Dacă mai există vreun om de cultură român care încă nu a făcut cunoştinţă cu Doamna Limbii sale materne, Ligya Diaconescu, înseamnă că, citind aceste rânduri, a sosit momentul să o cunoască. De ce Ligya Diaconescu este Doamna Limbii române? Nu neapărat pentru că este jurnalistă, poetă, scriitoare, publicistă de cetăţenie română. Nu pentru că deţine titluri de director general, de proprietar sau membru al unor prestigioase asociaţii, reviste, cluburi culturale române şi internaţionale. Şi nici pentru că a fost sau este producător ori coproducător de emisiuni de televiziune şi radiodifuziune, organizator a numeroase festivaluri, concursuri şi conferinţe culturale de rezonanţă internaţională. Nici măcar pentru bibilografia Domniei sale atât de extinsă şi de eterogenă.
Ligya Diaconescu este, cu siguranţă, şi va rămâne peste vremuri Doamna Limbii române, aşa cum Zoe Dumitrescu-Buşulenga (alias monahia Benedicta de la Văratec) a rămas pe vecie Doamna Literaturii române, pentru că inima Domniei sale bate mai tare la rezonanţa cuvintelor România, român, românism, pentru că s-a născut în judeţul mănăstirilor Neamţ, Agapia, Sihăstria, Secu, şi al Humuleştiului lui Ion Creangă, pentru că, deşi pleacă adeseori peste mări şi ţări, ca ambasator cultural al României, revine la fel de des în patria sa natală, la locuinţa din judeţul mănăstirilor Cozia, Frăsinei, Bistriţa, Arnota, şi al lui Antim Ivireanu lori Anton Pann.
Ligya Diaconescu mai este Doamna Limbii române pentru că, în 2012, la iniţiativa Domniei sale şi a regretatului Corneliu Leu, fost regizor la Televiziunea română, Parlamentul ţării a legiferat Sărbătoarea Zilei Limbii române pe data de 31 August, dată la care de atunci, în fiecare an, au loc ample manifestaţii cultural-educative în întreaga ţară şi în cadrul comunităţilor de români de pe întreg mapamondul, pentru că are un spirit de sacrificiu rar întâlnit, care o face să pună cultura ţării înaintea problemelor, necazurilor, suferinţelor sale personale, şi, nu în ultimul rând, pentru că este iniţiatoarea a nenumărate antologii de poezie şi proză, în care reuneşte, printr-o riguroasă selecţie, personalităţi ale culturii române din întreaga lume.
Cele mai recente astfel de antologii au văzut lumina tiparului la editura Olimpias din Galaţi, la începutul anului 2017, şi se numesc LA TAIFAS CU IUBIREA (despre care s-au scris şi publicat deja recenzii în mai multe publicaţii), respectiv ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME – STARPRESS 2017.
În această ultimă lucrare, care este de fapt o ediţie bilingvă română-rusă, prefaţată cuceritor de către doamna Mary Smith din Los Angeles, S.U.A., Ligya Diaconescu a reunit creaţii a 11 poeţi şi a 5 prozatori români din ţară şi din Republica Moldova, Germania, Canada, U.S.A., Anglia. Cei 11 poeţi sunt Mariana Popa, Albert Gyuris, Melania Rusu Caragioiu, Maria Chirtoacă, Virgil Ciucă, Rodica Calotă, Florin T. Roman, Ionela Flood, Francisc Pal, Tatiana Dabij, Ligya Diaconescu, iar prozatorii (de fapt prozatoarele) se numesc Teresia Bolchiş Tătaru, Mariana Zavati Gardner, Gina Agapie, Voichiţa Tulcan Macovei şi Nadia Urian.
***
MARIANA POPA
Aduce în prim-plan o poezie în vers alb, îmbibată de sacralitate, prin care autoarea călătoreşte „pe Calea Durerii” în Ţara Sfântă (poezia Golgota), se lasă sedusă de farmecul naturii, din care extrage metafore inspirate şi fluorescenţe artistice încântătoare. Poezia devine astfel o înşiruire de instantanee policrome: „amurg însângerat”, „culori în şuvoi”, „galben însufleţit” (Incantaţie); „discretul roz”, „verdele spart”, „albul spumei urmat de violet”, „geana albastrului” (Mistice jocuri), o contemplare diacronică ce dezvăluie un soare când la apus, când „în căuşul palmei”, când „plin de nemurire”, o sumă igenuă de autoidentificări cu elemente ale naturii care, personificate, se joacă unele cu altele „mistic” şi „imponderabil”. Poeta îşi face astfel o autobibliografie în care include seceta, ecoul, ploaia (Incantaţie), galbenul toamnei (Orizont imponderabil), combinându-le cu percepţii auditive de înaltă frecvenţă: aude „note eminesciene”, „cântul naturii”, „note astrale”.
