Armata Salvării din România organizează, în data de 6 septembrie 2014, începând cu ora 17.00, în Sala de Conferințe a Hotelului Ibis din București, conferința care serbează 15 ani de activitate a Armatei Salvării (The Salvation Army) – una dintre cele mai mari organizații caritabile din lume – în țara noastră.
La această manifestare aniversară vor participa importanți oaspeți din România, dar și membri de seamă ai Organizației Internaționale “The Salvation Army” din Rusia, Australia, Norvegia, Marea Britanie și Moldova. Conferința va debuta cu o trecere în revistă a proiectelor Armatei Salvării realizate în România în cei 15 ani de activitate, va continua cu momente artistice pregătite de organizatori și se va încheia cu reliefarea celor mai importante proiecte pe care Armata Salvării le-a organizat și coordonat la nivel mondial, în urma cărora foarte multe vieți au fost salvate. Principalii vorbitori în cadrul congresului internațional sunt Lalac Valeriu, comandant Regional România și Rodney Walters, comandant teritorial al Europei de Est al Armatei Salvării.
“Dorim să-i felicităm pe toți susținătorii Armatei Salvării pentru cei 15 ani minunați și plini de realizări semnificative în țara noastră. Organizația Internațională “The Salvation Army” reprezintă un reper la nivel mondial de ajutorare a semenilor și noi vom continua proiectele pe care deja le derulăm cu succes de 15 ani. La mulți ani și să fiți binecuvântați”, declară Valeriu Lalac, comandant Regional al Armatei Salvării din România.
Armata Salvării (The Salvation Army) este una dintre cele mai mari organizații de caritate din lume și a fost fondată în 1865 de William şi Catherine Booth în Londra, Marea Britanie. De atunci s-a răspândit în mai mult de 127 ţări ale lumii și activează prin centre de reabilitare, clinici, spitale, cantine sociale, magazine de caritate etc. La nivel mondial, Armata Salvării are în componență peste 16.000 de ofițeri activi, peste 9.000 de ofițeri în rezervă, peste 1.100.000 de soldați, aproape 200.000 de aderenți, aproape 40.000 cadeți, aproximativ 400.000 de soldați juniori și peste 4 milioane și jumătate de voluntari. În 1999 şi-a început activitatea şi în România, fiind prezentă în acest moment în București, Craiova, Iași, Ploiești, Bacău. Oamenii din întreaga lume au căpătat încredere în Armata Salvării şi donează cu plăcere pentru diferite activităţi şi proiecte. Voluntarii participă în diverse acţiuni şi programe pentru copii, tineri, bătrâni, săraci, bolnavi de SIDA, dependenţi de droguri şi alcool. Membrii îşi dedică timpul şi banii pentru transformarea societăţii.