Aparent, au fost descoperite o multitudine de argumente care să convingă guvernul, acuzat, cu o iresponsabilă uşurinţă de flaşnetarii mediatici amintiţi, de toate păcatele imaginabile. Din păcate, pera puţini dintre deontologii angajaţi în acest război, au aruncat în luptă şi argumente inspirate din activitatea şi atitudinea noilor autorităţi imperiale de la Bruxelles, graţie cărora România, dar şi alte state din zonă, sunt azi în pragul colapsului financiar şi economic.

Căci după modelul mai vechilor imperiu din istoria mai recentă sau mai veche a Europei, ceea ce e valabil la Bruxelles, un e valabil şi în coloniile conduse cu mână de fier. Nouă ni se predică, din păcate, tot mereu, şi din ce în ce mai ameninţător, să strângem cureaua, să creştem şomajul, să reducem salariile etc. Dar acolo, la Bruxelles, un pare a se fi auzit de criză sau de celelalte nenorociri cu care se confruntă o bună parte din naţiunile europene.

Şi pentru că veni vorba de o sintagmă tare dragă “ziariştilor” români, anume cea a “pensiilor (şi salariilor) neruşinate”, IATA câteva exemple, uşor verificabile, care demonstrează convingător cât de riguroşi şi economicoşi sunt cei de la Bruxelles în această privinţă (precizez că textil ce urmează l-am primit, de la un prieten din străinătate, pe net):

„Aţi observat că politicienii nostri se lupta ca nebunii să intre în administratia U.E.
şi de ce? Pensionarea la 50 de ani, cu 9000 de euro pe lună pentru funcţionarii din U.E. a fost aprobata! În acest an, 340 de functionari se vor pensiona la 50 de ani cu o pensie de 9000 de euro pe lună. Da, ati citit corect! Pentru a sprijini integrarea personalului nou de la noile state membre ale U.E. ( polonia , malta , europa de est …), funcţionarii din ţările membre (ca belgia, franţa, germania ..) Vor primi din partea europei, aceasta oferta (= cadou pretios, putem spune de aur) doar ca să se pensioneze.
De ce şi cine plăteşte ? Tu si cu mine!

Ei voteaza legi, fără control şi-si atribuie,,parasute de aur” cu impozitele noastre. Acestea trebuie să fie dezvăluite cu ajutorul acestui mesaj tuturor europenilor din jurul vostru. Tehnocraţii europeni beneficiaza de pensii de nababi…. Chiar şi parlamentarii, care cu toate acestea, beneficiaza de regimuri speciale, nu primesc o treime din ceea ce ating acesti domni … Adica, giovanni buttarelli, care ocupa postul de asistent supervizor de protecţia datelor “, va primi numai dupa 1 an si 11 luni de serviciu (noiembrie 2010), o pensie de 1 515 euro / luna. Echivalentul a ceea ce se ,,ofera” , în medie, unui angajat francez din sectorul privat, după o carieră completă (40 ani).
Colegul său, peter hustinx, si-a văzut contractul reinnoit cu inca 5 ani. Acesta va avea dreptul la aproape 9 000 euro de pensie pe lună.

E simplu, nimeni nu s-a decis sa-i ia la intrebari, deci e firesc că profită. E ca şi cum pentru pensionarea lor, ei ar fi primit un cec în alb.

Multi alte tehnocraţise bucura de acest privilegiu: 1. Roger Grass, grefier al curţii de justiţie , va primi euro 12 500 de pensie pe luna.

2. Pernilla Lindh, judecător la tribunalul de primă instanţă, 12 900 euro/luna.

3. Dăąmaso Ruiz-Jarabo Colomer, avocat general, 14 000 euro/luna.

Listă de verificare, fa click pe adresa de mai jos:

http://www.kdo-mailing.com/redirect.asp?numlien=1276&numnews=1356&numabonne=62286
pentru ei, este jack-pot-ul mult visat. Fiind in funcţie de la mijlocul anilor 1990, sunt sigur de a ,,avea o carieră completă” şi, prin urmare, a obţine maxim de 70% din ultimul salariul. Nu numai ca pensiile lor ,,sparg plafoanele de pensionare” dar pe deasupra pentru dansii e suficient de a lucra doar 15 ani şi jumătate(intr-o viaţa de om) pentru a valida o cariera completa, în timp ce tu, ca si mine, trebuie sa te omori la servici 40 de ani, în curând 41 ani si doresc sa o mai lungeasca nitelus…..
Confruntandu-se cu prăbuşirea sistemelor de pensii, tehnocraţii recomanda cariere mai lungi: de la 37,5 ani, 40 de ani, 41 ani (în 2012), 42 (2020), etc.

Dar pentru ei nu e nici o problemă, e suficient doar 15.5 ani … Iniţial, aceste pensii de nababi au fost rezervate doar membrilor comisiei europene dar de-a lungul anilor, acestea au fost acordate si altor angajaţi. Acum, ei sunt o armată care se bucura : judecători, magistraţi, grefieri, controlori, mediatori, etc. Dar, mai grav, în acest caz, este că acestia nu contribuie nici cu o centime de euro la super- pensiile lor. Totul se plăteşte de catre contribuabili…

Noi, cotizam toata viaţa şi la cea mai mică întârziere de plată ni se reaminteşte, urmează amenzi, penalităţi de întârziere de plată, etc. …fara nici o milă. Ei sunt scutiti de toate acestea.

Va puteti imagina? Chiar şi judecătorii curţii de conturi, care, cu toate acestea, se presupune că “/ verifica dacă cheltuielile uniunii europene sunt legale, ptr.scopul pentru care sunt destinate … / “beneficiaza de acest sistem şi nu plătesc nici o cotizatie. In schimb nu uita ca trebuie sa joace rolul de ,, jandarmi ” la bruxelles ” şi continuă să dea lecţii de ortodoxie bugetara, atunci când ei au ambele mâini pana dincolo de coate în oala cu gem? La ora în care viitorul pensiilor noastre este serios compromisă de violenţa crizei economice şi brutalitatea şioc demografic, oficialii europeni au, pe cheltuiala noastră, pensie de 12 500 – 14 000 euro/lună după doar 15 de ani de carieră, fără măcar a contribui cu ceva ptr ea … Acest lucru este pura provocare!

Scopul acestor randuri este de a alerta toti cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.
Împreună putem crea o maree. Nu există nici o îndoială că tehnocraţii din europa continuă să se bucure pe cheltuiala noastră şi fara griji sau frica, de astfel de pensii. Sa incercam sa punem piciorul in prag. S-a efectuat un studiu precis şi documentat, si se demonstreaza prin amploarea scandalului. Aceste studii au fost deja preluate de către mass-media.

http://www.lepoint.fr/actualites-economie/2009-05-19/revelations-les-retraites-en-or-des-hauts-fonctionnaires-europeens/916/0/344867
difuzarea pe o scară largă în rândul tuturor celor 27 de ţări ale U.E., prin intermediul presei a e-mailurilor….poate se va ajunge la ceva, doar daca nu sunteti multumiti cu faramiturile care vi se ofera.
Transmiteti la toata lumea