***
ADALBERT GYURIS
Abordează tot o lirică albă, care cucereşte prin simplitate. În foarte puţine cuvinte poetul (care este şi un cunoscut caricaturist) proiectează pe coala de hârtie, din străfundurile sufletului său altfel impermeabil, dragostea faţă de fiinţele feminine din viaţa sa: nepoata Rafaela (Miracolul), mama (Între), soţia (Reper, Răbdare).
***
MELANIA RUSU CARAGIOIU
Personalitate culturală marcantă a diasporei româneşti din Canada, ne prezintă doar două poezii, însă nu orice poezii: ambele sunt străbătute de seva unui patriotism pur, curat şi emoţionant, fără vreo diluare patetică, cum numai un român înstrăinat de meleagurile natale, dar care a luat cu el, la plecare, întrega fiinţă a acestor ţinuturi, poate emana. Prima poezie, initulată Rădăcini adânci, scrisă într-o prozodie aproape perfectă, constituie o analogie metaforizată, la fel de reuşită, între rădăcinile poporului român, întruchipate de Zamolxis, de „oseminte plânse sub ţărână”, de „capete de lup şuierătoare”, şi rădăcinile molidului „falnic, ancorat în stânci”. Cea de-a doua creaţie lirică este, după cum anunţă chiar titlul, un poem închinat Limbii române, în care cuvintele acesteia iau formă de frunze, flori, fluturi, raze, doine, şi în care nu este uitat făuritorul variantei sale moderne, literare, Mihai Eminescu.
***
MELANIA CHIRTOACĂ
Profund „rănită” de farmecul spiritualităţii ruse, ne transmite vibraţii artistice preluate din aceste „răni”, prin intermediul a trei poezii ce pot fi facil caracterizate, laolaltă, printr-un singur cuvânt: SUBLIM! Fiecare dintre ele descrie cu o uşurinţă remarcabilă, provenită dintr-un talent incontestabil, în figuri de stil rafinate, ce îmbracă o haină prozodică impecabilă, trei renumite cetăţi ruseşti. Oricine îşi dă seama, direct sau prin deducţie, din titlurile poeziilor, despre ce oraşe e vorba: Cântecul Petrodvoretsului, Sankt Petersburg, Piaţa Roşie. Fie şi numai prin forma pur clasică pe care o dă acestor poezii (toate alcătuite din catrene, fiecare vers debutând cu majusculă, respectând regulile prozodiei, după cum am arătat) şi prin atmosfera încărcată de romantism (cu trimiteri la episoade din istoria burgurilor cântate, la cadrul natural şi la monumente de artă reprezentative ale acestora), poetesa merită din plin atât titulatura de dascăl de Limba şi Literatura română, cât şi legitimaţia de membru al Uniunii Scriitorilor din România.
