Conform Bibliei, Cartea Genezei în primele trei capitole, Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva. Pe Adam (om în ebraică) din adama (pământ, ţarina) şi pe femeie din coasta acestuia. Apoi i-a lăsat să se plimbe goi prin grădină Edenului, liberi să facă ce vor, cu o excepţie: să nu mănânce din Pomul Cunoaşterii. Dar din trufie, spune legenda şi din cauza tentaţiei, spunem noi, perechea inocenta a muşcat din fructe, probabil smochine (de unde mere pe vremea acea în Orientul Apropiat?), au devenit conştienţi de goliciunea lor şi şi-au acoperit părţile intime cu frunze. Tot de smochin.
Ce a urmat se cunoaşte… Au fost izgoniţi din rai şi au ajuns pe pământ, unde îi aşteptau o mulţime de teologi, filozofi, literaţi, muzicieni, pictori, umorişti, comercianţi care s-au inspirat din biografia lor. După conceptul teologic, şi în parte filozofic, povestea lui Adam şi Eva exprima adevăruri fundamentale despre lume şi om, creaţia, originea, drama omului, speranţă. Antropologii demonstrează unitatea neamului omenesc, unii chiar susţin că primii oameni şi, desigur, fii lor Abel şi Cain erau negri şi mici de statură. Iar biologii susţin că, practic, legenda se încadrează perfect în teoria evoluţionistă a originii speciilor.
Artiştii, evident, încearcă să descopere enigmaticele dedesubturi ale cunoaşterii. Ei consideră că mitul biblic sta la baza creaţiilor artistice, acesta fiind un excelent punct de plecare, de inspiraţie… Pictorii, de pildă, au pus accentul şi pe conştientizarea condiţiei umane, dar mai ales pe legitimizarea dagostei, a atracţiei trupeşti. Cuplul primordial beneficiază, în timp, de atenţia marilor maeştri, de celebrităţi şi de alţi faimoşi la vremea lor. Mari pânze în stilul clasic sau academic, premerg simboliştilor, manieriştilor, impresioniştilor, cubiştilor, surrealiştilor, expresioniştilor, naivilor şi chiar… caricaturiştilor.
De la Albrecht Dürrer, la Cranach cel bătrân, de la Michelangelo şi Tiţian la Rafael, Tintoretto sau Rubens, cei doi păcătoşi izgoniţi din rai ajung, eternizând mituri, alegorii şi legende la mai apropiaţii de noi Gustav Klimt, Gauguin, Picasso, Chagall, Brâncuşi, Dali, Leger, Munch, van Dongen, Masson… Şi chiar la mari pictori de origine română pe care i-am cunoscut, Elron, Bălaşa…
Atracţia pentru fructul oprit, tentaţia pentru interzis, curiozitatea proprie finţei umane au probabil dincolo de semnificaţia păcatului originar şi partea lor pozitivă, ele sunt, într-o bună măsură, una din condiţiile progresului.
