Înainte de a vă prezenta acest modern așezământ, denumit Căminul-spital ”Dr.Carl Wolf”, aș dori să menționez părerea despre Sibiu a unei personalități din afara țării, respectiv cea a dlui Michael Stewart – profesor universitar, fost jurnalist la BBC și director al Festivalului de film documentar Open City din Londra, care spunea: ”La Sibiu vezi lucruri cu care nu te mai întâlnești nicăieri în altă parte, nici în România, nici în Europa Centrală și de Est”.
De altfel, o părere entuziasmantă despre acest Cămin pentru seniori are și una dintre vizitatoare, dna prof. Anca Sîrghie, părere publicată în ”Lumea românească” (SUA), pe care o reproduc întocmai în cele ce urmează: ”Primirea oamenilor vârstnici și bolnavi în instituții specializate este o problemă ce întârzie să se rezolve în România în ritm alert, pe cât de urgentă este. Atât timp cât familii aflate într-o situație disperată se adresează unui azil de stat și li se răspunde că trebuie așteptat până moare vreunul dintre locatari, imaginea asigurării oamenilor ajunși la senectute la noi este încă o realitate dură.
Poate că tocmai de aceea, fiecare așezământ de profil care își anunță deschiderea, fie el de stat ori particular, trezește un viu interes, mai ales pentru aparținătorii care se află în imposibilitatea de a-i îngriji pe părinții lor bătrâni și bolnavi. În județul Sibiu, care deține cel mai vechi azil din țară, inițiativele în acest domeniu nu au lipsit, mai ales în ultimul deceniu. Denumirile lor sunt variate, nescăpând de molima neologistică a influenței engleze, de la nursing home, retirement home, Senior Center, Maya cămin, azil de bătrâni sau cămin spital, cum este renumitul așezământ “Dr. Carl Wolf”, la care oameni încă în plină putere își depun dosarele de înscriere ca peste mai mulți ani să fie siguri că le vine rândul, cam ca RDG-iștii din vremea socialismului, care se înscriau să cumpere un autoturism Traband cu 15 ani înainte de livrare. Faptul că s-au înmulțit vizibil aceste instituții sociale de mare necesitate este cu totul explicabil în condițiile în care tot mai mulți tineri români pleacă din țară, nutrind iluzia că activitatea lor peste frontiere le va împlini visul de prosperitate materială, dar nesocotind repercusiunile negative ale unei asemenea soluții, generalizate endemic în România prezentului. Bunicilor, care la vârsta senectuții li s-ar cuveni dată o îngrijire specială, le revine responsabilitatea dificilă să ia în seama lor creșterea nepoților, pe care părinții ahtiați după venituri mai mari decât cele ce se pot dobândi în țară îl părăsesc, fără să realizeze că etapa adolescenței este critică și necesită prezența efectivă a ambilor părinți în viața cotidiană a copiilor în plină creștere.
Cu aceste gânduri, intram zilele trecute pe poarta Căminului de bătrâni “ Maria Theresia”, aflat între comuna Șura Mică și orașul Ocna Sibiului, respirând aerul curat al câmpului cu plantații de porumb și culturi de cereale, într-o liniște dumnezeiască. Doamna Eugenia Bârsan, care m-a primit cu un zâmbet larg și afectuos, este tocmai patroana noului așezământ, ce are în holul de la intrare portretul impunătoarei împărătese austriece. Nu-mi pot reprima gândul că la ordinul ei în Transilvania au fost dărâmate și incendiate mii de biserici și mânăstiri ortodoxe tradiționale, dar la Sibiu cartierul Teresianum marchează și niște merite ale renumitei împărătese pentru locuitorii germani ai secolului al XVIII-lea în cetatea de pe Cibin. Unul sigur este cu adevărat important, cel de a fi numit guvernator al Transilvaniei pe Brukenthal, o personalitate emblematică pentru orașul nostru. Încerc să-mi explic alegerea acestei denumiri la gândul că așezământul este deschis și unor locatari străini, care vor veni din Europa întreagă, încântați să se așeze sub pavăza renumitei personalități imperiale.
