Într-un interviu acordat de curând ziarului Evenimentul Zilei ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein face o afirmatie extrem de utilă si interesantă, cu privire la rolul său de ambasador, la care Ministerul Afacerilor Externe, ar trebui să ia aminte și să învețe. Acesta consideră că și angajații diplomației românești ar trebui să aplice acestă metodă, pe care el o aplică, de a reprezenta interesele cetațenilor, companiilor și tării care l-a trimis în acel post.
Ambasadorii, consulii sau orice angajat MAE reprezintă interesele Romaniei și mai ales a cetățenilor români în Statele Unite, sau orice alta țară a lumii. Nu ar fi rău ca această recomandare să fie însușită de acestia și să fie pusă în aplicare, fără să mai stea cu teamă în sân că dacă vor zice sau face ceva în sprijinul cetățenilor românii își vor pierde locurile de munca bine plătite.
Printre altele, Mark Gitenstein s-a arătat nemulţumit de faptul că plata unor datorii către companiile americane s-a făcut, în unele cazuri, doar după discuţii cu persoane din guvern. Ambasadorul american a îndeamnat guvernul de la Bucureşti să-şi plătească datoriile către companiile americane, provenind din rambursarea de TVA şi contractele guvernamentale.
“Evenimentul Zilei: Mulţi cetăţeni, dar şi politicieni, spun că aprecierile dumneavoastră referitoare la deciziile politice reprezintă amestec în politica internă. Unii constată că ambasadorul român la Washington D.C. nu comentează deciziile luate în Congresul SUA.
Mark Gitenstein: Sarcina mea, în calitate de ambasador, este să reprezint interesele ce ţin de securitatea naţională a SUA şi interesele cetăţenilor americani – atât ale indivizilor, cât şi ale companiilor. Şi atunci când văd că se întâmplă lucruri care pun în pericol această relaţie, securitatea naţională, situaţia companiilor şi pe a cetăţenilor americani, iau poziţie. Aceasta este datoria oricărui ambasador din lume, dar şi a ambasadorilor români în SUA…… eu iau poziţie atunci când greşeli ale parlamentului în chestiuni precum Legea ANI, transparenţă sau statul de drept afectează activitatea companiilor americane şi aplicarea unui tratament egal cu cel aplicat altor companii.”
Pe când oare vor avea și cetățenii români diplomați care să le reprezinte cu adevărat interesele, și cărora să nu le fie teamă să facă astfel de afirmații deschis și-n public?!