Deşi ajunsesem în faţa podului înainte de răsăritul soarelui, tot ce mi-am mai amintit a doua zi despre autostrada goală şi violet a fost bâzâitul albinelor deasupra margaretelor: un amestec déjà-vu, agitaţie de primăvară. Unde mergem? Să traversăm râul, răspund copilului meu. Peste pod. Îşi agita căluţul din mână şi m-am gândit că mă va întreba ce căutam dincolo. Semăna cu tatăl lui, ştiam că de la mine moştenise numai privirea, undă şi corpuscul în micul şi puternicul lui corp.
Ce coincidenţă! Aş fi putut adăuga o mie de cuvinte, dar nici unul nu îmi putea explica locul în care ne aflam. Plecasem de acasă de mai bine de opt luni, la capătul Pământului, pentru singurul motiv cumplit, acela al tatălui, regula paralelogramului şi vectorii vitezei. Şi totuşi, legile fizicii nu păreau acum decât inoportune şi inexacte, devreme ce stăteam cu capul în jos şi priveam căluţul cel verde cu coada argintie.
Ca punct de referinţă găsisem numele unei străzi, Thomas Street, şi înaintam încet pe pod cu gândul la Alec Baldwin şi Diesel. Uite, mami, Gold Dust! Descoperise păpădiile galbene şi le încreţise în mânuţele lui cele roşii. Dincolo de umbră, vântul începuse să tremure iarba şi îi era teamă că va pleca cu pălăria lui.
Atunci când voi avea maşină, voi trece apa pe nesimţite: un pic la dreapta, aşa cum face curba, un sunet prelung Bach şi voi îndrepta volanul. Toate mijloacele de locomoţie vor face la fel, vom dansa împreună, iar unii se vor gândi la serviciu. Alţii la boala copiilor de acasă. Alţii la apă. Acum dispăruse până şi referinţa, puteam ajunge oricând, oriunde.
În mijlocul trecătorii, o scurtă cascadă îşi privea cu jenă înălţimea. Ne-am oprit curioşi şi am ochit construcţia mijlocitoare. O corabie din vâsle uriaşe ne agăţase gândul overseas. Eram, desigur, pe o insulă, una fericită şi bogată, o iluzie copilărească a fiului meu. Vrrrrrrrrrrrr! Acum vom lovi avionul inamic! S-a prăbuşit în cascadă! Cu mâna dreaptă purta doua frunze uriaşe de eucalipt încrucişate. Era pilot şi nu unul oarecare. Performanţa lui dezechilibrase un trecător tânăr cu căştile pe urechi. Da, într-adevăr, mai puteam pleca de aici numai zburând.
Tânărul se întoarse şi îl salută cu un zâmbet. Neîncrezător, micul meu deschise larg ochii şi îşi ascunse arma. Îmi place să cred că întâlnirile întâmplătoare aduc mai mult noroc şi sunt mai autentice. Acum a primit o bomboană.
În fine, se desprinse de balustradă, ultimul ajutor înainte de scări, şi începu să urmărească un fluture. E fără sens, dar îmi este îngrozitor de frică de fluturi. Încercam să îmi feresc privirea, dar eram obligată să-l privesc pe urmăritor. Ce fluture cochet! În faţa scărilor se opri. Îşi va schimba potenţialul cu oarecare apreciere prealabilă. Precauţie? Îmi este tare sete, mami! Aha! Aşa arată fenomenul artistic modern: comod, la o bere. Până când toată atmosfera va redeveni prietenoasă, începutul şi sfârşitul nu vor fi luate in considerare. Apoi, nu vor mai conta.
Am inceput să urcăm. Sfârşitul dealului era aproape, podul se terminase şi începură să se audă maşinile cum opresc la semafor. Apa nu mai avea crezare, iar avionul fusese lăsat la rădăcina unui copac. Numai căluţul cel verde rezistase agăţat de mânuţă şi avea valoare de martor. Mai avem mult? Am obosit tare! Imediat. Câteva trepte. Hai să spunem o poveste. Trece timpul mai uşor. Şi pentru fiecare treaptă eram acum obligată să descopăr un nou personaj prieten: prima, Albă-ca-Zăpada, apoi Vrăjitorul din Oz, Motanul din Cracovia, Alicia şi Osul de Peşte Fermecat…
Începeam să regăsim razele soarelui şi plăcerea timpului liber şi a plimbărilor de vară printre castani. Am aruncat o privire către el şi m-a văzut. Cu un ultim efort a terminat de urcat. Nu puteam zări atât de departe, şi nu am înţeles, la inceput, dar l-am văzut oprindu-se. Tata! Ei, cu siguranţă, asta da plimbare: aşa au fost aruncate zarurile…
——————————————————
CRISTESCU Mihaela, profesor, scriitor, poet, treducător. Născută la Bucureşti în 9 ianuarie 1970. A început să scrie şi să publice încă din primele clase de liceu. Prima revistă: Cocostârcul Vesel. Din dorinţa tatălui ei a urmat Politehnica, dar fiind atrasa de literatură a făcut în continuare Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea „Spiru Haret”. În 2006 şi-a luat masteratul cu o teză care scoate în evidenţă anumite aspecte ale Analizei Discursului Politic în mod comparativ, pentru lideri politici din România şi Statele Unite ale Americii. Devenind cadru didactic, funcţionează pentru doi ani ca profesor la Liceul „Sfântul Pantelimon”, apoi la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Este traducător autorizat de Ministerul Justiţiei din România. În anul 2005 publică volumul de poezie intitulat Noduri.
Părăseşte România, în urmă cu un an (21 august 2009) stabilindu-se la Syndey, în Australia. Ajunsă la Antipozi, încearcă să se integreze în viaţa literară a acestui oraş în special cu scrieri în limba engleză. Este membră a NWG (New Writers Group, Parramatta). Recent a participat la concursul organizat de această societate cu serie de şapte poezii scurte intitulate Sacred (Sacred cuprinde titlurile: In Illo Tempore, Cipher, Hierophany, Ab Initio, Axis Mundi, Conjugal, Imago Mundi – concepte folosite de Mircea Eliade în lucrările sale).
