De câţiva ani buni neobosita scriitoare Ligya Diaconescu publică antologii pe diferite teme, cuprinzând autori români de pe toate meridianele mapamondului, de la Montreal la Melbourne, de la Toronto la Ploieşti, de la Cluj la Chişinău sau Augsburg, întreprindere care se bucură de libertatea câştigată, „încălcând”, vezi doamne, dogmele unora care se consideră singurii îndreptăţiţi să gestioneze patrimoniul naţional şi internaţional. Truda autoarei şi antologiile publicate până în prezent sunt o breşă în zidul dogmatismului cultural, instituit ca prelungire a tristului regim de dictatură şi căruia îi făceau jocul majoritatea scriitorilor care lucrau în redacţii, fiind astfel propagandiştii ideologiei comuniste. Scriind despre acest adevăr, mi-am adus aminte de zicerea lui Maximilien Marie Isidore de Robespierre: „Secretul libertăţii rezidă în educaţia oamenilor, pe când secretul tiraniei, în a-i menţine pe oameni ignoranţi.”
În această circumstanţă, activitatea de manager şi promotor cultural, dar şi de istoric literar a Ligyei Diaconescu s-a relevat, pe treptele ei superioare: tenacitate, creativitate şi iubirea de Limba Română. Nu este întâmplător că autoarea acestei Antologii, ce şi-a propus să cuprindă într-un florilegiu creaţii (poezie şi proză), este din „ţara” Olteniei, mai précis din „oraşul domniei…numit Râmnic”, cum îl numea Mircea cel Bătrân într-un hrisov la 1389. Fiindcă de aici a pornit dorul de moşie, sentiment inefabil al sufletului românesc cuprins de rapsodul popular în nemuritoarea Doină, specie literară ce se află numai la români.
Antologiile tematice, publicate până acum de către Ligya Diaconescu, fac ca autoarea să marcheze un câştig de luciditate în abordarea unor aspecte sensibile. Selecţia pe care o face, relaţionările libere de aderenţe internaţionale şi contextualizările operate, asigură necesarul echilibru cerut de configurarea unei geografii spiriuale deloc lineare.
Tematica prezentei crestomaţii fiind dorul, sentiment care este foc ce arde inima, e boala care îngălbeneşte pe cel în care se aşează şi-l usucă din picioare, îl face să plângă, îi paralizează orice activitate, îl poarta din loc in loc, nu-i mai dă odihnă, nu-l lasă să lucreze, nu-l lasă să doarmă. Căci acela tot timpul se gândeşte la cel dorit. Dorul e ca un şarpe, ca un animal sălbatic. Dorul cel mai năpraznic este între cei ce se iubesc. Dar există un dor de părinti, de frati, de sat, de peisajul satului, de tară etc.
Scriitorii cuprinşi în paginile acestei antologii, prin creaţiile lor exprimate în poezii sau în proză, fac să vibreze harpha profundelor sentimente. Vibraţiile acestora rezonează în versurile poeţilor: Rodica Calotă, Ionela Anciu, Florin T. Roman, Maria Filipoiu, Valeriu Cercel, Melania Rusu Caragioiu, Maria Chirtoacă, Mariana Zavati Gardner, Virgil Ciucă, Ligya Diaconescu, Petruş Andrei, Oana Andrei Pavăl, Nicoleta Plugaru, Virginia A. Popescu, Mariana Popa, Rodica Ghinea, Virgil Ciucă, Lavinia Hutisoru Dumitriu, Florica Ranta Cândea, Vasile Popovici, Adrian Trifan, Lia Ruse, Marioara Nedea, Ionel Grecu, Dumitru Bălă, Constantin Bidulescu, Lucian Ioniţă, Lilioara Macovei, Titina Nica Ţene, Tatiana Dabija, Olimpia Sava, Pop Stelu, Silvia Miler, Carina Ienasel, Lia Lucia Retianu, Geanina Iovănescu, Maria Filipoiu, Liliana Petcu, Marian Ilie…