Pregătirile pentru deschiderea oficială din toamna acestui an au fost în toi și experiența celor 30 de ani trăiți de doamna Eugenia la Viena, alături de un medic, nimeni altul decât soțul său, își spune cuvântul. Aerul de construcție proaspăt terminată, structura clădirii în care va funcționa un salon cultural, o capelă pentru rugăciune, m-au impresionat deopotrivă cu apartamentele dotate cu câte două paturi ergonomice, dulapuri înfundate ca la hotel, balcoane care te cheamă la soare, televizoare cu cablu, Internet, mese încăpătoare cu câte două scaune și săli de baie, pregătite prin acces ușor pentru nevoile speciale ale unor oameni aflați în grea suferință. Tot la norme și standarde europene este concepută și grădina căminului de 8.000 mp, cu filigoria largă, unde se pot desfășura evenimente importante, și alei de plimbare. O apariție imposibil de neglijat a fost primul locatar al instituției, nu altul decât academicianul George Litarczek, o somitate în domeniul anesteziei medicale românești și europene, care mă frapează cu mobilitatea sa în noul mediu ce evident i-a devenit deja familiar. Scaunul cu rotile în care se deplasează fără rețineri, nu mai are secrete pentru Domnia Sa. Este vioi în replică, una cu care domină pe interlocutor, și propunerea de a-mi oferi un interviu i se pare absolut firească, ținând de o obișnuință a vieții lui cotidiene, cum o trăise la București, activând la mai multe unități spitalicești, (între care la Spitalul Fundeni a format o școală de anestezie și de terapie intensivă, creând chiar 7 invenții de tehnică medicală), la I.M.F. ca și în conferințe internaționale. Este chiar fericit să afle că aș dori să citesc cărțile memorialistice despre viața lui, acum când Domnia Sa a împlinit 92 de ani, și mă încredințează că editura mi le va trimite cât de curând. Îl asigur că nu dânsul este cel mai vârstnic locatar al căminului-hotel, ci prietena mea, profesoara Maria Nemeș, care tocmai se instala într-o cameră curată și luminoasă, dânsa având vârsta de 98 de ani. Sper că i-am sporit domnului academician speranța de viață cu mărturisirea mea. De mult timp dorită, cunoștința cu profesoara Hurezeanu, mama ambasadorului nostru în Germania, Emil Hurezeanu, a devenit o realitate, căci noul statut de locatar al Căminului “Maria Theresia” nu-i produce vreo apăsare, ci dimpotrivă, o angajează în proiectul apropiatei deschideri oficiale. Din conversația cu Domnia Sa înțeleg că doamna profesoară Paraschiva Hurezeanu este dornică să participe activ la viitoarele serate muzical-literare care se vor organiza în cămin. Aleg ca punct de pornire pe Lucian Blaga și îi ofer cartea mea ce are Premiul “Oct. Goga” al Uniunii Scriitorilor din România, intitulată Lucian Blaga și ultima lui muză. Ne promitem colegial că o vom discuta după ce doamna Hurezeanu o va termina de lecturat. Observ că acestei instituții sociale de lux îi lipsește o bibliotecă și ofer patroanei, care își amintește cu plăcere că a fost cândva eleva mea la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, deloc întâmplător un volum solid pe care l-am dedicat în anul 2016 celei mai fascinante personalități literare a Sibiului, volum intitulat Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai. Așadar, o altă temă a viitorelor serate literare la Cămin.
Dotat modern ca niciun altul la Sibiu, microbuzul ce este oferit, ca să conducă pe fiecare nou pacient al Căminului “Maria Theresia”, are rampă, pe care se ridică scaunul cu rotile ce poartă pe bolnavul imobilizat. Însăși patroana a avut generozitatea să sosească la domiciliul viitorului locatar al căminului, spre a ajuta cu delicata ei veselie la depășirea momentului greu al despărțirii de locul domiciliului. Adaptarea începe chiar din acel punct al primului contact și patroana, sibiancă de origine, are intuiția psihologică necesară spre a semăna încredere. Noutatea cu care dorește Eugenia Bârsan să completeze sistemul de asistență social-medicală pentru seniori la Sibiu, din an în an mai sporit ca modernitate și confort, pornește de la atitudinea luminoasă și atentă față de suferința oamenilor. Întregul personal îi urmează modelul, din convingerea că fiecărui pacient i se cuvine acordată toată considerația. Prezența permanentă a unor medici în instituție, programele de gimnastică medicală, care se comandă pentru pacienții doritori, plimbările zilnice pe aleile parcului creează o certitudine, anume că senectutea, cu afecțiunile ei inerente, poate fi trăită cu demnitate și bucurie. Parafrazând un titlu de film cunoscut, am plecat din Residența “ Maria Theresia” din vecinătatea orașului Sibiu cu convingerea că în acel cămin cu aspect de hotel am văzut bătrâni fericiți”.
În imagine, de la stânga la dreapta: patroana a instituției, Eugenia Bârsan, prof. Maria Nemeș, locatară a casei de vârstnici, prof. Anca Sîrghie, vizitatoare.
