ROMANIA-OPTIMSTA-2-wb

ROMANIA-OPTIMSTA-2-wbVreţi să vă mergă „rău”… ca la nemţi?
Votaţi cu Johannis şi… mai ştii!?

Se zvoneşte că Angela Merkel ar veni în vizită în Romania să-l susţină pe Johannis! Ce  nai vrea şi asta? Să-l înveţe să ducă ţara de râpă cum a dus ea Germania? Doar nu vreţi să ajungeţi fraţilor să aveţi un şomaj de 5,3% la o populaţie activă de 39.538 mii de locuitori din care 35.424 sunt salariaţi!? Sau să vă dea ajutor de şomaj după 2 ani lucraţi, 12 luni, iar după 4 ani lucraţi, 24 de luni şi să vă păcălească cu un ajutor de şomaj în jur de 60% din salariul de pe ultimele trei luni. Iar pe urmă, după ce au încercat să vă recicleze cu tot felul de cursuri, să vă arunce în „neagra sărăcie” cu un ajutor social de 356€, plus nişte bani pentru haine şi nişte bani pentru încălzire, dacă nu aţi găsit între timp servici.

Priviţi la cifre şi „cifrele nu minte”!

Uite câţi oameni săraci  sunt  în Germania, (se raportează la un PIB – produsul intern brut- de 40.007 US$) nu ca în Romania, unde sunt mai puţini oameni săraci, căci nu sunt aşa pretenţioşi şi răsfăţaţi (se raportează la un PIB – produsul intern brut – de 13.396 US$).

În Germania au tot felul de asociaţii şi iniţiative, care se ocupă de oamenii săraci, dar magazinele unde se distribuie alimente gratuit, haine gratuit sau locuri pentru dormit, sunt plasate la periferie. Decât aşa ajutor, mai bine lasă-i să se descurce, să-şi cultive personalitatea ca-n România, fără pomeni!

Să ne spună cum a vândut Germania?

Uite ce export au, împrăştie marfă în toată lumea şi toţi cumpără pentru că este „made in Germany”. Ce-or fi găsit domnule aşa de interesant la „made” ăsta? Pe urmă, s-ar putea să crească şi exportul „made in Romania” şi atunci ce ne facem, cine mai fură şi cine mai înşeală, că nu mai avem marfă autohtonă! Asta ne trebuie?

Să ne înveţe ea cum se trăieşte fără şpagă…!!!

Şi în Germania se dă şpagă, dar oficial, căci altfel nu ar fi atâţia miliardari. Omul de rând nu e învăţat să se ducă cu „plicul” la doctor, la funcţionarii de la primărie, în fond trăieşte fără faimosul „plic”. Asta-i mai lipseşte României, să o rupă cu tradiţia românească seculară. Cuvântul „bacşiş” e istoric, vine din timpuri străvechi, de pe vremea turcilor! Doar nu vrem să-l înlocuim cu cuvântul „cinstit”!

Decât să vină să ne dea lecţii, mai bine să înveţe Merkel de la noi!
 
Acuma, s-a trezit să i-a taxe pe autostrăzile lor care împânzesc Germania, ceea ce noi în Romania facem de mult,  fără să avem autostrăzi. Aşa se face un ban cinstit şi nemuncit!

Mai sunt multe de spus, dar un lucru e sigur, dacă îl votăm pe Johannis s-ar putea schimba câte ceva pe ici pe colo în România!!! Şi cine oare vrea să trăiască ca în Germania? Mai bine emigrăm!!!