În arealul cuprins în paginile rezervate poeziei cititorul va întâlni, atât personalităţi veritabile, care, prin scrierile lor, au însemnat o epoca, cum ar fi: Melania Rusu Caragiu, Mariana Zavati Gardner, Titina Nica Ţene etc, dar şi mai tinerii Adrian Trifan, Lia Ruse, Liliana Petcu. Tineri şi în sensul începutului de drum la o vârstă mai înaintată. Autoarea acestui florilegiu, îşi ia în serios şi întreprinderea de istoric literar, identificând sigiliul stilistic, prin însăşi selectarea lucrărilor, a modernităţii poeţilor care se menţin în sfera curentului postmodernist actual, împletit cu cel tradiţional. Astfel înscriindu-se în noul curent proglomodern, teoretizat de subsemnatul, curent ce vine după mâzga posmodernistă. Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoaşterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dacă este diversificat şi polimorfic, începe invariabil din chestiunea cunoaşterii, care este deopotrivă larg diseminată în forma sa, dar nu este limitată în interpretare. Postmodernismul care şi-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retorică anti-iluministă, a argumentat că raţionalitatea nu a fost niciodată atât de sigură pe cât susţineau raţionaliştii şi că însăşi cunoaşterea era legată de loc, timp, poziţie socială sau alţi factori cu ajutorul cărora un individ îşi construieşte punctele de vedere necesare cunoaşterii.
Sectorul de proză din prezenta antologie se înscrie în sfera trăirilor autorilor în tangenţă cu spaţiul în care trăiesc, unde se naşte sentimental dorului, care practic, putem să-l numit şi arta de a trăi româneşte. Dorul este cel care produce realitatea în care trăim. El este puterea de a visa şi a acţiona, de a iubi şi a urî, de a nega şi a transforma; el este distrugere şi creativitate, el este nevoie şi acţiune. Dorul, ca strigăt al iubirii universale, este singura putere a vieţii şi numai el ne poate orienta către scopuri cu adevărat umane. De aceea, singura exigenţă căreia ar trebui să ne supunem este aceea de a fi atenţi la semnificaţia dorului nostru pentru ca, din putere a vieţii, să nu se transforme în dor de moarte, şi, deci, în moartea dorului. Sentiment atât de bine exprimat de Solomon în Odele sale din secolul al II-lea.
Autorii prozelor: Gina Agapie, George Patza, Alexandru Florin Ţene, Norocel Jerca, Ştefan Goanţă, Dumitru K Negoiţă, Teresia Bolochiş Tătaru, Petre Vlad, Dora Alina Romanescu, Constantin Pădureanu, Florica Ranta Cândea, Ioan Crăciun Petrişan, Mihai Cotea, Vătuiu Roaua Ion Andruşa, Mirela Neagu, Marian Pătraşcu, Maria Cardei, Corneliu Zeana, Constantin Neacşu Predescu, Vasile Szolga, Tudosia Lazăr, Vasile Tănase, Elena Buică şi Florin T. Roman, îşi exprimă sentimental dorului prin multiple subiecte şi mijloace, sunt elemente definitorii ale creaţiei prozodice, prozatori ai incursiunilor în cotidianul investit ca miracol.
Parafrazându-l pe eseistul belgian Pierre Mertens, pot spune că drumul cel mai scurt dintre actul de a promova creaţia literară şi prezentul literar este această Antologie care devine, sub ochii noştri, istorie a literaturii. Antologia, intitulată sugestiv „DOR ROMÂNESC”, alcătuită de neobosita Ligya Diaconescu aparţine, deopotrivă, prezentului dar şi istoriei literare şi reprezintă, mai presus de toate, un exerciţiu de asumare a Bibliotecii. Dar nu o bibliotecă inertă, ci una vie, care se scrie sub ochii noştri. Este o contribuţie la naşterea istoriei literaturi ce se scrie sub ochii cititorilor.
———————————-
Alexandru Florin ŢENE
Membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Ştiinţă şi Artă
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români
1 Martie 2016
