aldoblaga1

aldoblaga1Chiar dacă este aproape necunoscut la radio sau la televiziunile din România vocea și talentul tânărului artist Aldo Blaga a uimit și uimește în continuare zeci și sute de mii de ascultători din toată lumea. Până în prezent cateva milioane de vizitatori de pe întreg mapamondul au acesat melodiile interpretate de român, comentariile lor fiind de cele mai multe ori la superlativ, fiind un brand excelent de promovare a României in lume.
Prezent la festivalul românesc Romanian Heritage din Niles/Chicago am avut ocazia de a obține un interviu în exclusivitate și-a afla mai multe despre cine este de fapt famosul tânăr Aldo Blaga.

Rep.: Pentru cei care nu te cunosc spune-ne câte ceva despre tine.

Aldo Blaga: M-am născut sub puternica dominaţie a zodiei rac şi îmi ghidează fiecare pas pe care-l fac în viaţă. Chiar dacă nu sunt foarte superstiţios şi nu prea cred în zodii, tot ce s-a întâmplat până acum s-a întâmplat în comformitatea limitelor zodiei. La 3 ani am început să cânt şi de atunci nu m-am oprit. Am început cu Elvis Presley şi am continuat cu toate numele mari pe care puteţi să vi le închipuiţi, începând cu Bing Crosby sau artisti mai recenţi precum Jason Mraz, trecând prin Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Roy Orbison sau Tom Jones….

Rep.: De unde eşti din ţară?

Aldo Blaga: M-am născut la Satu Mare pe 28 iulie, 1986. Am copilărit într-o localitate mică, la ţară,  la aproximativ 30 de kilometri de Satu Mare în Iojib, aproape de Livada sau Medieşu Aurit. Acolo am crescut, de acolo fiind părinţii mei. Am fost crescut nu doar în muzică ci şi în teatru, tatăl meu, Vasile Blaga,  fiind actor la teatrul de Nord din Satu Mare, aşa că toată copilăria mea a fost pe scenă, fie în culise, aşa că aveam toate premisele în domeniul divertismentului.

Rep.: Chiar doream să te întreb de unde pasiunea pentru muzică pentru că te-am văzut cântând alături de tatăl tău într-un videoclip pe internet?!

Aldo Blaga: Am acest dar direct din partea părinţilor dar şi a bunicilor, care erau oameni de divertisment. În special bunicul din partea tatălui care avea o voce placută şi foarte puternică. Acesta avea o tobă cu care colinda tot satul fiind cel care aducea anunţurile importante sătenilor. În plus la orce petrecere el era sufletui ei. Dar și din partea mamei, care și ea a cântat într-un cor. Astfel toate genele s-au cizelat , ca mie să-mi revină această voce cum ma auziți astăzi.

Rep.: Ai început sa cânți de mic, cum a progresat cariera ta muzicală? Ai facut un liceu, o facultate de specialitate?

Aldo Blaga: Buricul vieții mele este muzica și tot ce este legat de ea. M-am plimbat și cu degetele si cu sufletul pe pian, pe clarinet, iar mai nou am început să mă autoeduc în chitară.De asemenea și cu corzile am vibrat pe mai multe genuri, chiar și operă, muzică populară, genuri cu care multă lume nu mă poate identifica, dar o fac cu brio aș zice după reacțiile pe care le primesc de la ascultători. de la șase ani am început să fac pregătiri cu un coleg de-al tatălui meu, care avea o chitarăși-a vazut că am ureche muzicală. La patru ani am câștigat locul doi sau trei, nu mai știu exact, la un concurs numit Tip Top-Mini Top cu Andra Calugăreanu, desfașurat la Satu Mare. Atunci am cântat o adaptare în limba română facuta de tatăl meu, l-a piesa lui Jenifer Rush , The power of Love. Începând cu clasa întâi am făcut pian patru ani intensiv, pe urmă am dat-o pe clarinet. Opt ani până în clasa a 12-a am făcut clarinet principal și pian secundar. Am intrat apoi pe primul loc la Conservator la Cluj, la secția de instrumente de suflat și percuție. Între timp am absolvit-o și acum sunt masterand la clarinet în anul doi, tot la Cluj Napoca.

