În chiar inima metropolei, la Goldwyn Hollywod Library, a avut loc de curând vernisajul expoziţiei de acuarele ale arhitectei şi artistei plastice de origine româna Ioana Urma. Un colaj de culori şi stări emoţionale care a atras comentarii entuziaste din partea vizitatorilor, un variat grup de români-americani şi iubitori de artă din Los Angeles. Pentru a accentua impactul acuarelelor, artista a avut iniţiativa de a cere celor prezenţi sa îşi exprime gândurile pe hârtia albă din fundalul acuarelelor. Iar privitorii s-au angrenat în discuţii aprinse ce au generat o serie de gânduri pline de miez, mâzgălite cu aplomb. A fost un vernisaj animat prin care acuarelele s-au nuanţat în imaginaţia fiecăruia, iar Ioana Urma şi-a câştigat meritat admiratori.
Ioana, care a crescut în centrul vechiului Bucureşti, a studiat un an în Danemarca, după care şi-a completat studiile, mai întâi în design la Cornell University, şi apoi în arhitectură şi urbanism la prestigioasa MIT. Stabilită în California, ea predă la Otis College of Art and Design şi are contracte de modernă arhitectură ecologică. A început să picteze serios după ce a călătorit şi a studiat în Europa, “cu un set de acuarele ruseşti, cumpărate în Letonia, şi cu o pensulă englezească, cumparată în Copenhaga, pe hârtie franţuzească, cumparată în America.” A ales acuarelele pentru că “poţi să te pierzi în ele, intrând într-o altă lume. Toţi avem nevoie de asta, de a visa, eu mai ales fiindcă sunt foarte analitică, şi trebuie să mă îndepărtez de lucrurile pe care le înţeleg într-o lume în care nu e nimica de înteles. Şi lucrurile le descoperi în timp, ne-premeditate, gândite sau organizate. De fiecare dată când pictez, creez o lume nouă, o poveste nouă. Pentru că prin acuarele – fiindcă se mişcă din firea lor, apa fiind vie, – jocul este mai intens şi mai imprevizibil.”
Precum acuarele ei, Ioana se mişcă dezinvolt, viu, printre spectatori. Povesteşte cu fiecare, cu modestie, cu nevinovăţia unui copil care se bucură de jucăriile sale. Faţă de alţi artişti, închistaţi în meandrele creaţiei lor, Ioana împărtăşeşte cu nesaţ: “la început ce mă atrăgea era curiozitatea de a urmări ce o să facă apa, cum o să se combine culorile şi când o să intre una într-alta. După ceva timp, ca într-o poveste de dragoste, m-am plictisit. Mai târziu am realizat că arta îi face pe oameni fericiţi, le oferă altă parte a realitaţii, poate se pot vedea altfel pe ei însusi. Fiind practică, pentru mine e un practic mai ascuns, mai spiritual, dar poate chiar mai necesar decat lucrurile de zi cu zi care ni se par foarte importante, dar de fapt nu sunt. Aşa m-am întors la pictură.”
Feeria de forme şi culori a expoziţiei este atotcuprinzătoare. Dar Ioana nu vrea să se oprească aici. “Vreau să fac lucrări care se joacă cu felul în care personal percepi imaginile, spaţiul, culorile, memoria, o lume fantastică la scară mare. Am început să-mi filmez acuarelele fiindcă aş vrea sa le proiectez imense pe pereţi, ca să te simţi că ai intrat într-altă lume.” Cu dezinvoltură şi talent, Ioana păşeşte pragmatic către noi orizonturi artistice. Ca şi acuarelele ei, creaţiile ei viitoare pot lua forme pline de har, inventivitate şi emoţie. Ca şi acuarelele ei, Ioana Urma este plină de viaţă.