***
VIRGIL CIUCĂ
Este un alt român care şi-a luat cu el ţara de baştină când a purces departe, spre New York, U.S.A. Virgil Ciucă ne dovedeşte încă o dată că românii care trăiesc printre străini îşi iubesc mai mult patria decât mulţi dintre cei care locuiesc înlăuntrul hotarelor ei. Inima sa tricoloră sângerează incurabil, sub formă de versuri clasice, din toate rănile provocate României de nedreptăţile istoriei, in concreto de „străini mişiei”, de „şarlatanii trădători de ţară”, de „popoare din Imperiul Ipocrit”, de „hoardele nebune”, de „Guvernele de crime vinovate”. Poetul nu îşi iartă nici compatrioţii care îi votează „tăcuţi şi fără rost/ Pe veneticii aleşi din afară” şi care se ploconesc „străinilor solemn”, renunţând „la glie şi trecut”. Artistul ne mai astâmpără durerea receptată cu câteva versuri foarte frumoase dedicate unei poete anonime (Nu-i prea târziu) şi cu o revărsare cuminte de optimism în ceea ce priveşte viitorul ţării (Daciei nepieritoare). Remarc câteva metafore splendide: „Aduceţi Basarabia acasă -/ Bateţi în diamante crezul ei” (Aduceţi Basarabia acasă); „Lasă senzaţii care te colindă/ S-adauge surâsului nectar” (Nu-i prea târziu); „…osândiţii să se-mbrace-n zeghe/ Se tem de judecata din morminte.” (Daciei nepieritoare)
***
RODICA CALOTĂ
Este un alt dascăl de Limba română (şi de Limba franceză) care-şi merită din plin acest nobil statut social. În poeziile sale vibrează, atât de armonios şi divin, tot ce e românesc: limba poporului, doina, bunicii, ia, cuvintele, învăţămintele, lupii, mamele, pruncii şi, bineînţeles, Dumnezeu. Poeta manifestă un respect profund faţă de cuvinte, respect enunţat ab initio încă din titlul fiecărei poezii: Limba noastră, Cuvinte, Morfeme, Doina. Domnia sa are grijă să ne amintească faptul că „pe ia românească/ Hohotesc maci sub arnici”, faptul că „Asprele învăţăminte/ Ne sunt cea mai moale haină”, sau că „Nicio frunză nu suspină/ Când conjugă nemurirea”. Nu în ultimul rând este demnă de remarcat grija pentru formă: fiecare poezie denotă sobrietate, fără să afecteze însă sensibilitatea, regulile prozodiei sunt respectate cu acribie, trei dintre cele patru poezii au aspectul unui sonet sui generis, foarte apropiat de sonetul englez. Artista preferă rima încrucişată, iar în distihul concluziv al sonetelor şi în poezia Doina – rima împerecheată.
***
IONELA FLOOD
Trăieşte din 2002 la Londra, astfel că stăpâneşte bine Limba engleză şi realizează frecvent traduceri din Limba română în această limbă. În calitate de poetesă, Ionela Flood ne oferă poezii scurte ca întindere, dar emoţionante ca profunzime. Nu se sfieşte să-L mărturisească pe Dumnezeu ca şi creator a tot şi a toate. Deşi nu-i pomeneşte numele, este o mare admiratoare a lui Brâncuşi. Condescendenţa sa faţă de genialul sculptor de la Hobiţa este trădată, premeditat, desigur, de evocarea câtorva capodopere ale acestuia, în poeziile Pasărea Phoenix şiCăutătorii de comori. Prin acest gest repetat şi prin alte simptome de simbolism, dar nu numai, poeta îşi manifestă afecţiunea faţă de patria natală şi faţă de tot ceea ce înseamnă ea: limbă, cultură, tradiţii, poveşti „cu Feţi Frumoşi şi Zmei”.
***
FRANCISC PAL
Român stabilit în Toronto, Canada. Printr-o împrejurare nefericită a vieţii, a devenit la 48 de ani, nevăzător. Aceasta nu l-a împiedicat însă să publice cinci volume de versuri şi să apară în peste o sută de magazine literare! Deşi se declară nevăzător, poetul Francisc Pal vede foarte clar detalii semnificative ale existenţei care, de multe ori, ne scapă nouă, celor ce pretindem că vedem bine. Astfel, el surprinde cu ochii inimii „vorbe strălucitoare” şi „gesturi desprinse din veşnicie” (Dacă), „locuri măiestre din stele” (Urmare), „mii de poeţi/ Risipiţi ici şi colo” (Poeţi). Veşnic îndrăgostit, artistul emană un optimism debordant şi contagios: din poeziile sale se revarsă „bucurie şi dans” (Afară), „lumina Soarelui” şi „cânturi” (Aşteptare). Nevăzător? Hmm… N-aş prea crede…
***
TATIANA DABIJA
Poetă din Chişinău, Republica Moldova, este vizibil influenţată în poezia sa de către Luceafărul Literaturii române. De altfel, prima creaţie pe care ne-o propune, Moartea poetului, poartă subtitlul „Mihai Eminescu in memoriam” şi împumută aspectul şi curgerea lină a cunoscutei „Revedere”. Lacrimile curg prin poezia artistei basarabene, prelingându-se, precum necuvintele nichitastănesciene sau violetul bacovian, de pe un vers pe altul, şi uşurând dorul de Eminescu: „Lacrima-r cădea-n înaltul/ Norilor de mărgărint” (Moartea poetului), dorul de bărbatul iubit: „lacrima pătrunde-n început (…)” (Tăceri asurzitoare), sau atenuând o durere nemărturisită: „dar tu, lacrimă, să taci (…)” (Discret); „Lăcrimând adie visul (…)” (Armonie). Încolo, Tatiana Dabija recurge la gesturi extrasenzoriale, metafizice, specifice artistului de peniţă, sporind astfel în intensitate mesajul creaţiilor sale: ascultă tăcerea, o sărută, porunceşte lacrimii să tacă, să nu spună nimănui taina izvorului ei, îşi propune să-şi pironească „în rugăciune/ atunci,/ inima/ de vânt…”.