Rep.: Ai început să faci niște filmulețe pe care le-ai postat pe You Tube, povestește-ne cum ai început?

Aldo Blaga: Aș putea să rezum viața mea de până acum în trei episoade mari. Primul, cel de început, când începeam să îmi dau seama ce înseamnă să cânți. Al doilea episod, clarinetul, cu care am participat la multe concursuri și am luat foarte multe premii în țară, la concursuri de interpretare, olimpiezi naționale și regionale. Al treilea episod, pe la 19 ani, când mi-am redescoperit latura interpretativă vocală, cu ajutorul unui cântăreț cu care multă lume mă asociază acum pe mine, Michael Buble. Acesta începuse să cânte toate cântecele cu care crescusem eu, și astfel ascultându-l pe el și descoperind printr-un accident, aș putea zice, niște negative la piesele respective pe internet, le-am descărcat și am ânceput să cânt peste negativele respective. Am început din joacă să înregistrez fragmențele din piesele respective, pe urmă piese întregi, folosind un calculator și un microfon de un dolar pe care imi amintesc perfect l-am prins pe o sticlă de apa minerală, și am pus peste el un ciorap să nu se audă pâcăielile de la cum cântam. Așa am făcut primele CD-uri cu muzică. Dupa cam un an de zile am descoperit YouTube-ul, dar la început n-am avut mare succes că nu prea aveam experienta postărilor pe YouTube. mă uitam la alții cum făceau și speram să mi se întâmple și mie la fel, dar n-a fost așa. Doi ani de zile “m-am chinuit” să învăț și abia din 2009 am început să postez mai masiv și să am intr-n an jumate peste 2 milioane de vizitatori. Aveam într-o perioada 200 de video-uri dar le-am scăzut la 60 pentru ca am intrat în niște discuții cu YouTube legate de copyright.

Rep.: Am văzut că foarte multă lume care te urmărește nu este din România, mulți sunt americani. Spune-mi cum te-au perceput ei?

Aldo Blaga: Este o întâmplare nefericită pe de-o parte, pentru că dacă ar fie existat la vremea respectivă negative suficiente în limba română și lume cu care să intru în contact direct, sau să fi putut să compun eu ~abia mai târziu am început să compun~ începeam în română și aveam apreciere din partea românilor, dar așa cum era de gâsit mai ușor negativele muzicii internaționale bineânțeles că primii care au mușcat momeala au fost americanii. Am însă fani din Indonezia, Filipine, Australia, China, Japonia, Italia, absolut de peste tot. Cânt în principal o muzică americanizată și este firesc ca cei mai multi vizitatori sa fie din America, plus ca în România nu existau calculatoare conectate la internet așa multe ca și-n America.

Rep.: Ai apărut însă și-n România, te-am vazut în câteva clipuri invitat pe la Televiziunea Română. Cum de n-ai fost invitat mai des?

Aldo Blaga: Da, în ultimi doi ani am reușit să mă “infiltrez” și pe piața românească. N-am fost invitat pentru că nu am insistat prea mult. Chiar ii spuneam unui domn in această seară care m-a întrebat după concert aceeași întrebare. N-am insistat să merg prea mult la București că nu-mi place orașul, așa că eu am ținut la provincie și de Ardeal, acolo fiind mult mai cunoscut decât în restul țării, unde se ascultă din pacate preponderent manele și alte muzici care mie nu-mi fac deloc placere să le ascult sau interpretez. Am mai multe înregistrari și apariții la televiziunile din Saia Mare, Satul Mare,  dar am fost și la București pe la Antena1, TVR1 sau TVR2. Daca aș fi dorit așa mult să apar m-aș fi mutat in anul doi sau trei de facultate de la Cluj la București și îmi începeam cariera în stilul acela deja autentic. Eu am vrut sa fac însă lucrurile my way cum zice cântecul.

Rep.: Şi ai ajuns în America… prima dată la New York, apoi la Chicago, cum a fost de fapt?

