Am încercat să provoc o discuţie pe marginea unei fotografii făcute în seara în care a început să ningă la Washington DC. Indiferent că ninsoarea fusese anunţată cu o săptămînă înainte, nebunia momentului a fost de neevitat! De ce? În fiecare an ninge şi nu este nimic nou. Dar aşa este omul, mereu nepregătit sau surprins, ca şi instituţiile publice, care aveau să se lamenteze, la posturile de ştiri, că le-a luat zăpada pe nepregătite şi nu au avut destule pluguri cu care să dezăpezească arterele principale. Şi, astfel, m-am decis să ies la plimbare prin magazinele capitalei americane, să mă amuz cum lumea se îmbulzeşte la rafturi, cumpărînd absolut orice, doar ca să cumpere şi să aibă în casă în caz de… în caz de nu ştiu ce. În caz de zăpadă? Nu e normal să fie zăpadă dacă este iarnă? În doar cîteva ore, cozile infernale din magazine au lăsat în urma lor rafturi goale, mizerie în galantare şi vînzători obosiţi de zarva provocată de lumea speriată pentru nimic. Goliciunea magazinelor mi-a provocat zîmbete şi multe idei pentru discuţii controversate, care aveau să vină odată ce imaginile mele vor fi atins paginile de internet. Şi aşa a şi fost! Un deliciu să-i provoci pe cei care, uitînd de unde au venit, crezînd că în America aleargă cîinii cu covrigi în coadă, se trezesc ca după un duş rece, dînd din colţ în colţ, ruşinaţi de propria lor ignoranţă, după ce îi pui faţă în faţă cu realitatea. Întîi au început cu acel… “aceste imagini îmi aduc aminte de zilele de pe vremea lui Ceauşescu…”. Ok, am spus eu! Dar de ce să vă aducă aminte de acele zile şi să nu recunoaşteţi că sînt imagini ale timpurilor pe care le trăim acum şi se întîmplă sub nasul nostru, peste mări şi ţări! Vremea lui Ceauşescu a apus de 20 de ani. Sîntem în anul 2010 şi nu cred că în România de azi, mai ales în Bucureşti, hoarde de oameni disperaţi, uitînd de orice nivel de civilizaţie, golesc magazinele de alimente, ca şi cînd ar veni mai ştiu eu ce foamete, aşa cum s-a întîmplat în capitala americană.
Iubesc provocările şi, mai ales, dacă, în final, ele îi aduc pe oameni în faţa unui adevăr pe care sînt constrînşi să-l recunoască, mă simt cu atît mai bine. Şi vorbesc aici de faptul că românul nostru nu vrea în ruptul capului să recunoască faptul că şi în America viaţa e grea şi urîtă, că şi în America există probleme şi oameni prost crescuţi, că şi în America serviciile sociale lasă de dorit… şi aş putea continua lista pe zeci de pagini! Acest lucru mă doare pe mine! Este păcat că nu vedem problemele mult mai grave care există în America. Ştim doar să arătăm cu degetul la bietul tărîm românesc, să-l vorbim de rău, să-l spoim în cele mai urîte culori şi să închidem ochii la mizeria şi prostia de care ne lovim zilnic pe alte continente ale lumii. De aceea, ies cu aparatul încercînd să imortalizez toate aceste momente, pentru ca, într-o bună zi, dacă cineva mă va întreba cum pot să demonstrez cele afirmate, să am imaginile clare.
