Vorba vine dintr-un cântec: vin ai noştri, pleacă-ai noştri, noi râmânem tot ca proştii. Dacă ne mai amintim de alte vremuri, mai ziceam: schimbarea domnilor-bucuria nebunilor. Astăzi ce să mai zicem: sunt ai noştri… Să le cântăm ode,să le dedicăm versuri, să-i dăm jos?…
Cei din piaţă strigă „Jos”, căci au fost şi ei SUS. Acum, ce să zic: să nu-i dăm ” jos” pe-ai noştri”, că o putem păţi mai rău. Poate, să ne rugăm Domnului ca să ne de-a nouă, alegătorilor, cât mai multă sănătate, tărie de caracter, să ne dea zile pentru cât mai multă toleranţă.
Va veni ea ziua când „ ai noştri” vor avea de toate? Poate, măcar atunci ne vor vedea şi pe noi, pe acei care atât de mult am crezut în promisiunele lor. Desigur, dacă ne-au dat ceva, le mulţumim de toate ce ne-au dat până acum, dar să nu uităm că majoritatea dintre ei le au mai totdeauna.
Să-i credem în continuare…nu ştiu, însă să ne-amintim cum englezii au crezut într-un Churchil care le promitea doar „sânge, trudă, lacrimi şi sudoare”, iar francezii au crezut într-un de Gaulle care reinventa mitologia naţională.
Cunoaştem cu toţii istoria celor 20 de ani de Independenţă ai R.Moldova. S-o spunem din start, că indiferent de multitudinea de partide şi politicieni, fiecare în parte a fost şi este „al cuiva”: al lor, al nostru. Multiplele genuri de politicieni trecuţi prin generaţii şi promoţii, căpătuiţi cu de toate, care au făcut şi experimente pe seama noastră. Fiecare cum l-a dus capul ori cum le-am permis noi: au făcut în aşa fel ca , prin eforturile lor de la un scrutin la altul, să ne măgulească cu câte ceva, trecut la sortul doi, ca nu cumva să murim cu toţii odată.
Mergem tot aşa. Noi supraveţuim, noi le ma trimitem valută din străinătate, iar ei, la anumite etape politice, se adună împotriva altora care ,potrivit lor, sau prea cocoţat sus. Şi-aşa, timp de peste 20 de ani ne bălăcim „între-ai noştri şi ai lor”. Aşa-i cu politica la moldoveni- s-a năpustit peste noi ca un lup flămând. Ne-a ocupat casele, liniştea, minţile, străzile, relaţiile dintre oameni, că ne-a dezbinat la culme. A devenit tot mai dificil să te detaşezi de ea într-un colţ tihnit. Politica devine tot mai obositoare.
Lumea buimăcită, nu doar de tot soiul de crize, este mânată de către politicieni, analişti, comentatori politici şi tot soiul de Comitete pe străzi, pe ger, prin cabinete şi prin pierderea scopului în sine. Acum-de ce acum? De ce tot aceiaşi? Cine vrea vede.Seducerea electoratului se face tot mai structurat, tot mai spre ţintă
Hai,lume, că noi ştim ce vă trebuie vouă !
Marketingul în politică capătă tot mai mare sens şi valoare.E slut. Politicienii noştri pierd tot mai mult din credibilitate. Oare câţi dintre ei îşi mai amintesc ori mai cred în ceia ce-au spus pe la întâlnirile lor cu noi, electoratul, dar câte au promis atunci!
Deci, marfa se cere vândută, chiar şi cea preponderent de mâna a doua. Astăzi în viaţa social-politică tot mai accentuat iese la suprafaţă imaginea, piarul personal. Cum să-ţi vinzi „marfa” fără a ieşi pe piaţă, fără a scoate marfa la public?
Când nu ajută regulile marketingului, mai joci teatru-spectacolul fiind regizat de după cortină, teatralizarea prinde la viaţă, ajunsă în stradă, pe baricade improvizate ori cu ţipete prin cabinete. În R.Moldova „nemulţumiţii”, din fruntea maselor sunt tot acei care au contribuit la starea actuală prin toate mijloacele puterii deţinute anterior. Tot „ai noştri” au fost. Tot „ai noştri” sunt şi azi-doar culorile se mai schimbă, iar la unii şi discursurile publice.
Când cauţi să le mai cercetezi ofertele la modul serios, să le mai pui cap la cap cu realitatea, nu prea găseşti pentru cine a-i putea să-ţi dai votul pe viitor-ceva lipseşte. Ce-i lipseşte clasei politice moldoveneşti?
Pe noi, alegătorii, să ne deranjeze chestia asta cel mai mult- nu „pe-ai noştri”. Nu ne plac-sunt oglinda noastră şi dacă nu ne place, nu-i de vină oglinda, ci este problema noastră, a electoratului. Ei nu prea au probleme. Ei ştiu că totdeauna sunt al cuiva… Ei sunt rezultatul votului nostru. Noi, ai cui rămânem?
