ABORIGEN AUSTRALIAN

ABORIGEN AUSTRALIANÎn Australia am fost cu inginerul Simion Boboc, funcţionar la Primăria Municipiului Bucureşti. Noi am venit din Singapore unde am fost şeful unei delegaţii numeroase şi am să le spun pe nume pe cei ce-mi mai aduc aminte. De la Românoexport era Ion Şiraev, şef de servici, care trebuia sa vândă textile şi să cumpere iută din care pe atunci se făceau saci. Mai era şi Nicolae Angelescu de la Autotractorul, care impreună cu un tip ce nu mai ştiu cum îl chema de la Tractorul Roşu Braşov, trebuiau să vândă tractoare. Şi a mai lipit de delegaţia noastră şi pe Simion Boboc, care nu avea nici o legatură cu problemele noastre ci era plasat de Securitate.

Boboc a fost totuşi băiat „salon” şi ne-a spus, „băieţi să vă ţineţi gura lipită ca să nu-mi daţi mie de lucru”. Şi muncitorul de la Tractorul Roşu era tot informator fiindcă l-am urmărit şi în fiecare seară scria pagini întregi ferindu-se de noi. Eu aveam ca sarcină sa cumpăr cinci mii de tone de cauciuc natural sortul RSS1 care este calitatea cea mai bună, care pe atunci la bursa cauciucului din Singapore se vindea cu 500 de dollari americani tona. Însă sarcina mea era un pietroi legat de gât, că trebuia să cumpăr cauciucul „în compensaţie” adică să cumpăr o marfă „tare” cauciucul natural în compensaţie cu nişte mărfuri foarte greu vandabile, tractoare şi textile. Era foarte greu să concurezi cu Caterpillar marcă americană care era pe piaţă de zeci de ani, aveau un servis pus la punct şi tractoare uşoare cu consum redus de motorină. Ale noastre erau greoaie, nu aveam nici un servis şi manevrarea volanului nu era automată şi chinezii care sunt deobicei mici şi pricăjiţi nu le puteau manevra. Am vândut totuşi în Singapore 92 de bucăţi pe care ei le utilizau să strângă nisipul de pe plaje si să extragă din el un minereu de cositor. Am avut numai necazuri cu cele 92 de tractoare că au început să aibă defecţiuni şi noi nu aveam piese de schimb, şi până veneau de la Braşov, treceau câteva luni. Şiraev a reuşit să vândă nişte textile, dar eu nu puteam compensa două milioane şi jumătate de dolari cu nişte mărfuri nevandabile.

(…) De la Singapore până la Sydney am zburat la o altitudine destul de joasă şi am putut vedea nişte privelişti încântătoare, munţi împăduriţi, păduri nesfârşite, şi apoi zone întinse de ape albastre verzui. Ajunşi în Sydney, ce ne-a izbit a fost limbajul, care nu era engleza cu care eram noi obişnuiţi ci un jargon colţuros care abia îl înţelegeam. Mai apoi ne-am lămurit, Australia era locul de surghiun al Imperiului Britanic. Aici erau deportaţi cei mai periculoşi bandiţi şi răufăcători şi prostituatele rebele. Ei s-au combinat între ei şi au dat naştere la naţiunea australiană care mai păstrează unele caracteristici, în special în limbaj.

(…) Pentru noi Australia era o lume nouă şi interesantă. Ne-a uimit cât de ieftin era vinul local, adică australian. Era foarte bun, noi cumpăram zilnic o sticla de 3 litri pe care până seara o „stingeam”. Zilnic cumpăram o găină friptă, care cred că avea peste două kilograme şi  sticla de 3 litri de vin. Asta era norma noastra zilnică, care costa sub cinci dolari. Ne-am dus la agenţia noastră economică, dar am fost primiţi cu destulă răceală. De unde în alte ţări cei de la agenţie se gudurau pe lângă noi, ăştia din Sydney ne-au tratat cu sictir aristocrat. Noi nu am avut încotro şi am redus sejurul nostru în Australia la două săptămâni, cu toate că nu aveam de făcut nimic dar prea era frumoasă Australia ca să o părăsim repede. Al doilea oraş ca mărime este Melbourne, însă noi am stat numai în Sydney. Sydney este un oraş mare şi modern cu o populaţie de 4,3 milioane de locuitori. Melbourne este al doilea cu o populaţie de 3,7 milioane de locuitori şi a luat naştere cu 47 de ani după Sydney. În Sydney este o puternică comunitate românească, însă una şi mai puternică este comunitatea greacă. Am văzut un cartier întreg cu denumirea străzilor şi inscripţiile de pe tranvaie scrise în limba greacă. Când englezii au furat acest teritoriu de la stăpânii lor de drept, populaţia de aboriginali, i-a masacrat şi persecutat fără milă. (…) Şi acum băştinaşii trăiesc în rezervaţii şi au un standard de viaţă foarte scăzut. Până nu demult, Australia nu permitea chinezilor să intre în ţara lor, fiind foarte rasişti, cu timpul însă le-a mai trecut.

