Rep: Alexandra Nechita, un veritabil Picasso românesc, eşti artistul contemporan de origine română apreciat în toată lumea, fiind şi cel mai bine vândut. La ce vârstă ai început să fii apreciată pentru ceea ce faci şi care a fost momentul debutului în pictură?
A.N.: De la vârsta de 6 ani am conştientizat dragostea mea pentru artă şi pictură în mod special. Foarte mulţi oameni au început să vină încă de la primele mele 5, 6, 7, expoziţii, cam pe la vârsta de 8, 9 şi în apropiere de 10 ani, eu personal nu ştiam mai mult decât faptul că asta era pasiunea mea şi plăcerea mea cea mai mare. Acest lucru era suficient pentru mine pentru ca să scot linii, să lucrez, să devin şi mai afirmată cu toate materialele: acrilic, ulei, sculptură. Pe orice puneam să-mi pun mâinile eu încercam să modelez într-un fel sau altul.
Rep: Putem spune că ai un talent înnăscut?
A.N.: Nu contest faptul că este posibil să fii moştenit o înclinaţie către artă, însă a fost şi o pasiune pe care am cultivat-o ca pe o disciplină cu foarte multă muncă. Eu cred că nu se poate ajunge la performanţă, fără un efort constant, oricât talent şi orice înclinaţie ai avea.
Rep: Ai ajuns să locuieşti în Statele Unite ale Americii datorită unor circumstanţe mai puţin favorabile. Părinţii tăi au fost persecutaţi sub regimul comunist fiind astfel nevoiţi să părăsească România. Nu ai renunţat niciodată la cetăţenia română şi prin succesul tău ai contribuit la creşterea prestigiului ţării de unde ai plecat. Menţii legătura cu ţara de origine? Şi dacă da, în ce fel?
A.N.: Menţin legătura cu România în cel mai mare fel prin faptul că perpetuez şi fac cunoscută cultura română aici în Statele Unite ale Americii dar şi în întreaga lume. Şi fratele meu care s-a născut în America, când era mai mic vorbea mai bine limba română decât engleza. Acest lucru se datorează părinţilor mei care au muncit foarte mult pentru ca în familie să menţinem cultura română şi implicit identitatea adevărată pe care o avem. De aceea n-aş putea renunţa niciodată la cetaţenia română, o astfel de renunţare ar însemna să nu mă mai cunosc.
Rep: Te ştim ca fiind o persoană fermecătoare şi ambiţioasă. Care sunt proiectele tale de viitor?
A.N.: Acum lucrez foarte mult în sticlă, iar în următoarele luni voi avea expoziţii destul de mari. (n.r. Alexandra Nechita a avut cea mai recentă expoziţie pe data de 21-22 mai la Houston a.c. unde a prezentat imagini fotografice modificate prin pictură, şi a expus piese noi din sticlă). Voi avea câteva proiecte în Europa iar acum lucrez la nişte monumente foarte mari din bronz şi monumente din aluminiu colorate pe care doresc să le fac foarte stridente şi luminoase, pe care să le plasez în oraşe mari. Probabil că primul monument de acest fel va fi amplasat în Los Angeles, oraşul în care locuiesc acum. Aceste monumente vor avea ca scop să stimuleze şi să revigoreze interesul pentru geografie şi comunitatea urnană. Este un plan mai mare la care voi lucra pentru urmatorii 2 ani, prin care doresc sa-mi developez identitatea mea ca artist. De aproape 15 ani lucrez într-un cadru închis dar foarte mult m-a interesat să investighez spaţiul de afară în care nu există stereotipuri, în care, de exemplu, nu trebuie să te îmbraci într-un anumit fel ca să pleci la o galerie. Doresca ca lumea să vadă artă în locurile în care nu se aşteaptă, acolo să fie amplasate aceste monumente artistice. Ca de exemplu într-un loc în care studenţii îşi iau o pauză de prânz, un loc în care oamenii doresc să se relaxeze într-un moment al zilei. În acest fel consider că arta pe care o perpetuez poate schimba dinamica oraşelor. Aici în State (nu ştiu cum este în Europa), tinerii nu sunt prea motivaţi să se ducă la un muzeu decât dacă sunt obligaţi sau trebuie să facă un proiect pentru şcoală. Din proprie iniţiativă nu neapărat că nu au curiozitatea şi interesul să înveţe, dar poate că această atitudine este alimentată şi de faptul că atunci când pleci într-un muzeu trebuie să fii precaut în sensul că dacă te apropii prea tare de exponate se declanşează o alarmă şi parcă te simţi mult prea restricţionat. Din păcate vizitatorii nu au libertatea de-a se plimba de bună voie şi de-a admira de aproape lucrările. Pot spune că în general nu este o admosferă prea ospitalieră. Chiar şi eu care am studiat şi lucrez în domeniul artei, uneori când mă duc să vizitez o galerie sau un muzeu, am momente în care mă simt inferioară sau simt că cineva se uită insistent la mine pe motive de securitate, lucru care mă determină să-mi pun întrebări şi chiar să ma simt stânjenită. Părerea mea este că arta este făcută de om pentru om, nu pentru o instituţie, un spaţiu sau o imagine. Ideea mea este aşadar, să reorientez arta dintr-un mediu închis plin de restricţii către spaţii deschise.
Rep: Pe final te-aş ruga să ne spui câteva gânduri pe care le adresezi fanilor şi cititorilor ziarului “Gândacul de Colorado”…
A.N.: În primul rând le mulţumesc că m-au susţinut în toţi aceşti ani şi îi rog nu numai să-mi urmeze munca şi arta fiindu-mi alături pe mai departe dar să-şi redeschidă minţile, inimile şi ochii la lucrurile care sunt frumoase, care ne înconjoară şi să-şi urmeze crezul. Ideea de-a te expima este un mod de-a comunica şi dacă asta înseamnă o pensulă şi o pânză e foarte bine, dacă înseamnă muzică şi dans mai bine, fotbal sau orice altceva. Încurajez pe toată lumea mai ales pe fanii mei mai tineri să realizeze importanţa comunicării, să aibă curajul şi ambiţia de-a se expima indiferent de domeniul pe care îl preferă.
NR. Pentru mai multe informaţii puteţi vizita website-ul Alexandrei Nechita http://www.alexandranechita.com unde pe lângă faptul că sunt prezentate cele mai recente lucrări, puteţi accesa şi blogul său, care este cel mai bun mod prin care Alexandra încearcă să ţină legătura cu lumea, adaptându-l de câteva ori pe săptămână.
