Dorinţa de a fi mamă se manifestă cred la orice femeie normală şi e adevărat că atunci când nu ai copii parcă îţi doreşti din ce în ce mai mult.Am fost suficient de norocoasă să mi se îndeplinească cea mai mare dorinţă, aceea de a fi viitoare mamă şi peste aproximativ trei luni o să o întâmpinăm în sfârşit pe fetiţa noastră mult aşteptată. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat în caz opus. Aproape niciodată nu m-am gândit “serios” la adopţie pentru că din majoritatea poveştilor cu copii adoptaţi, am înţeles că în final se ajunge o dezamăgire +atunci când copilul află adevărul sau când este batjocorit de alţi copii etc.
Anul trecut una dintre cunoştinţele mele, când a aflat că sunt din România m-a întrebat sfioasă dacă vorbesc cumva şi limba rusă şi mi-a luat câteva luni să înţeleg de ce. Între timp am devenit prietene şi am aflat că nu avea copii dar că se gândea să aducă în vizită un copil din Ucraina pentru o lună în timpul Crăciunului anul trecut.
După câteva luni mi-a spus tristă că nu a reuşit să îşi îndeplinească această dorinţă, că programul ucrainian a interzis pentru o perioadă aceste vizite şi concluzia ei a fost că destinul nu îi permite nici măcar să aiba bucuria de a avea un copil în vizită, şi nici pe departe aceea de a avea un copil al ei sau adoptat.
Această doamnă mi-a creeat impresia unei persoane foarte calde şi umane, o fiinţă care ar fi meritat cu adevărat să fie mamă. Ea m-a încurajat tot timpul să nu îmi pierd speranţa şi cred că s-a şi rugat să rămân însărcinată. La aproximativ 4 sau 5 luni după Craciun prietena mea mi-a spus că încearcă din nou să aducă un copil, o fetiţă din Ucraina în vizită pentru o lună.
Fetiţa are 13 ani, mi-a şi arătat o fotografie cu ea, părea foarte draguţă şi extrem de inocentă în poză. M-am bucurat pentru prietena mea şi m-am gândit ce bine că a ajutat-o Dumnezeu să îşi vadă acest vis împlinit. În perioada precedentă vizitei, prietena mea a facut planuri de vacanţă, a redecorat camera “oaspetei”, i-a cumpărat cadouri la fel de inocente ca şi privirea ei din fotografie şi s-a pregătit probabil emoţional pentru o experienţă cum nu mai trăise până la acea vârstă: aceea de a fi mamă.
Fata a venit de curând în Statele Unite şi am cunoscut-o pentru o scurtă vizită. Ne-am întâlnit la un fast food unde ei urmau să ia prânzul. Prima mea impresie a fost că fata era extrem de apropiată de “tata”, de soţul prietenei mele şi nicidecum de prietena mea. S-au tachinat mai toată şederea, glumeau împreună şi chiar ei mi-au spus că fata a declarat că cel mai bun prieten al ei este “tata”, omul acesta pe care îl cunoscuse de doar 2 – 3 săptămâni. Exista între ei o chimie foarte ciudată, pe care nu prea puteai să o interpretezi. Chiar se comportau amândoi ca doi prieteni foarte, foarte apropiaţi. Pentru câteva momente chiar am crezut că prietena mea fusese parcă lăsată pe dinafara acestei prietenii şi parcă era un intrus în prietenia lor. Asta m-a întristat.
Oare asta se întâmpla pur şi simplu pentru că fetele sunt în general mai apropiate cu taţii lor decât cu mamele? Oare pentru că omul acesta îi facuse toate poftele în scurta ei şedere? Ori pur şi simplu fără nici o explicaţie? Prietena mea în timpul acestei vizite a fost ocupată să îmi arate sutele de poze pe care i le făcuse oaspetei sale în diverse ocazii. Când fata uda florile, când conducea un tractor la fermă, când se duseseră la parcul de distracţii, când s-a dat cu rolele pentru prima dată etc. Un tip de fotografii mi s-a parut puţin şocant. Existau câteva poze în diferite magazine cu încălţăminte în care domnişoara era încălţată cu cei mai înalţi şi provocatori pantofi şi în pozele acestea ea nu mai arăta deloc ca un copil inocent deloc, ci chiar opusul. Un alt lucru care m-a întristat. Mă gândeam că visul de a avea un copil inocent se transforma în coşmarul de a avea în casă o straină deodată extrem de apropiată cu partenerul de viaţă şi care în curând urma să pretindă pantofi de damă de companie în loc de cărţi şi lucruri potrivite pentru vârsta ei.
Prietena mea mi-a spus că se afla de asemenea într-o mare dilemă. Agenţia sau orfelinatul le-ar fi oferit posibilitatea de a o adopta pe aceasta fată, cu condiţia de a o adopta şi pe sora ei cea mare, de 16 ani, despre care prietena mea aflase între timp că este déjà mult mai emancipată şi independentă decât fata de 13 ani.
Vizitatoarea din Ucraina a plecat de curând înapoi acasă şi decizii importante vor fi luate de către această familie în viitorul apropiat. S-au ataşat oare extrem de mult de ea încât să plătească zeci de mii de dolari să o adopteze şi pe ea şi pe soră-sa? Vor putea lua o decizie “la rece”, vor putea pune pe hârtie avantajele şi dezavantajele şi vor putea decide cu mintea şi nu cu inima? Există avantaje sau dezavataje când e vorba de destinul unui copil care provine dintr-un orfelinat..Poate că acum judec din prisma unei viitoare mame care are problema adopţiei exclusă şi care poate să fie pretenţioasă în selecţia unui copil. Poate că ajunse la disperare, multe femei fără copii sunt în stare să facă orice excepţii şi să adopte primul copil care ar fi disponibil.
Sper că această prietenă a mea să aibă înţelepciunea să facă cea mai potrivită decizie şi apoi să nu regrete niciodata ceea ce a decis. Ma gândesc că la urmatoarea mea întâlnire cu ea să am curajul să îi spun exact ceea ce cred indiferent de cât de greu ar fi. Poate ăsta e unul din rolul prietenilor. Happy International Friendship Day! (sărbatorită chiar azi, prima duminică din luna august.)
