UMPLE, IUBITO,
CU VIN VECHI POTIRUL
Umple, iubito, cu vin vechi potirul,
Căuşul tainei, limpezit de muze!
Alintă apa dulce din havuze
Ce-a adormit cu trudă trandafirul! Aşterne masa cu-n surâs pe buze,
Aşează pâinea şi veghează mirul
Ademenind spre trup încins zefirul
Aromitor al zorilor lăuze.
Aprinde focul, nu-l lăsa să piară,
Aruncă lemne pe altar! Apoi
Miresme dulci ne vor zidi. Spre seară
Vom dezbrăca veşminte. Drepţi şi goi
Ne vom topi ca un palat de ceară
În flacăra dintru adânc de noi.
ÎMI UIT CUVÂNTUL. TE ATING CU GURA
Îmi uit cuvântul. Te ating cu gura
De la picioare aplecat spre pleoape.
Străbat câmpii şi nu las să îmi scape
Cuibare moi ce-mi înteţesc arsura.
Dau de scânteia pulpelor aproape
Şi-mi prăvălesc dorinţele de-a dura
Spre mustul vieţii năucind făptura,
Ca din afund de patimi să se-adape.
La sâni trufaşi mi se opreşte lutul,
La sfârcul poftei ce s-a-nfipt în lan
Şi urc năvalnic, pârjolind ţinutul
Uitărilor ce s-au pierdut în van.
Când buzele îşi vor topi sărutul,
Cobor în tine spre un alt liman.
UN GLAS MĂ STRIGĂ. SOMN ADÂNC ÎMI PRADĂ
Un glas mă strigă. Somn adânc îmi pradă.
Arsura gurii tale mă apasă :
„Alungă clipa între noi rămasă,
Deschide uşa, văluri vechi să cadă.
Dar şovăiala mi-a vârât în plasă
Neiertător frison ca o iscoadă.
Credinţa-n mine nu-mi mai e plămadă.
Ascunde-mă de noaptea ce se lasă! „
Mi-am lepădat veşmântul. Gene grele
Strivesc hotarul prea târziu decis.
M-a-nlăcrimat uitarea pân’ la piele.
Cum să gonesc năluca în abis ?
Te văd vârându-ţi mâna prin zăbrele.
Nevolnic, sterp şi lacom ţi-am deschis.
ÎNEACĂ-MĂ-N SĂRUTUL CE UCIDE
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.
În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.
Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă
Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.
ASCUNDE-MĂ, IUBITO, DE PRIVIREA
Ascunde-mă, iubito, de privirea
Lunatecilor greieri din răstoace,
Alungă pui de mierle din găoace
Şi lasă-mă să-ţi răstignesc iubirea.
În trupul tău tăcerea grea se coace.
Avidă smulgi din pieptul meu rostirea.
M-afund în cuibul rodnic şi uimirea
Sălbatic vrea cu mine să se joace.
Strivesc sămânţa coapselor virgine
Şi geana muşcă sânul pârguit.
Pătrund adânc, năvalnic şi mi-e bine.
Tot cerul cade-n iarbă istovit.
Un şarpe magic s-a-nălţat din mine,
Ofranda serii fără de sfârşit.
SPUNE-MI, IUBITO, UNDE-ŢI E POPASUL
Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul ?
În cuib zănatec, în amurg de ceară ?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul ?
Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-a despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară ?
Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,
Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,
Aceeaşi Ană, pe un nou altar.
