cu Elena Udrea, Elena Băsescu şi soţia dumnealui. Acolo îi este locul”, a afirmat Bakabana.
Acesta a precizat că barca din bambus ar putea fi adusă chiar în septembrie.
„Am comandat-o. Am un prieten în Congo care vine în România în septembrie şi dacă dl. Băsescu vrea să părăsească Cotroceniul cât mai devreme, atunci pe 15 septembrie mă duc la Cotroceni şi i-o dau, cu bagaje, şi se poate muta deja în Zimbabwe”, a explicat Bakabana.
Potrivit vicepreşedintelui TSD Cluj-Napoca, România are nevoie de un preşedinte „demn şi serios” cum este Mircea Geoană.
„Şi Băsescu când a venit la guvernare a avut trei dorinţe, să îl păstreze pe Mihai Tănăsescu la Finanţe, pe Mircea Geoană la Externe şi pe Vasile Puşcaş ca negociator cu UE. PSD este singurul partid care are oameni pregătiţi să scoată ţara din situaţia econo­mică în care se află”, a subliniat Gaston. Bakabana, un inginer de culoare originar din Congo, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Cluj-Napoca, după ce a fost primit în partid la începutul lunii iunie.
Mboumba Bakabana, în vârstă de 33 ani, este unul dintre cei cinci vicepreşedinţi ai TSD Cluj-Napoca. “Alegerea ca vicepreşe­dinte al TSD Cluj-Napoca este un prim pas în cariera mea politică. Eu aş vrea să mă ocup, din această funcţie, de probleme socio-cultu­rale, de proiecte privind ajutarea bătrânilor, a tinerilor cu dizabi­lităţi”, a declarat proaspătul vicepreşedinte al TSD Cluj-Napoca.
Bakabana îşi propune organizarea de concursuri sportive care să dezvolte “potenţialul fizic şi intelectual al tinerilor” dar şi a unor concursuri de şah sau remmy care se adresează persoanelor vârstnice.
Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a fost primit în luna iunie în PSD, alături de alţi peste 300 de tineri din 12 judeţe ale Transilvaniei, în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate la Cluj-Napoca la care au participat preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinţii PSD Ecaterina Andronescu şi Victor Ponta. Mboumba Bakabana este originar din Congo şi este în România din anul 1995. A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Microelectronică şi Telecomu­nicaţii, obţinând diploma de inginer. Locuieşte în comuna Floreşti de lângă Cluj-Napoca şi este director al unei companii de construcţii.
El a recunoscut că era, din fa­cultate, simpatizant al PSD, şi că i-a plăcut „politica preşedintelui Ion Iliescu, apoi a lui Adrian Năstase şi acum a lui Mircea Geoană”.