Un prieten de al meu chinez din Singapore, care a urmat Politehnica la Sydney, mi-a povestit o întâmplare hazlie de a lui legată de ura australienilor împotriva chinezilor.  Când s-a dus prima dată la Sydney, funcţionarul de la immigration când i-a luat paşaportul să il verifice l-a întrebat: „Did you come here today?” (Ai venit aici azi?). După cum am spus jargonul australian este engleza criminalilor şi prostituatelor de pe timpuri şi funcţionarul la „today” adică astăzi a pronunţat „tu dai” care înseamnă „să mori” care se scrie „to die”. Prietenul meu ştiind aversiunea australienilor împotriva chinejilor a înţeles „tu ai venit aici să mori?”. I-a sărit smalţul şi a încept să-l înjure pe ofiţerul de la ghişeu. Până la urmă s-a lămurit şi şi-a cerut scuze.

Australienii la „hand” care însemnă mână şi se pronunţă „hend” pronunţă cum se scrie „hand”. Dar cu toate aceste neînsemnate inconveniente mi-a plăcut enorm Australia. Preţul la alimente şi băuturi (ce ne interesa pe noi) erau foarte scăzut. (…)

Am intrat cu Spiridon Boboc într-un butic cu suveniruri pentru turişti. Vânzătoarea, o doamnă drăguţă după ce ne analizează amănunţit ne întreabă: „Sunteţi români ce bine-mi pare că aud limba mea maternă. Eu sunt evreică româncă plecată de pe timpul lui Gheorghiu Dej în 1950. Mai vine maşina neagră noaptea să aresteze oameni şi să-i bage la puşcărie cum făcea când eram noi în România ?”. Noi de colo minţind ca nişte măgari: „Da de unde, acum este libertate totală poţi să spui ce vrei, poţi să face ce-ţi place şi nu ţi se întâmplă nimic” Nu ştiu cât ne-a crezut ea dar noi eram „prelucraţi” cum să ne comportăm: „Dar vedem că vorbiţi foarte bine româneşte după atâţia ani”. „Toată comunitatea noastră de evrei din România vorbim acasă şi între noi numai româneşte, copii noştri înainte de a învăţa engleza în şcoală, învaţă româna în familie. Limba maternă nu se uită nicodată!”. Şi atunci ne-am gândit cu ciudă şi ruşine cum românii noştri se chinuie să-şi înveţe copiii engleza şi să uite româna ca lor le este ruşine că sunt români.

Am mai întâlnit evrei români şi în Singapore şi în Rio de Janeiro în Brazilia şi mi-au spus exact acelaşi lucru, ei nu au uitat limba română, îşi învaţă copiii româna şi vorbesc acasă şi între ei numai româneşte. Acum la noi a venit în vizită o colegă de a Luminiţei, fata mea, arhitectă şi ea, ce s-a stabilit de mult în Israel. A venit cu fata ei Rodica, ce s-a născut în Israel. Şi Cecilia, aşa o cheamă pe colega Luminiţei, şi fata ei vorbesc neoş româneşte, şi nepoata mea Ruxandra, fata lui Monica, cealaltă fată a mea, care a venit în Canada când avea 12 ani, se chinuie când i te adresezi în română, că aşa au învăţat-o părinţii, adică copiii mei. În schimb Daniel, tot nepot de al meu, băiatul Luminiţei, care s-a născut în Canada, vorbeşte româneşte (cu un slab accent englezesc). Este cum îi educi pe copiii, şi daca „nu-ţi este ruşine ca eşti român”. Am un prieten foarte bun pe Robert şi nevasta lui Suzy, pe care îi ştiu din Singapore de acum 30-40 de ani. Ei locuesc în Perth al patrulea mare oraş al Australiei cu o populaţie de un milion şi jumătate de locuitori, de pe latura de vest a Australiei. Numele lui chinez este Ng Soo Lam m-a vizitat de când sunt în Canada de doua ori.

Când m-am gândit să părăsesc „raiul” lui Ceauşescu, Australia a fost una din ţările care mă tenta, dar până la urmă mi-am schimbat gândul deoarece este prea departe de România. Canada este la o distanţă de 7 ore pe când Australia de 22 ore, este pe partea cealaltă a pământului. Am luat în calcul şi ţările europene, în special Germania, unde aş fi avut şi un avantaj să dovedesc că bunicul meu Vasile Olarescu la origine era Schneider deci german, care înseamnă croitor.

(Notă: Dintre ţările pe care le-am vizitat cea mai puternică impresie mi-a făcut-o Singapore, Scoţia apoi Australia, motiv pentru care în acest volumaş dedic câte un capitol pentru fiecare.)