Aldo Blaga: Prima dată am venit in 2007 din dorința de a face niște bani, să mă ajut pe de-o parte și cu muzica dar și cu facultatea, pentru că se știe situația din România. Nu este ușor să fi student și să te întreți într-un alt oraș decât al tău cu chierie, cheltuieli etc… Am venit în America nu de placere ci să câștig niște bani, așs că am lucrat trei luni de zile într-un restaurant. A fost primul meu contact cu lumea reală și am zis că voi beneficia de orice oportunitate pe care o să o am să mă întorc. Aceasta a venit in 2009 când niște oameni au vrut să mă ajute să mă lansez aici. Din pacate n-a fost așa cum am preconizat eu, dar nu-i nimic viața merge înainte. În martie, 2010 am avut un prim tur de concerte care pe de-o paret m-au familiarizat pe mine cu ce se întâmplă aici, și mi-am facut o groază de contacte, atât români cât și americani. Am cântat ăn locații faimoase din Chicago precum The Joynt, Green Mill, Green Dolphins, Andy’s Jazz Club, și altele, cu oameni deja consacrati în lumea jazz-ului. Cu commpania de management nu mai merg lucrurile cum speram și probabil că ne vom despărți. Asta îmi va da mie tot dreptul și puterea de a-mi negocia contractele sau colaborările viitoare.

Rep.: Să revenim puțin la interacția pe care o ai cu fanii tăi de pe internet, care sunt cu zecile de mii din toate părțile lumii, în special din America. Am văzut câ unii dintre ei îți cer anumite melodii să le interpretezi. Care este contactul tău cu ei?

Aldo Blaga: Avem o relatie foarte apropiată. Mulți mi-au spus că eu sunt singurul artist pe care îl cunosc și care le răspunde. Încerc să le răspund tuturor dar nu totdeauna reușesc, însă majorității le răspund și ținem o legătură cât se poate de stânsă. Cam 300 din cei aproape 8 mii de abonați care-i am pe canalul principal îmi sunt prieteni apropiati, pastrăm o legătură activă pe internet și ei îmi sunt ambasadorii mei în regiunile specifice, prmomovându-mi numele și făcându-mi reclamă. este o relație bazată pe o încredere și un beneficiu reciproc. Ei beneficiază de faptul că eu le cânt lor iar ei îmi promovează numele.

Rep.: Ce este indedit este faptul că majoritatea înregistrărilor tale sunt făcute la tine in cameră în fața computerului. În momentul ăn care mulți te ascultă nu le vine să creadă că ai o voce asa puternică si cânți așa bine. Am văzut că mulți nu sunt convinși că este chiar vocea ta.

Aldo Blaga: Da, mulți sunt în dubii daca nu cumva am ceva scule ultra performante prin care îmi modific vocea. La majoritatea îmi place să le răspund într-un mod direct si foarte personal. Le cer id-ul de pe skype sau yahoo mesanger le cânt în direct și le demonstrez. Am făcut de foarte multe ori chestia asta și rămân foarte uimiți. Am observat însă că mulți fac chestia asta din dorința de a le da atenție. Multi te injură și te desfințează iar dacă le răspunzi îți zic “uite ți-am atras atenția”. Am învățat să nu le mai dau foarte multă atenție. Fiecare are dreptul să creadă ce vrea, iar dacă nu cred pot să vină la unul din concertele mele să mă asculte live.

Rep.: Ai avut ocazia să întâlnești fani de aici din zonă care te-au urmărit pe internet și apoi au venit la concertele tale?

Aldo Blaga: Majoritatea care sunt de aici din zona Chicago, atât americani cât și români au venit să mă vadă. Mulți români nu știau că sunt român și aflau abia cand ne-am văzut.

Rep.: De unde ai învățat așa bine engleză, că te descurci foarte bine, cânți fără accent?!

Aldo Blaga: Pe la 5 ani, prin 1991 abia se introdusese cablul în România și la ce se putea uita un copil de vârsta respectivă? Cartoon network, adica desene animate, dar mai târziu și CNN, BBC, Animal Planet, Discovery și celelalte posturi de limbă engleză. Am eu o înclinație spre engleză, dar și spre alte limbi. Cânt și-n franceză, ungurește, italiană, germană… Așa cum multe doamnele și domnișoarele au învațat spaniola uitându-se la telenovele tot la fel și eu am învățat engleză.

Rep.: Unde te pot găsi cititorii?
Aldo Blaga: Dacă caută pe You Tube sau pe google numele meu mă găsesc foarte ușor.