***
LIGYA DIACONESCU
Pe poetă o doare mereu calea dintre ţara natală şi cea adoptivă, motiv pentru care culege flori de acasă spre a le avea la îndemână acolo unde o trimite adesea destinul, ca un balsam pentru dorul înstrăinării (Drum). De altfel, întreaga poezie a Ligyei Diaconescu este o imensă grădină cu flori de tot felul: maci şi flori de tei (Drum), flori de câmp (M-ai întrebat), flori de busuioc (Trăire) şi cu castani, o grădină învăluită de lumină, căldură, adevăr (din nouTrăire). Plimbându-te prin acestă grădină a poetei, vei putea culege metafore tulburătoare: „(…) orice clipă prea repede trecea/ Dovada necesară a repetării noastre”; „Şi-aşa din vorbă-n vorbă m-ai întrebat apoi/ Dacă seninul moare răpus de noaptea-albastră” (M-ai întrebat); „Şi-am alungat de-a pururi albastru, negru, ceaţa/ Căci dragostea e pură când focul e nestins” (Trăire). Străbătând cu „paşi grei” aleile străjuite de flori şi de metafore ale grădinii, vei fi însă străpuns, dragă cititorule, nu doar de stări de bucurie, şi ci de săgeţi ale suferinţei pornite din observarea compatrioţilor ce nu ştiu să culeagă flori, să se bucure de ele şi de faptul că sunt români, de durerea despărţirii temporare de bărbatul iubit, plecat prea devreme, dar, totuşi, într-o lume mai bună, de chinul lucidităţii resimţit de poetă în acestă lume în care mai are încă de continuat o misiune şi în care râsul e amestecat cu suspinul şi cu plânsul.
***
TERESIA BOLCHIŞ TĂTARU
Capitolul consacrat PROZEI SCURTE debutează cu un suflet tânăr ce poartă o haină mai veche de 80 de ani. Creaţia Doamnei Apostrof (cu acest pseudonim se semneză distinsa autoare) reconstituie în culori artistice o întâmplare reală din vremea socialismului „victorios”, întâmplare care „a devenit istorie în satele din jurul munţilor Cibleşului (Ţibleşului)”, cum ne asigură Domnia sa. Doamna Apostrof ne povesteşte cu un umor molipsitor cum Biserica lui Iisus Hristos, reprezentată de un preot de la ţară, fiind provocată, face „mişto”, cu tact şi inteligenţă, de epoca de „aur” a comunismului, reprezentată de un tovarăş activist, ce purta o şapcă „asemănătoare cu cea a lui Lenin, doar mai ponosită”. Faptul că dialogul dintre Biserică şi comunism se poartă într-un autobus „hurducat peste cele gropi, bârâind, trosnind şi clămpănind din toate balamalele”, autobus ticsit de navetişti, ţărani din Lăpuş, sporeşte farmecul scurtei istorioare. Concluzia subsemnatului e că cine nu are tineri deghizaţi în om bătrân, să-i citească!
***
MARIA ZAVATI GARDNER
Româncă stabilită la Londra, ne duce mai departe „Cu autobuzul”. Autoare de poezii, povestiri, articole, recenzii, proză scurtă, traduceri, dar şi semnatară a trei romane, publicate în Limba engleză, scriitoarea ne dezvăluie un stil propriu de a povesti, dobândit într-un timp îndelungat, cu perseverenţă. Păcat că textul pe care ni-l pune înainte este prea scurt. El trezeşte curiozitatea în ceea ce priveşte continuarea acţiunii, aparent banală, dar, sunt intuitiv convins, de o originalitate nepremeditată, pe măsura curgerii ei spre deznodământ.
