Ţara cu un singur gras, Fallujah, Închisoarea Guantánamo, Întâlnirea cu Mu’ammar al Gaddafi, Interviul cu ayatollahul Mohammad şi Campania din Irak sunt doar câteva din reportajele realizate de Adelin Petrişor care îţi aduc aminte de observaţia lui Heidegger pentru care “jurnalistul este un Zeiger, anticipator al disfuncţiilor şi conflictelor sociale, capabil să le semnaleze înainte ca pruncul să cadă în fântână, oferind o imago mundi reală” (spunând ca în basmul lui Andreson că “împăratul e gol”). Vă invităm să citiţi interviul realizat de Adrian-Vladimir Costea cu privire la problema terorismului şi a libertăţii de exprimare în spaţiul European. Mulţumim domnului Adelin Petrişor pentru timpul acordat!
– După Charlie Hebdo şi atacurile Statului Islamic, care sunt limitele libertăţii de exprimare pentru un jurnalist? De ce jurnaliştii sunt ţinta principală a grupărilor teroriste?
Nu exista limite ale libertăţii de exprimare. Cred că fiecare jurnalist ştie să nu aducă atingere valorilor recunoscute şi apreciate de alţii. E ca în drept, libertatea ta se termină unde începe să o încalce pe a altuia. Personal nu înţeleg umorul celor de la Charlie Hebdo, însă într-o democraţie, singura sancţiune e să nu le citeşti revista. Eu cred că cei de la CH nu sunt jurnalişti. Sunt caricaturişti, umorişti, artişti, dar nu jurnalişti. De ce îi atacă teroriştii pe cei care scriu? Pentru că sunt cunoscuţi, citiţi şi uciderea lor va îngrozi şi mai multă lume. Asta fac teroriştii, răspândesc frică.
– Care sunt riscurile la care sunt expuşi jurnaliştii atunci când realizează reportaje în zonele infectate de problema războiului, a dictaturii sau a terorismului?
În zonele de război cred că eşti mai liber decât într-o dictatură. În război, un jurnalist riscă să fie împuşcat, să calce pe o mână. În dictatură el este constant hărţuit de autorităţi. Riscă să-şi piardă libertatea şi, uneori, şi viaţa. Vezi cazul Rusiei lui Putin.
– Ce rol deţin jurnaliştii în cadrul unui regim? Cum trebuie să se comporte jurnaliştii în cadrul regimurilor autoritare/dictatoriale?
În dictaturi nu există jurnalişti, ci propagandişti. Ei trebuie doar să popularizeze ideile regimului, să laude regimul. Nimeni nu are voie să critice, Doar dictatorul are acest drept. Cel mai bun exemplu este Coreea de Nord. Să nu uităm nici “jurnalismul” românesc din perioada comunismului…
– Prin ce diferă Ţara cu un singur Putin de cea cu un singur gras? Ce asemănări şi deosebiri există între Putin şi Kim Jong Un?
Puţin se vrea mai “cool”, însă e un dictator 100%. În regimul lui au fost asasinaţi jurnalişti care îl criticau, oamenii de afaceri care nu erau cu el au ajuns în închisoare, oponenţii au fost otrăviţi. Am transmis din Rusia în 2000, atunci când Putin a luat puterea. Au trecut 15 ani şi el a găsit o portiţă în legislaţie şi e tot la conducere. Dacă nici asta nu e dictatură… În Rusia se trăieşte ceva mai bine decât în Coreea de Nord.
– La ce este deficitar jurnalismul românesc în acest moment? Ce schimbări ar trebui făcute pentru a deveni unul performant?
Jurnalismul românesc e ca ţara, nici mai bun, nici mai rău. Din nefericire, dezbaterea sterilă a luat locul ştirilor. Asta şi din motive financiare. E mult mai ieftin să stai la taclale în studio. E scump să te documentezi, să filmezi, să montezi… Eu cred că este doar un episod mai puţin fericit al jurnalismului. Lucrurile se vor schimba în bine sper eu. Jurnalismul se va transforma, dar nu va dispărea. Societatea democratică are nevoie şi de jurnalişti.
– Ce sfat oferiţi tinerilor care doresc să devină jurnalişti de război? Care sunt avantajele şi dezavantajele acestei profesii?
Nu îmi place să dau sfaturi, nu cred că sunt în măsură. Jurnalismul de război, ca orice nişă, are şi avantaje şi dezavantaje. J
– Ce aspect v-a frapat cel mai mult din deplasările făcute în zonele de conflict?
Multe lucruri te impresionează acolo. Pe mine cel mai mult mă emoţionează copiii. Ei sunt cei mai vulnerabili şi suferă cel mai mult. E cumplit să vezi un micuţ încercând să supravieţuiască într-o lume bulversată de cei mari…
– Ce apreciaţi şi ce aţi schimba la România?
Apreciez libertatea obţinută după 1989. Nu trebuie să uităm ceea ce a fost în dictatură şi trebuie să protejăm ceea ce am primit după Revoluţie. Nu schimb eu nimic. În timp, societatea îşi găseşte propriul ritm. Dacă vom compara România din 1990 cu cea de acum, vom vedea diferenţele.
– Ce mesaj le transmiteţi românilor care după 26 de ani de la căderea comunismului regretă căderea acestuia?
E dreptul fiecăruia să creadă ce vrea, dar nostalgicii ar trebui să aibă grijă ce-şi doresc. Comunismul a fost cancerul societăţii româneşti: a distrus elitele şi a adus la putere nişte semidocţi care au îngenunchiat şi umilit poporul…
