În această perioadă a cataclismelor nesfârşite de care are parte acest popor nefericit, numeroşi ciumpalaci de presă care au impresia că înţeleg totul şi că totul nu se poate întâmpla decât conform puterii lor de înţelegere, foarte mulţi încearcă să explice ce s-a întâmplat la recentul tur de scrutin electoral. Şi aceasta întrucât, din varii motive, cele mai multe vădit partizane, refuză să accepte rezultatul propriu-zis al alegerilor. Asistăm aşadar aproape zilnic la declaraţiile nu odată surprinzătoare ale unor guru de presă care nu odată consideră că Mircea Geoană ar fi pierdut alegerile datorită discursului său neinspirat, lentorii cu care a replicat adversarului său sau cantonării obsesive în chestiuni ce privesc, aşa cum susţinea un ciumpalac de presă, creşterii sfeclei în România. Sus-pomenitul politolog, vădit înregimentat, se referă, în fapt, la deficienţele de ordin comunicaţional pe care Mircea Geoană n-ar fi reuşit să le depăşească. De aici, în opinia lui, intenţia candidatului PSD de a evita confruntarea directă cu contracandidatul său în faţa electoratului. Nu ne-am propus să analizăm justeţea unor astfel de opinii,cu atât mai puţin de a scuza atitudinea celui în cauză, de care nu ne leagă nimic, politic sau doctrinar, însă nu ne putem abţine să nu subliniem comoditatea şi superficialitatea lor. Este foarte posibil ca toate cele ce i se impută lui Mircea Geoană să fie adevărate şi reale. Cu toate acestea riscăm să afirmăm că înfrângerea în alegeri a lui Mircea Geoană a avut cu totul alte cauze, că, în realitate Mircea Geoană nu a pierdut alegerile, ci el a fost trădat de proprii săi colegi de partid. O bună parte dintre liderii PSD, în special cei din conducerea filialelor teritoriale nu au dorit cu nici un preţ ca preşedintele partidului lor să câştige aceste alegeri. Pentru a doua oară în cariera sa politică Mircea Geoană a fost vândut de proprii săi colegi şi culmea şi de această dată, atunci când s-a aflat în competiţie tot cu Traian Băsescu. Cei care mai avem cât de cât memorie, ne amintim că Mircea Geoană a fost abandonat şi trădat şi atunci când candida pe listele PSD pentru funcţia de Primar general al Capitalei. Ulterior, doar cu jumătate de gură, însă, el a ţinut să reclame lipsa de loialitate a unora dintre colegii săi. Iată că situaţia s-a repetat din nou, fapt care subliniază, cât se poate de clar, nu numai deficienţele de ordin organizatoric la nivelul partidului respectiv, cât mai ales o serie de carenţe grave de ordin moral.
Din motive pe care nu le cunoaştem şi nici nu ne preocupă în mod deosebit, la foarte scurtă vreme după anunţarea candidaturii sale, coeziunea atât de necesară la nivelul PSD în astfel de momente decisive, s-a frânt brusc. Unii dintre cunoscuţii, de acum, baroni locali nu şi-au mai ascuns nemulţumirea faţă de decizia lui Mircea Geoană de a candida pentru funcţia supremă în stat. Încă după prima din repetatele sale lansări în cursa pentru Cotroceni, mulţi dintre baronii locali erau deja bucuroşi că în această competiţie va fi prezent şi doctorul Sorin Oprescu. Pe unii dintre aceşti lideri teritoriali am avut posibilitatea să-i întâlnesc, absolut întâmplător şi cu totul dezinteresat şi, mărturisesc că am fost efectiv surprins că, încă de atunci, ei puneau serios sub semnul întrebării şansele de reuşită ale propriului candidat. În acelaşi timp, am fost la fel de surprins şi de hotărârea celor mai mulţi de a-l vota pe Sorin Oprescu, fără a putea, însă, argumenta, cât de cât coerent, decizia respectivă. Stârnit de astfel de declaraţii, am urmărit şi măsurile luate, în special în judeţele din Transilvania, pe timpul campaniei electorale. Avertizat de semnalele pe care le deţineam, nu am fost, aşadar, absolut deloc surprins să constat că amintiţii baroni din Transilvania şi-au boicotat sistematic liderul politic central pe durata întregii campanii electorale, că, în realitate, în foarte multe judeţe în care, la alegerile precedente, PSD înregistrase scoruri mult mai mari în comparaţie cu alţi competitori, rezultatele de acum sunt net inferioare şi nu pot fi puse exclusiv pe seama unei mai abile şi inspirate campanii promovate de principalul contracandidat. Ca unul care cunosc cât de cât de ce a fost în stare să facă PSD într-o campanie electorală, atunci când a avut interes, am fost de-a dreptul şocat de această dată în faţa trădării lamentabile, ca şi a atitudinii de non-combat din multe zone ale Ardealului şi Banatului.
Trădarea lui Geoană de către propriul partid nu a fost doar la nivelul structurilor teritoriale şi al conducerii unor însemnate instituţii ale statului. După cum ştie toată lumea, membrii Curţii Constituţionale sunt, în covârşitoarea lor majoritate foşti oameni politici ai PSD, deţinători chiar ai unor demnităţi de rang înalt în guvernele PSD. Prin urmare, n-ar fi surprins pe nimeni dacă, această Curte Constituţională, chemată să dea verdict final în cazul aşa-ziselor fraude pe timpul alegerilor, ar fi dispus reluarea turului al II-lea al scrutinului, ţinând cont de probele administrate de reclamant, respectiv de susţinătorii lui Mircea Geoană. Însă, aşa cum am arătat, nici măcar aceşti membri aparent echidistanţi ai Curţii Constituţionale nu l-au dorit pe Mircea Geoană preşedinte al României. Prin urmare, decizia lor, mimând echidistanţa, a pus definitiv capăt aspiraţiilor prezidenţiale ale preşedintelui PSD. Iar ca trădarea să fie şi mai evidentă, la scurtă vreme, o serie de parlamentari ai PSD, inclusiv unii cu foarte vechi state de servicii şi cu foarte multe mandate, au părăsit cu suspectă grăbire corabia ce dădea semne că ar intra la apă.
Considerăm, aşadar, că Mircea Geoană, în calitate de candidat al PSD la recentul scrutin prezidenţial a fost învins de PSD în primul rând şi apoi de contracandidatul său. Situaţia, de o mare gravitate, vorbeşte de la sine despre faptul că în acest partid persistă o serie de neînţelegeri interne extrem de contraproductive, mai ales în momente de cotitură, iar perpetua nesoluţionare a lor ar putea duce, în final, la adâncirea, până la cote de-a dreptul critice, a confruntării şi disputelor intestine, cu consecinţe greu previzibile în ce priveşte viitorul politic al respectivului partid. Clarificarea şi soluţionarea, în regim de urgenţă, a acestor aspecte se impune, aşadar, în timpul cel mai scurt, iar actualul preşedinte al respectivului partid nu poate să susţină că ar fi vorba de lucruri mărunte şi nesemnificative, dacă vrea să păstreze o coeziune minimă la nivelul organizaţiilor teritoriale şi centrale pentru a asigura coeziunea şi coerenţa necesare în actualul context politic.
Respectiva formaţiune politică, precum şi conducerea ei sunt obligate să reducă şi să-şi asume realitatea, indiferent dacă le place sau nu, pentru a evita ca în viitorul apropiat lucrurile să ia o turnură previzibilă care să ducă în final la punerea respectivei formaţiuni politice în imposibilitatea exercitării unui rol politic major în viaţa acestei ţări.