***
GINA AGAPIE
Membră a Ligii Scriitorilor din România, ne propune o sinteză alegorică a sacrificiului creştin suprem, denumit teologic „moarte mucenicească”. Lucrarea scriitoarei, al cărei titlu este format din cuvintele ce desemnează cele trei virtuţi cardinale ale Creştinismului (Credinţa, Nădejdea şi Dragostea), şi în cuprinsul căreia acestei virtuţi sunt personificate în trei fete „peste măsură de chipeşe”, ne duce cu gândul la martiriul fiecăruia dintre apostolii lui Hristos, la chinurile îndurate pentru mărturisirea credinţei în Fiul lui Dumnezeu de către Sfinţii Ştefan, Gheorghe şi Dimitrie şi, nu în ultimul rând, la moartea martirică a Sfântului Voievod român Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Autoarea recurge la o exprimare cursivă, limpede, accesibilă inclusiv copiilor, cărora le este de fapt adresat textul, aşa cum ne anunţă subtitlul acestuia: „Fragment din povestirea pentru copii Comorile înţelepciunii”. Însă au multe de învăţat şi oamenii mari, ori poate mai ales ei.
***
VOICHIŢA TULCAN MACOVEI
Arădeancă erudită, membră a Ligii Scriitorilor şi deţinătoarea titlului de Master în Teologie, fascinează prin inventivitatea de a concepe o convorbire între trei prieteni, fiecare dintre ei aparţinând uneia dintre cele trei mari religii monoteiste ale omenirii: Cristian, care este creştin, Husayn – musulman şi Asher – evreu de religie mozaică. Fiecare aduce, pe rând, argumente în sprijinul ideii că religia sa este cea mai bună, cea mai apropiată de unicul Creator al universului: Dumnezeu, respectiv Allah, respectiv Iehova. Textul publicat în antologie este de fapt un fragment extras dintr-o lucrare amplă, de teologie comparată, care se numeşte „Cine sunt eu şi cine este Dumnezeu – Dialoguri interreligioase”, editată în două volume la Arad, de către Multimedia Internaţional, în 2015. Am avut onoarea să primesc primul volum de la însăşi autoarea lucrării, lucrare pe care o recomand oricărui cititor interesat de a afla mai multe informaţii despre cele trei religii monoteiste, chiar dacă, pe alocuri, cititorul obişnuit va da peste pasaje de teologie aprofundată, cu caracter ezoteric.
***
NADIA URIAN
A absolvit Liceul Pedagogic din oraşul lui Rebreanu şi… nimic nu e întâmplător. Din nou o poveste scurtă, intitulată, sugestiv: Omul şi câinele. Erou principal e, aţi ghicit, Lăbuş. Eroi secundari sunt Şoarecu, „schilodul satului”, care este stăpânul bietului patruped, mereu flămând, şi prietenul lui Şoarecu, pe nume Ghiţucă, „un alcoolist murat, care nu are nici măcar o coajă de pâine uscată” pentru Lăbuş, dar are, în schimb, „timp mai mult să-l îmbrăţişeze, să-l pupe în bot şi să adoarmă alături” de prietenul său necuvântător. „Şi câinele simte dragostea (…)”. Deşi subiectul e vechi şi chiar uzat moral, prin talentul prozatoarei povestioara poate da impulsuri unor conştiinţe anesteziate sau poate izvorî lacrimi unor ochi duhovniceşti. Căci cititorul simte dragostea…
***
Nepricepându-mă deloc la Limba rusă, nu pot să emit o părere referitoare la valoarea traducerii, dar, cunoscând-o pe distinsa autoare a antologiei, sunt convins că a procedat foarte bine alegând-o pentru această anevoioasă şi delicată misiune pe scriitoarea basarabeancă Tatiana Dabija, lector universitar şi totodată doctor în Drept. Culegerea de text şi corectura aparţin domnişoarei Andrada Victoria Diaconescu, iar machetarea grafică (la poezie – pe două coloane: în stânga – varianta în Limba română, în dreapta – cea în Limba rusă) şi coperta, deosebit de frumoasă şi sugestivă, sunt rezultatul muncii domnului Ovidiu Valentin Ciorobea. Cum ai putea să nu te bucuri când ţi s-a rezervat un loc printre asemenea spirite alese, chiar dacă ştii că eşti cel mai umil şi mai neînsemnat dintre ele?
————————–
Florin T. ROMAN
februarie 2017
